sâmbătă, 17 octombrie 2026
Istoria este cea mai frumoasă poveste...
Poveștile Mării Negre
  • Istorii și Povești
  • Chipurile Dobrogei
  • Evenimente culturale
  • Turism
No Result
View All Result
Poveștile Mării Negre
  • Istorii și Povești
  • Chipurile Dobrogei
  • Evenimente culturale
  • Turism
No Result
View All Result
Poveștile Mării Negre
No Result
View All Result
  • Cea mai veche barcă de tip monoxilă, expusă în incinta Gării Maritime Constanța

    Barca, veche de 8 secole, a fost descoperită întâmplător la Ostrov

    Adriana Vlad de Adriana Vlad
    februarie 11, 2025
    in Turism
    0
    Cea mai veche barcă de tip monoxilă, expusă în incinta Gării Maritime Constanța

    Un important artefact medieval, o barcă de tip monoxilă, descoperită întâmplător în vara anului 2015 la Ostrov, județul Constanța de un grup de pescari, este expusă temporar în Portul Constanța, în incinta Gării Maritime.

    Vechimea lemnului din care este construită barca a fost atestată prin analize de C14, realizate la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, astfel că datarea bărcii a fost stabilită în secolele XII – XIII (o vechime de aprox. 800 de ani). Obiectul face parte din patrimoniul cultural național, ca bun de importanță tehnică, fiind în procedură de clasare în categoria Tezaur a patrimoniului cultural național.

    Amabarcațiunea are formă albiată și este realizată prin scobirea unui trunchi de arbore, având o lungime de aprox. 8,80 m, lățime maximă de 0,80 m și înălțime de aprox. 0,70 m. Prezintă trei praguri de lemn, constituite din același trunchi de copac, structura pupa începând de la aprox. 0,40 m de la ultimul prag.

    Etimologia cuvântului „monoxilă” este de origine greacă, provenind din cuvintele monos = unic, singur; xylos = lemn. Aceste ambarcațiuni erau realizate printr-un anumit procedeu: se nivela, prin cioplire, partea de sus, apoi se puneau legături de paie cărora li se dădea foc. Jăraticul era îndepărtat și se continua procesul de ardere, până la un anumit moment, când trebuia delimitată zona de la pupa, unde se sprijineau picioarele marinarilor, pentru a avea stabilitate, apoi se finisa prin cioplire cu tesla, barda sau cuțitoaia.

    În țara noastră, acest tip de ambarcațiune s-a folosit din cele mai vechi timpuri pe cursurile apelor curgătoare, mai ales pe Dunăre, si până târziu în secolul XIX.

    Din momentul descoperirii (2015) și până în vara anului 2023, monoxila a fost depozitată în bolta XI a Edificiului roman cu mozaic. Intrarea în proces de reabilitare a acestui monument a determinat necesitatea identificării unui nou loc de depozitare și, eventual, de expunere a acestui valoros artefact, fapt deloc ușor, având în vedere dimensiunile acestuia (9 m lungime).

    În prezent, în muzeele din România, sunt expuse monoxile la Muzeul Național al Marinei Române din Constanța, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie din Ploiești, Muzeul de Artă din Satu Mare, Muzeul Etnografic al Moldovei din Iași și Palatul Cultural din Arad, cea din Gara Maritimă fiind cea mai veche descoperită în România, până în prezent.

    „Barca tip monoxilă și-a găsit cea mai potrivită gazdă – Portul Constanța. Cât va fi nevoie, Gara Maritimă îi va fi casă celui mai vechi obiect plutitor făcut de mâna omului și descoperit pe teritoriul României, strămoș al navelor de acum. Înțelegem importanța acestui bun care face parte din patrimoniul cultural național și suntem încântați că am putut să îl aducem, chiar și temporar, în sediul companiei”, a declarat Florin Vizan, director general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța.

    Operațiunea de mutare a monoxilei a fost complexă și laborioasă, necesitând luni bune de pregătire – pentru construirea suporturilor de metal, special concepute pentru a susține barca, identificarea unui vehicul de transport cu dimensiuni corespunzătoare, întocmirea documentației aferente și, mai ales, identificarea oamenilor potriviți pentru această operațiune.

    Sursa: Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

    Tags: barcamonoxilaMuzeul de IstorieOstrovPortul Constanta
    ShareTweetShare
    Adriana Vlad

    Adriana Vlad

    Next Post
    Peştera Movile, capsula timpului pentru 5,5 milioane de ani

    Peştera Movile, capsula timpului pentru 5,5 milioane de ani

    POVEȘTILE MĂRII NEGRE – SERIA VECHE

    AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MIHAIL KOGĂLNICEANU

    ICAR TOURS

    CMSN

    MAMAIA NORD

    Cele mai citite

    • Babadagul medieval, descris de Evliya Celebi: Sunt 390 prăvălii latinești de stofe, arcuri și săgeți

      Babadagul medieval, descris de Evliya Celebi: Sunt 390 prăvălii latinești de stofe, arcuri și săgeți

      19 shares
      Share 8 Tweet 5
    • În urmă cu 125 de ani, a fost adoptată Legea Spiru Haret, care reglementa învăţămîntul secundar cu opt clase şi cel superior

      11 shares
      Share 4 Tweet 3
    • Vestita CASĂ ALLEON își deschide porțile pentru o zi, pe 14 august!

      11 shares
      Share 4 Tweet 3
    • Lupa Artis: Anton Traian Antoniadis – povești grecești la malul mării (păi unde altundeva?)

      7 shares
      Share 3 Tweet 2
    • Anticul Pavlopetri, cel mai vechi oraș scufundat din lume, se află în Marea Mediterană

      6 shares
      Share 2 Tweet 2

    Poveștile Mării Negre (2013 – până în prezent) – cel mai mare proiect dobrogean de popularizare a istoriei și mitologiei dobrogene, susținut de Grupul pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare și Icar Tours, proiect care a schimbat dinamica presei locale, îndreptând atenția jurnaliștilor de presă scrisă și televiziune asupra patrimoniului cultural excepțional al tărâmului dintre Dunăre și Marea Neagră pentru promovarea acestuia. În cadrul proiectului au fost publicate trei volume de istorii, povestiri și legende, toate purtând numele proiectului original, Poveștile Mării Negre și au fost create un website www.povestilemariinegre.ro și o pagină Facebook, Poveștile Mării Negre.

    Facebook

    Urmărește-ne

    Tabăra de Istorie și Civilizație Dobrogeană Pârjoaia

    © 2025 Poveștile Mării Negre

    Welcome Back!

    Login to your account below

    Forgotten Password?

    Retrieve your password

    Please enter your username or email address to reset your password.

    Log In
    No Result
    View All Result
    • Istorii și Povești
    • Chipurile Dobrogei
    • Evenimente culturale
    • Turism

    © 2025 Poveștile Mării Negre