Într-o zi de 31 ianuarie, anul 1418, se ridica la ceruri Mircea cel Bătrân

Mircea cel Bătrân a încetat din viață într-o zi de 31 ianuarie, anul 1418, fiind înmormântat la ctitoria sa de la Cozia, în ziua de 4 februarie a același an.
Mircea cel Bătrân este un reper în istoria românilor, un simbol la care se face în mod repetat referire, atât datorită longevității domniei sale (circa trei decenii de dominație), cât și datorită războaielor purtate cu turcii.
În perioada comunistă, mai mulți istorici au încercat să-i transforme numele, aducându-l la formula de “Mircea cel Mare”, fără succes însă, vechiul nume sub care domnitorul a intrat în atenția istoricilor – Mircea cel Bătrân – rămânând consacrat în istoriografia și în conștiința
Mircea cel Bătrân a rămas ca cel mai reprezentativ domnitor al Țării Românești, el având și cea mai lungă domnie în ani de dominație adunați, chiar dacă traseul său de conducător a fost întrerupt în perioada anilor 1395-1396. Mircea a avut un destin de domnitor deloc liniștit: a luptat cu turcii, a încheiat alianțe cu regele Poloniei și, nevoit fiind, s-a închinat regelui Ungariei. El s-a văzut obligat să ducă o politică duplicitară pentru a supraviețui politic, dar a reușit să fie un supraviețuitor fără să facă vreun compromise care să-l condamne istoric.
Numele de “Bătrân” i-a fost dat lui Mircea prin comparație cu domnitorii care au purtat acest nume în secolele XV-XVI.
În memoria urmaşilor săi, Mircea a rămas drept un mare conducător care a rezistat invaziilor necontenite ale Imperiului Otoman. Și, foarte important, datorită rezistenţei sale a fost posibilă menţinerea nu numai a independenţei statale a Munteniei, dar şi a Moldovei.
Într-o zi de 31 ianuarie 1418, a murit Mircea cel Bătrân, fiind înmormântat la ctitoria sa de la Cozia, la 4 februarie același an, un „Principe între creștini cel mai viteaz și cel mai ager” – titulatură data de către istoricul german Leunclavius.