Evliya Celebi, unul din cei mai cunoscuți exploratori ai Imperiului Otoman și ținuturilor învecinate, a călătorit mai mult de 40 ani prin Egipt, Arabia, Persia, Asia Mică, Peninsula Balcanică şi mare parte din Europa, observând și descriind popoarele și obiceiurile locale. Se spune că este cel mai renumit călător turc, iar relatările ținuturilor vizitate de el sunt foarte detaliate. Trebuie menționat, totuși, că în lipsa unor informații reale, descrierile sale se bazau în mare parte pe legende.
În jurul anului 1651, Evliya Celebi și unchiul său, Melec Ahmed-Paşa, călătoresc pe itinerariul: Constantinopol, Cecmegeaua mare şi mică, Silivria, Ciorlu, Poloz, Aitos, Cenghe, Satu Nou, Provadia, Şumen, Razgrad, Rusciuc, de acolo la Giurgiu, pe urmă la Șiștov și Nicopol. Se întorc la Rusciuc și de acolo în orașul de reședință, Silistra. De la Silistra, au călătorit la Dobrici, Balcic, Cavarna, Mangalia, Chiustengea (Constanța), Caraharman (Vadu) și Babadag.
Iată cum descrie Evliya Celebi orașul Babadag și Cetatea Enisala:
Orașul e numit Babadag deoarece aici e înmormântat Sfântul Saltuc-Bei (de obicei, sfinții turci poartă numele de Baba). Babadagul a fost cucerit de Baiazid-Ilderim și mai târziu de Baiazid-Veli, care l-a proclamat vacuf (așezământ religios musulman) al lui Saltuc-Bei. Cetatea i-a fost dărâmată. Deseori veneau aici Cazaci cu bărci de Dunăre prin localitatea Enisala și atacau Babadagul. Odată, au fost luați prizonieri şi de atunci au pierit. Când Murad al IV-lea află despre aceste incursiuni ale Cazacilor, ordonă lui Cogea-Chinan-Paşa să ridice pe un loc potrivit şi înalt o întărire pentru Babadag. Ordinul sultanului era însoțit şi de amenințarea că-i va tăia capul, dacă nu va face cele necesare. Atunci, Chinan-Paşa a pus bazele unei frumoase cetăţi în partea estică a oraşului, lângă vii, pe un deal înalt. Mai târziu însă Chinan Paşa a fost destituit şi cetatea a rămas neterminată şi fără garnizoană. Stăpânul nostru Melec Ahmed Paşa îşi puse în gând să termine el cetatea şi pentru acest scop trimise un raport sultanului. Dar fu şi el destituit şi ţinutul Uzi-Eialet fu încredințat lui Siiauş Paşa. Melec Ahmed Paşa primi ținutul Rumeliei.
Babadagul este has (venit particular al Sultanului, sau cedat de acesta vreunui vizir, sau altcuiva) de paşă şi voivodalâc în Uzi-Eialet. Administraţia e bună şi are venit o sută patru pungi. Cazaua este şerifană cu paia de trei sute accele (vechi monezi turcești de argint). A fost însă concedată mollalelor pentru cinci sute accele. Are şapte «naivi de nahie. Satele Babadagului sunt în număr de o sută, dintre care notez numai pe acelea prin care am trecut, ca să căutăm producte. Ele sunt: Herghelegi, Siubiulilias, Chiuciuc-Sarî, Doilic, Sapangea, Agighiol, Sarî-Nasuh, Cara-Habil, Ahmed-Facî, Tatar-Ciamurli, Teresélnic, Nalbant, Căzâl-Hisar, Camber, Armutlii, Carca Baș-chiupriu, Bahsaiş, Hinelii, Atmagea, Ciucurlu-ova, Caialî-dere, Eschi-baba, Gigtai-de-sus, Gigtai-de-jos, Gargalâcul-de-sus, Demlicu-de-jos, Deli-Ali, Sinelii, Liutfi-Bei, Tiurc-Ciamurlii, Aiaclî-Bei, Arnautlii, Hagi-Ivaz, Câzâldja-Veli, Casămgea, Caciamac, Eschi Cugi-Bei, Uzun-Inehan, Tarac-Sofu, Culeli, Ghevher!ii, Chirecilic, Ciuncari, Caragic-chioi, orăşelul Esteru-mare, Pazarlii, Bilial-câşla, Dana-hagi, orăşelul Cara-Muratlii, Chiustelii, Caratai, Durhanlar, Hogea-Ali, Cara-cuiunlu, Cicrâcci, Şeih-Aman, Aşa-Taş-agâl, Incarî, Taş-agâl, (Taş-agâl de jos şi de sus), Arnăutlii, Mustah-fazân, Caraharman-cale, Sultan, Carapilitlii, Invagi-Abdul-bari, Techeri verdi, Cogelac, Aidân, Sarâchioi, Caranasuh, Casaplii, Dinghengiu, Sofulari, Cani-Bugeal şi Caraman-Enisala-cale.
