Bătălia a avut loc la aproximativ 13 km nord de Adrianopol, în provincia romană Tracia, şi s-a încheiat cu înfrângerea catastrofală a romanilor. Această bătălie a fost unul dintre punctele de cotitură ale antichităţii târzii, care a accelerat dezintegrarea Imperiului Roman şi a schimbat balanţa puterii în favoarea popoarelor germanice.
De la retragera din 271-72 din Dacia, linia Dunării are un rol defensiv decisiv. Totuși, după campanile de dincolo de aceasta, Valens se vede nevoit să ajungă la un compromise cu tervingii în 369, când Athanaric, căpetenia lor, nu se lasă învins. Animozitatea dintre cei doi îl determină pe Valens să-l susțină pe rivalul său, Fritigern, care îi și uzurpă tronul lui Athanaric. În 376 Valens îi acordă permisiunea de a se așeza în Imperiul Roman, ba chiar îl ajută să treacă Dunărea.
Odată ce romanii și goții se războiesc în 376-77, armata romană din Balcani de sub conducerea lui Lupicinus este anihilată la nouă mile distanță de Marcianopolis, dându-le goților mână liberă în următorii doi ani și fortându-l pe Valens să adune o nouă armată, dar nu poate face acest lucru imediat, ceea ce agravează situația.
De la Constantinopol la Antiohia forțele lui Valens se diminuează, iar în Tracia armata de campanie, comitatenses, se subțiază după bătălia de la Ad Salices din 377. și armamentul lăsa de dorit: în loc de gladius avem spatha, în loc de pilum o suliță mai utilă împotriva cavaleriei, coiful roman este înlocuit tot de o piesă barbară, intercisa, scutum este înlocuit de un scut oval, iar mulți legionari nu purtau armură. Moralul soldaților scăzuse și el dramatic după ce la Constantinopol Valens este întâmpinat de o populație revoltată.
Goții numărau și ei cam 12-15000 de oameni, dar acestora ar mai trebui adăugați în jur de 50.000 de civili, pe lângă alți 20-30000 de aliați germanici. De altfel, termenul de “goți” poate induce în eroare, întrucât populațiile gotice se divizau în grupări rivale. Până în 378 ostilitatea romană le forțează să se reunească sub stindardul lui Fritigern, iar între 376 și 378 tervingilor li se alătură greuthungii lui Alatheus și Saphrax, sclavi fugari, alani și huni. Interesant este și că Ammianus încetează la un moment dat să se refere la trupele lui Fritigern cu numele de “tervingi” și îi numește ori “goți”, ori “barbari”. În ceea ce privește armele acestora, în momentul în care patrund în Imperiu sunt fortați să le predea. Prin urmare mulți goți se vor înarma cu săbiile romanilor căzuți, ba chiar cu ciomege.
Tacticianul Vegetius conchide că bună parte din forțele gotice se rezuma la arcași. Restul infanteriei se înarmase cu scramasax (sabia scurtă), spatha sau fransica (securea de război), care zdrobea cu ușurință coifurile și scuturile. Un mare avantaj de care se bucura Fritigern era acela că mulți dintre soldații săi serviseră în armata romană, deci erau familiarizați cu terenul și doctrina militară romană.
La Adrianopol, rezultatul bătăliei a depins în mare masură de acțiunile comandantului Fritigern și de inabilitatea generalilor romani de a acționa la timp. Sub Valens se extinde birocrația militară, astfel că avem doi praesentales (comandanti ai armatelor de escortă), un magister equitum per Orientem (șeful cavaleriei în prefectura Orientului), doi magistri peditum (comandanti ai infanteriei) și un alt magister equitum, în total deci șapte generali.
Doi dintre ei, Pofuturus și Traian, după cum notează Ammianus, nu aveau cine știe ce talent militar. Mai mult, acceptarea emisarului lui Fritigern, un arian (ca și Valens) în încercarea de a amâna confruntarea pentru a-l lua pe nepregătite pe împărat căci cavaleria gotică era pe drum, nu-l ajută deloc pe Valens care mai speră în întăririle lui Gratian.
Sursele se axează și pe caracterul lui Valens. Ammianus îi condamnă viciile, iar autorii creștini mândria care îl face să neglijeze problemele de la Constantinopol și să nu-și dea seama de slăbiciunile generalilor săi.extinderea birocrației militare împiedică decisiv o cooperare eficientă în vederea unei acțiuni bine puse la punct. Împăratul nu îl ascultă pe Victor, comandantul cavaleriei, care îl sfătuiește să-l astepte pe mai tânărul său coleg de guvernare. Până ca romanii să ajungă la tabăra gotică, s-au supus unui marș fortat de opt mile fără apă, mâncare și odihnă. Sozomenos adaugă că romanii au fost atacați de cavaleria gotică înainte să se organizeze în formație, iar Ammianus că fortele încă erau dispersate. Erorile tactice sunt urmarea slabei pregătiri a generalilor. În schimb, conducerea armatei barare pare foarte experimentată și dură. Fritigern se folosește de tactica amânării, precum și de tratativele cu mai multe triburi sau pârjolirea recoltelor.
O conducere puternică, dar doar din cauza necesității de moment, căci fiecare șef tribal încă menținea un control cvasi-absolut asupra propriilor trupe. Chiar și Fritigern trebuie să-și împartă controlul asupra tervingilor cu Alavivus.
Romanii nu reușesc să adune informații utile de la iscoadele trimise în recunoaștere, care subestimează trupele barbarilor. În schimb, Fritigern izbutește să își adune la timp oamenii ca să-i arunce în luptă, pe unii trimițându-i să hărțuiască armatele lui Gratian pentru ca Valens să rămână singur în înfruntare. Având la dispoziție generali dezorientați, în conflict unul cu celălat, romanii trăiesc o adevărată catastrofă pe câmpul de luptă. Este rezultatul modificărilor în structura armatei romane și a tratamentului aplicat barbarilor, iar ca factor imediaț trebuie menționată superioritatea gotică în materie de comandanți, eficiență, tactică. Goții și romanii fac totuși pace în 382, când primilor li se permite să se așeze în Tracia în schimbul serviciului militar.
Sursa: Historia
Citiți întregul calendar al zilei pe Historia.ro
