“De la Nistru pân’ la Don/ Davai ceas, davai palton/, Davai ceas, davai moşie/, Haraşo, tovărăşie”.
Constantin Tănase a fost unul dintre marii actori români, personaj celebru de vodevil, rămas ca figură emblematică pentru teatrul de revistă românesc. Ceea ce nu prea s-a spus despre el este că marele comic era, în viața de zi cum zi, un mare timid, foarte sensibil si extrem de generos (și-a împărțit averea bisericilor şi instituţiilor de binefacere).
“Înapoia aparenţelor de strălucire şi de fast se ascunde o viaţă temătoare de cele sfinte, un suflet generos şi iubitor de oameni. Va fi greu, desigur, să convingem pe foarte mulţi dintre admiratorii lui Tănase că marele comic este un timid, că averile pe care le-a câştigat prin muncă cinstită au luat calea bisericii şi a instituţiilor de cultură şi de binefaceri, ” relata N. Carandino în cartea „Viaţa de haz şi de necaz a lui Constantin Tănase”.
Marele actor nu a avut o viață ușoară, dar a a ştiut mereu să treacă peste greutăți, cu zâmbetul său contagios pe față, făcând să pară că nu este afectat.
Pantofi cârpiți cu petice de carton
Constantin Tănase s-a născut, la Vaslui, pe data de 5 iulie 1880, tatăl său – Ion Tănase fiind laborant de farmacie, iar mama sa – Elena era o femeie simplă, casnică, a cărei grijă era starea gospodăriei.
Și în copilăriei și mai apoi în tinerețe, C. Tănase a traversat perioade de lipsuri și multe greutăți. Anii studenţiei i-a parcurs cu o situaţie materială descrisă de el însuși ca fiind catastrofală – „Am dus cea mai neagră mizerie pe care şi-o poate închipui cineva! Eram admis la Conservator. Foarte bine. Dar ce mâncăm?“. În timp ce studia, pentru a se întreţine, a făcut mai multe munci, precum cea de comisionar, care vindea unsori pentru copitele cailor sau cântăreț în corul bisericii. Totuși, banii câștigați erau puțini și nu reduceau prea mult din lipsurile care îl afectau.
Tănase în persoană își amintea, mai târziu, cum își punea în ghete cartoane care să-I țină loc de tălpici și să nu îi fie frig, iar asta se întampla frecvent: „Seara le schimbam, şi aşa, în fiecare zi, aveam pingele noi“, mărturisea artistul considerat cel mai mare actor de revistă din România.
Cine dorea să râdă, mergea la „Cărăbuş”, la Tănase
Era anul 1919, 2 iulie, atunci când Tănase a înfiinţat trupa de teatru de revistă „Cărăbuş”, chiar în buricul Bucureştiului. Inovator, el a dat forma și conținutul unei instituţii de spectacol care avea în centrul său personajul comun, iubit de publicul care s eregăsea în el – cetăţeanul simplu, necăjit, mai mereu umilit, jecmănit, pentru care autorităţile statului nu aveau urechi de ascultat și nici vreo urmă de compasiune. Personajul lui Tănase era îmbrăcat în costum cadrilat, avea mereu un baston în mână și o crizantemă prinsă la butonieră.
În el se regăseau categoriile sociale defavorizate. Pe lângă textile satirice prezentate cu exuberanță și umor efervescent, publicul era vrăjit și de strălucirea spectacolelor, în care exista și balet, costume cu paiete, orchestră, decoruri colorate care luceau în reflectoare. Tănase era principalul animator al fiecărei reprezentații. Serile la „Cărăbuş“ deveniseră adevărate evenimente pentru bucureşteni, iar oamenii care își doreau să râdă și să uite de necazuri știau că era postrivit să meargă „la Tănase“.
În felul acesta, se puseseră bazele teatrului de revistă, una din surse de inspiraţie provenind din atmosfera muzicală și veselă a cabaretului franţuzesc, la care Constantin Tănase, inspirat, adăugase prin suprapunere elementele de monologul, cupletul satiric şi alte artificii moderne prin care se realiza un spectacol de acest tip.
