La 27 februarie 1940, înceta din viaţă Nicolae Tonitza

Nicolae Tonitza s-a născut la 13 aprilie 1886, la Bârlad (jud. Tutova), ca fiu al Anastasiei și al negustorului Nicolae Antoniță (Toniță).
Cu o carieră impresionantă, suprapusă pe o viață zbuciumată, cu multe accente dramatice, pictorul și graficianul Nicolae Tonitza a rămas în istoria artelor drept artistul al cărui merit a fost de modernizare a tehnicilor picturii românești.
Ochii copiilor pictați de Tonitza și faimoasele sale nuduri au rămas dovezi de necontestat ale stilului său unic, pe care artistul la formulat în arta plastică românească.
El s-a afirmat în pictură, grafică, caricatură, olărit, scenografie, fiind totodată scriitor și cronicar plastic.
Critica de specialitate l-a considerat liderul generației sale, o generație din care au făcut parte artiști precum Camil Ressu, Iosif Iser, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady, Francisc Șirato, Ștefan Dimitrescu, Oscar Han etc.
Pe piața de artă, Tonitza este unul dintre cei mai bine vânduți artiști din România, în anul 2012 au fost vândute 60 de lucrări ale artistului – la o valoare totală de peste 1,4 milioane de euro, în anul 2013 – 48 de lucrări la un preţ cumulat de peste 900.000 de euro, în anul 2023, cu 16 lucrări cumpărate pentru o sumă totală de 406.800 euro. Rata vânzărilor a oscilat într-un ritm care l-a plasat în topul celor mai vânduți pictori, cel mai frecvent fiind devansat de
Mai puțin cunoscut, Nicolae Tonitza a demonstrat o sensibilitate aparte și un spiritul de observație pe care le-a practicat nu numai în pictură dar și în desene sau caricaturi realizate, cu precădere în perioada 1918-1922, pentru o serie de publicații socialiste, între care menționăm: „Cuvântul liber”, „Avântul”, „Socialismul” etc.
Tematica lucrărilor sale de caricatură prezintă un caracter predominant politic și social, cel mai des inspirat din realitățile epocii. Subiectele preferate au fost: alegerile electorale, urmările războiului, inechitatea socială și mișcările muncitorești dobândesc.
Nicolae Tonitza s-a stins din viață după o grea suferință, în București, într-o zi de 27 februarie 1940, fiind înmormântat în cimitirul Ghencea.