Cetatea de la Enisala e înaltă şi e situată pe o colină pietroasă, însă în ea trăiesc numai ciobani. A fost cucerită de către Baiazid-Veli-Han. Din aceste sate, cadiul îşi aduce zece pungi. Unul din conducătorii Babadagului e şi muteveliul vacufului Baba-Sultan. În acest oraş există cadiul spahiilor, serdar ieniceresc, şeih-ul-islam, nacâb (reprezentant al şerifilor care trăiesc în Meca) şerifan, muhtesib şi chehaia comunal. În Babadag sunt trei mii de clădiri cu un etaj, seraiuri înalte cu două etaje şi alte case.
Aflăm care sunt geamiile și prăvăliile pe care le întâlnește Ebliya Celebi în Babadag
Ele sunt, «Ulu geamia» care e alipită de techeaua (casa de rugăciune a călugărilor și dervișilor; schit) lui Saltuc-Sultan-Baba. A fost construită de Baiazid-Veli, care a cucerit aceste tinuturi. Pe urmă vin: geamia «Ali Paşa», situată înăuntrul târgului; mica geamie «Defterdar-Dervis-Paşa», care e înăuntru, în mahala, şi multe mescide (casă de rugăciuni, în care vinere nu se oficiază). Sunt trei seminare, douăzeci de şcoli primare, opt hanuri şi trei băi, dintre care cea mai mare e aceea a lui Baiazid-Veli. De asemenea, şi baia lui Ali Paşa din târg este frumoasă. Afară de acestea, alte vreo şaptezeci de băi particulare. Sunt trei sute nouăzeci de prăvălii, însă bezisten (prăvălii pe ambele laturi ale unei străzi, unite printr-un acoperiș deasupra străzii) nu există. Cele mai multe prăvălii sunt latineşti şi în ele se vând stofe, şi prăvălii de arcuri şi săgeți. Are opt cafenele, tăbăcării, şi unsprezece techele. Cele mai bogate dintre ele sunt ale Sfântului Saltuc-Bei, Mehmed-Buhari şi a lui Uzun-imam. Produsele mai cunoscute sunt: strugurii, pâinea albă, laptele acru şi mustul, pe care-l beau tătarii, şi care e renumit.
La sfârşitul lunii Zilhige, anul 1062 (1652), Melec Ahmed Paşa a fost destituit și i se încredință vilaetul Rumeliei. Siiaus-Paşa, destituit din Rumelia, s-a adus în Uzi-Eialet.

Goran I. Cialicoff, autorul articolului care descrie călătoria lui Evliya Celebi în Dobrogea Jună (anul VIII, 1912-1913), detaliază în continuare cum s-a transformat orașul Babadag, după vizita exploratorului turc:
”Din Ulu-Geamia, ruinată până la pământ, nu se mai văd decât urmele zidurilor. Schitul sau techeaua lui Sarî-Saltuc-Baba există şi azi, alături de ruinele geamiei. Are înfăţişarea unei căsuțe cu ziduri de piatră, având intrarea spre răsărit şi în loc de uşă un grilaj. Înăuntru, în mijloc, se vede o ladă mare de lemn, având forma lăzilor pe care le pun evreii pe morminte; iar sub ea este mormântul. La stânga intrării se află o rogojină, unde credincioşii turci își fac rugăciunile. Nu se află nici o inscripție în techea.
