Istoria metroului din București a început în 1908, când Dimitrie Leonida și-a ales ca temă a diplomei de licență proiectul construcției unui metrou în București.
În anii 1909 – 1910 au avut loc primele intenții pentru construcția unui metrou în București, momentul fiind cel în care erau purtate negocieri cu reprezentanții firmei Siemens & Halske pentru construirea liniilor de tramvai din oraș. Inginerii Elie Radu și Dimitrie Leonida, care erau membri ai Consiliului Tehnic al Bucureştiului, au lansat ideea construirii unui metrou, motivând că sumele cerute de firma belgiană pentru liniile de tramvai erau foarte mari și sumele puse în discuție ar fi putut acoperi costurile metroului.
Ideea s-a reluat în perioada anilor 1929 si 1930 în cadrul comisiei conduse de arhitectul Duiliu Marcu, cel ce purta discuțiie pentru „Planul de sistematizare a Capitalei”. Totuși, soluția nu a fost preluată în cadrul documentului final, pentru că se considera că perimetrul Bucureștiului putea fi încă acoperit de transportul în comun de suprafață.
Trenurile, fabricate în România
La începutul anilor 1940, a fost reluată discuția construirii metroului, cu previziuni pentru construirea a trei linii, Hipodrom – Piața Unirii, Gara București Est – Șoseaua Academiei și între Gara de Nord -Piața Victoriei. Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a oprit, însă, orice proiect.
Ideea a fost reluată în anul 1971, când circulația se aglomerase și s-a ajuns la concluzia că cea mai bună soluție era construirea unei rețele de trenuri subterane. În anul 1975 au fost demarate efectiv lucrările de construcție de către Metroul S.A., compania care a făcut construcția și care s-a ocupat de dezvoltarea rețelei. Toate trenurile au fost fabricate în România, nefiind făcute după modelul sovietic, model utilizat în celelalte state ale blocului estic. Cromatica staţiilor era în alb, gri și portocaliu.
Primul tronson, al Magistralei 1, care desfășura șase stații și o lungime de 8, 1 kilometri, a fost inaugurat în 1979, într-o zi de 16 noiembrie. Metroul pleca de la stația Semănătoarea și ajungea până la Timpuri Noi. Traseul pe cele șase stații era: Semănătoarea, Grozăvești, Eroilor, Izvor, Piața Unirii și Timpuri Noi.
Numele stațiilor – capete de linie (Semănătoarea și Timpuri Noi) au fost date după fabricile care funcționau în zonă. Denumirea celorlalte stații, anume Grozăvești, Eroilor, Izvor și Piața Unirii, a fost făcută după numele piețelor și cartierelor din apropiere.
Construcție în ritm record
Metroul bucureştean a fost construit cu forţe proprii şi numai cu resurse româneşti. Astfel, la modalitatea de construire a metroului, România s-a alăturat unei liste scurte de țări care mai făcuseră așa ceva folosind exclusive resursele propria: Germania, Franţa, Marea Britanie, SUA, Rusia, China. Efortul făcut a fost unul colosal pentru acea vreme şi de reținut a fost și ritmul de înaintare, în kilometri pe an.
