Nicolae Grigorescu (născut 1838 – decedat 1907) este unul dintre puţinii artişti români care au murit fiind bogaţi. Încă din timpul vieții sale, operele lui N. Grigorescu se vindeau imediat ce erau expuse la vernisajele organizate, în fiecare an, la Ateneul Român din Bucureşti.
Chiar dacă a avut norocul să fie unul dintre puținii artiști apreciați încă din timpul vieţii și averea strânsă din vânzarea lucrărilor i-ar fi permis să locuiască în orice capitală europeană, N. Grigorescu şi-a trăit ultimii 20 de ani din viaţă în mediul rural, la Câmpina. Locul nu a fost ales pentru decorul natural asigurat, ci pentru că oferea liniștea de care artistul avea nevoie, pentru a-și trata boala de plămâni pe care o contactase în timpul Războiului de Independenţă, unde fusese activ ca ”reporter” de război.
În anul 1882, boala lui Grigorescu se cronicizase, ceea ce l-a făcut pe medicul său curant să-i recomande să se mute într-o zonă cu aer curat, cu mult soare și liniște.
Câmpina a fost destinația potrivită, pe care o alesese și B.P Hasdeu pentru boala fiicei sale, şi ea suferindă de plămâni.
Terenul de la Câmpina, cumpărat cu 10.000 de galbeni, plata pentru “Atacul de la Smârdan”
Nicolae Grigorescu a cumpărat terenul de la Câmpina, o suprafaţă mare de 5.000 de metri pătraţi, cu tot cu livadă, cu cei 10.000 de galbeni pe care îi câștigase ca plată pentru “Atacul de la Smârdan”, lucrare comandată de Ministerul de Război. Pe terenul acesta, cu ajutorul unor meşteri locali, zidari din Cornu, și-a ridicat casa în care a stat.
Artistul și-a amenajat și un atelier, la parterul locuinţei, casa având o particularitate rar întâlnită în acea perioadă la construcţiile civile din zonă, anume pereţii încăperilor erau tapetaţi cu lambriu din lemn. Alegerea nu a fot motivată estetic, ci mai degrabă era varianta practică prin care artistul își putea agăța picturile pe pereți, lambriul permițându-i să bată cuie sau să le scoată, cu ușurință. Așa cum se vede în fotografiile păstrate în arhive, cu interiorul casei de la Câmpina, tablourile îmbrăcau pereţii de sus până jos.
Cei mai buni prieteni – Caragiale, Vlahuţă, Delavrancea
În ultima parte a vieţii, Grigorescu era vizitat des de personalități ale culturii româneşti şi nu numai. Lista celor mai buni prieteni ai săi era deschisă de I.L. Caragiale, Alexandru Vlahuţă (cu care s-a și încuscrit) şi Barbu Ştefănescu Delavrancea, criticul de artă William Ritter; cei patru venind deseori la Câmpina. Se pare că într-o astfel de vizită, lui N. Grigorescu I s-a oferit prima ediţia a operei ”Momente”, semnată de I.L Caragiale şi oferită cu dedicaţie prietenului său – „Lui N. Grigorescu. Iubitul nostru, binevoieşte a primi aceste <<Momente>>, în fruntea cărora mi-ai permis să înscriu ilustrul dumitale nume – şi, primindu-le, rogu-te, nu cântări preţul darului, ci socoteşte dragostea cu care ţi-l face al dumitale supus prieten Caragiale, 1901, Bucureşti”, apare scris pe prima pagină a cărţii păstrată, în original, la Câmpina.
Pictor (și) de bilete de bancă
Nicolae Grigorescu nu a fost doar autor al unor piese de expoziție, el fiind solicitat să picteze şi bilete de bancă. Subiectul unei astfel de comenzi a fost una din temele favorite ale pictorului, din ultima parte a carierei – ”ţărăncuţele”. Astfel, bancnota de o mie de lei, ilustrată de Grigorescu, a circulat până în preajma celui de-al Doilea Război Mondial
N. Grigorescu și B.P Hasdeu – vecini, dar nu prieteni
Un fapt interesant este că Grigorescu nu avea o relație bună cu B.P Hasdeu, deși își construise casa în imediata apropiere a proprietății lui B.P Hasdeu, la aproximativ două sute de metri distanţă. Cei doi erau vecini şi aveau aceeaşi vârstă (s-au născut şi au murit în aceiaşi ani), dar se pare că pictorul nu agrea înclinaţiile savantului către spiritism.
”Nicolae Grigorescu era un om credincios, în prima parte a vieţii fiind un pictor iconar, credea în Dumnezeu, nu era de acord cu partea acesta de spiritism. Nu a rămas nicăieri o dovadă, o urmă scrisă, că cei doi au avut o relaţie apropiată, deşi s-au născut şi murit în aceiaşi ani şi au fost vecini. Există doar un portret al lui B.P Hasdeu realizat de N.Grigorescu, atât” declara unul dintre muzeografii care au studiat viața particulară și relațiile pictorului.
Maria, soție fără acte
Nicolae Grigorescu s-a stins din viață în vara anului 1907, răpus de boala de plămâni care l-a chinuit timp de mai bine de 20 de ani. A murit în braţele femeii pe care a iubit-o şi care i-a dăruit unicul copil, pe Gheorghe. Grigorescu a trăit, în perioada petrecută la Câmpina, cu Maria Danciu (Dancs), o femei care-i fusese iniţial menajeră. Chiar în cercul celor apropiați, puţini erau cei care ştiu că Maria nu îi era, official, soţie.
Maria şi N. Grigorescu au trăit âmpreună fără să fie căsătoriţi, deşi pictorul a intenționat să oficieze căsătoria înainte să moară, dar nu a mai apucat să facă acest lucru.
În ultima parte a vieţii, Grigorescu și-a vândut aproape toate tablourile expuse, la vernisajele de la Bucureşti, fiind un artist foarte bine cotat.