Despre modul cum a fost găsit mormântul, există printre Turci următoarea legendă: ”Trăia odată prin pădurile Babadagului un cioban, numit Coium-Baba, Tatăl oilor. El îşi păştea turmele prin valea unde se află astăzi oraşul. El a observat că, de câte ori treceau oile lui pe lângă un loc, ce părea a fi mormânt, se despărțeau şi-l ocoleau. Şi, cum între turci este credinţa că oile nu calcă niciodată un loc sfânt, el a dedus că acolo trebuie să fie mormântul lui Sarî-Saltuc-Baba, care fusese ucis într-un război. Coium-Baba murind, ar fi fost îngropat pe vârful dealului de la sud de oraş, şi care poartă şi azi numele lui.” Acest mormânt se vede şi azi, însă despre el există şi o altă legendă decât cea de mai sus.
Geamia iui Gazi-Ali-Paşa este singura care a rămas în tot oraşul. Lângă ea se află şi techeaua în care a fost înmormântat fondatorul ei. Pe o piatră fixată în perete se vede scris turcește: ”Fondatorul şi donatorul geamiei Gazi-Ali-Paşa, înmormântat în anul 1029 moh. 1690 Chr. Această inscripție s-a pus de către George Diamandi, deputat român, în anul 1910″.
Testamentul lui Gazi-Ali-Paşa s-a facut în anul 1019 la Rumeli Cadi Asker, şi după acest testament satul Herghele-Siubiulilias, împreună cu toate viile, pădurile, grădinile, păşunile, terenul şi apele, sunt donate geamiei fondate de el, cu condiția ca să se administreze în folosul geamiei pe veci de către epitropie (muteveli), care rămâne o instituție ereditară. Muteveliul de azi e descendent dintr-o veche familie de mutevelii, recunoscută de mai mulți sultani prin firmane. Ultimul firman datează de la Sultan Azis, predecesorul lui Sultan Abdul-Hamid.
În fața geamiei lui Gazi Paşa se află o ruină, ce a fost pe vremuri Seminarul Gazi-Ali-Paşa.
Baia lui Baiazid Veli e azi în ruină. Se află lângă techeaua lui Sarî-Saltuc-Baba. Acoperişul abia se mai ține pe pereţii năruiţi de timpuri, însă şi acesta numai pe o mică parte, restul fiind dărâmat.
Din cetatea începută de Cogea-Chinan-Paşa, n-au rămas decât câteva urme în apropiere de viile de lângă lac. Oamenii bătrâni îşi amintesc că zidurile se vedeau mai bine acum câteva decenii.
Cea mai mare parte din satele enumerate mai sus de Evliya Celebi există şi azi cu aceleaşi nume, sau puțin schimbate. Altele au dispărut de curând şi bătrânii îşi amintesc de ele. lar altele sunt uitate cu desăvârșire. Așa, Herghelegi era lângă Zebilul de azi, numit pe atunci Siubiulilias. Satul Ahmed-Facî ar fi existat între satele Congaz, Zebil, Sarachioi şi Sabangia. Azi locul unde a fost acest sat se numeşte la fel şi se mai văd acolo şi fântâni. Cazal-Hisar (Cetatea-Fetii) se numea comuna Slava-Rusă de azi. Urmele cetății se văd şi azi. Hagi Ivaz a existat între satele Potur şi Hamamgia. Azi, in locul lui, e un izvor cu apă foarte bună. Aidin a existat între Sariurt şi Imam-Cişme. Taraç-Sofu este Toxof de azi. Orăşelul Esterul mare era pe locul satului Ester. Dana-hagi, mai târziu Dana-chioi, azi se numeşte Carol I (județul Constanța). Taş-agâl de sus şi de jos era pe unde e azi „podul Tașaul”.
Cercetări arheologice la Cetatea Fetei”, la Heraclea şi la Coium Baba, ar da la lumină unele lucruri surprinzătoare.„
Sursa: Arhiva Dobrogei, Vol.II, nr.2, aprilie-iunie 1919 – Biblioteca Județeană Constanța
Textul a fost adaptat conform cerințelor gramaticale din prezent.