Maria Tănase, Josephine Baker
Trupa de la „Cărăbuş” a făcut istorie, în ea făcându-și lansarea pe scena spectacolelor figuri devenite apoi legendare, precum Maria Tănase şi Horia Şerbănescu. Tot la „Cărăbuş”, cu sacrificii financiare mai mici sau mai mari, au fost aduse nume de rezonanță ale scenei internaţionale, precum dansatoarea de culoare Josephine Baker.
Dar, pe lângă fastul revistei, asigurat pe scenă, rămânea curajul abordării subiectelor incomode, pline de substrat, ale spectacolelor trupei, teme care tratau probleme la zi și care îl mențineau pe Constantin Tănase în vizorul cenzurii.
O biserică şi trei şcoli
C. Tănase a făcut numeroase turnee cu trupa „Cărăbuş”, atât în ţară, cât şi în în afara țării, precum în Turcia sau la Paris. Aici, este interesant de specificat că, din momentul în care s-a mutat la Bucureşti, singurele vizite pe care artistul le-a mai făcute părinţilor săi, la Vaslui, au fost cele din timpul turneelor realizate cu trupa „Cărăbuş”.
Și, pentru că situaţia sa financiară se îmbunătăţise, Constantin Tănase a făcut mai multe acte caritabile, printre acestea numărându-se contribuțiile financiare prin care a ajutat la construirea unei biserici şi a trei şcoli.
(Prea mult) haz de necaz
A trait într-o complicată perioadă istorică, în care a suportat și avertismente şi intimidări, dar C. Tănase nu a cedat și nu a renunțat la a face haz de necaz, de multe ori sfidând un sistem care nu uita, nu ierta și, mai ales, nu lăsa nimic nepedepsit. De altfel, din mărturiile vremii, mai mult sau mai puțin oficiale, se pare că din asta i s-a tras şi moartea, un deces suspect şi care a rămas învăluit într-un nerezolvat mister.
În luna august a anului 1945, soldaţii ruşi ocupaseră Bucureştiul și oripilau opinia publică prin diferite practici, precum cea în care opreau oamenii pe stradă şi îi deposedau de bunurile pe care le aveau asupra lor. Constantin Tănase a fost unul dintre ei care nu s-a sfiit să denunţe public, de pe scenă, aceste jafuri la drumul mare. Au rămas în istorie și au făcut istorie, versurile lui: “De la Nistru pân’ la Don/ Davai ceas, davai palton/, Davai ceas, davai moşie/, Haraşo, tovărăşie”.
“El tic, Eu tac/, El tic, Eu tac”
Desigur, curajul său nu a rămas neobservat și i s-a atras atenţia că era mai potrivit să scoată cupletul cre conținea versurile respective din spectacolele sale, dar Tănase nu s-a lăsat intimidat. Mai mult, după primirea avertismentului, la următoarea reprezentanţie, artistul a urcat pe scenă într-o ipostază rămasă celebră, secvență despre care s-a speculat că l-a condamnat și i-a atras sfârşitul: avea mâinile acoperite de ceasuri, o pendulă atârnată pe piept și spunea “El tic, Eu tac/, El tic, Eu tac”. Cel mai probabil fără să fie o coincidență, la scurt timp după acest act nebunesc, pe 29 august 1945, marele actor avea să tacă definitiv, făcându-i pe mulți să speculeze că dispariţia sa a fost orchestrată de simpatizanții sau chiar membrii forțelor invadatoare ale Armatei Roşii. Oficial, această teorie nu a fost validată de nicio instituție.
O altă variantă ar fi aceea, relatată de o rudă a actorului, care spunea că moartea acestuia a venit ca urmare a unui blocaj renal provocat de un tratament cu 20 de aspirine pe zi, administrat pentru tratarea unei infecții faringiene.
Constantin Tănase a fost înmormântat în ziua de 31 august, la Cimitirul Bellu, pe ultimul drum fiind însoțit de mii de bucureșteni înlăcrămați.
