De câteva zeci de ori mai mică decât marile cetăți antice de pe litoral, așezarea fortificată de la marginea comunei Albești, la 15 kilometri distanță de ruinele bătrânei Callatis, cetatea de la Albești este considerată de arheologi drept unul dintre cele mai importante situri din întreagă țară. Fortul grecesc a fost descoperit din întâmplare în 1971 de un profesor aflat în excursie cu elevii săi.
Fortăreața elenistică a grecilor dorieni era amplasată strategic în buza unei văi abrupte. Mult mai războinici decât ionienii de la Tomis sau Histria, dorienii au întemeiat Callatisul, undeva în jurul veacului al patrulea înainte de Hristos și tot din aceași perioadă datează și construirea cetății de la Albești.
La mai bine de două milenii de la construcția sa, fortul le ridică mai multe semne de întrebare constructorilor. Zidurile sunt compuse din blocuri mari de piatră, care nu sunt legate cu nici un liant între ele. Dilema este cu atât mai interesantă cu cât fortul era apărat de un turn înalt de câțiva metri, iar întreagă construcție a fost ridicată pe marginea unei văi.
Arheologii vehiculează ipoteza prelucrării aproape perfecte a laturilor cuburilor de piatră, care, datorită greutății proprii, s-au „lipit” perfect unele de altele și a rezultat astfel un zid masiv. Soluția, rudimentară comparativ cu modul de construcție a marilor cetăți din aceeași perioadă, a generat însă o rezistență incredibilă a întregii structuri. „Zidurile, cu o grosime cuprinsă între 1,20 și 1,60 metri, erau impenetrabile pentru atacatorii acelor vremuri”, afirma Nicolae Alexandru, arheolog în cadrul Muzeului Callatis Mangalia și unul dintre cercetătorii care au lucrat la așezarea fortificată.
Inventarul arheologic recuperat este numeros și variat: recipiente și ștampile, vase de uz casnic (importate sau de proveniență locală), statuete și reliefuri ceramice, obiecte din os sau din metal, monede etc. Categoria cea mai bine reprezentată din punct de vedere cantitativ este cea a amforelor, provenite din centre de producție bine cunoscute în spațiul vest-pontic: Heracleea Pontică, Thasos, Sinope, Rhodos, Cnidos, Cos.
Ceramica uzuală este alcătuită, în ordinea frecvenței, de lekythoi, castroane, căni, platouri, unguentarii și opaițe. O categorie importantă și bine individualizată o reprezintăceramica autohtonă; ea apare în forme și tehnici care continuă tradiția hallstattiană mai veche și totdeauna împreună cu ceramica de proveniență greacă.
Materialul ceramic figurat – statuete și aplice ceramice – se dovedește deosebit de semnificativ în continuarea spiritualității acestei așezări rurale de epocă elenistică. Reprezentările aparțin, în ordinea frecvenței, Cybelei, Afroditei, Demetrei, lui Dionysos și lui Apollon.
Materialul ceramic de import (amforele și ștampilele amforice) permite conturarea a două perioade de vârf ale activităților ecnomice de aici: prima se plasează spre sfârșitul secolului IV și primele decenii ale sec. III a.Chr.; cealaltă perioadă de vârf va ocupa toată jumătatea a doua a sec. III a.Chr. și o va depăși pe prima prin amploare și diversitate. De altfel, secolul III a.Chr. este cel mai bine reprezentat din punct de vedere al importurilor amforice, dând măsura dezvoltării economice a așezării în această perioadă a existenței sale.
S-a stabilit că a fost o fortificație rectangulară (3000 mp) cu caracter permanent, al cărui scop era supravegherea și apărarea limitei teritoriului calatian, inclusiv a drumului principal care mergea spre marea cetate. Zona era intens exploatată agricol, astfel că se impunea crearea unei așezări importante în regiune. Aici la Albești a fost descoperită singura drahmă calatiană de argint din acea perioadă. Fortăreața a trecut foarte posibil prin vremuri mai rele în timpul diadohului Lisimah, cel care între anii 313-309 î.H a atacat Callatisul revoltat, reușind în cele din urmă să instaureze în Dobrogea dominația macedoneană. Povestea cetății de la Albești pare să se fi încheiat la sfârșitul secolului 3, deși ceva există și dovezi de locuire din veacul următor. Fortăreața își încheiase însă povestea și s-a ascuns în pământul dobrogean, timp de mai bine de 2200 de ani, reapărând doar ca sit arheologic ce ne poate ajuta să reconstruim alte crâmpeie din istoria acestor locuri…
Sursa: comuna-albestict.ro, minac.ro, povestilemariinegre.ro
