Deși contestat pentru activitatea sa politică, istoria medicinei românești și universale păstrează un loc special pentru savantul Constantin I. Parhon (1874-1969), ”părintele” endocrinologiei românești, autorul primei cărți de endocrinologie din lume (realizată împreună cu Moise Goldstein), directorul Institutului de Endocrinologie (unul dintre primele create la nivel internațional) și creatorul primei catedre de endocrinologie din lume, la Facultatea de Medicină din București.
Constantin Ion Parhon s-a născut la Câmpulung Muscel, dar primele clase le-a făcut la Piatra-Neamț, unde l-a cunoscut pe Ion Luca Caragiale, venit ca revizor școlar în oraș, apoi pe cele secundare la Focșani, Buzău și Ploiești, unde și-a obținut și bacalaureatul, în anul 1892.
A dorit inițial să studieze științele naturale și să devină profesor de liceu, dar s-a înscris la Universitatea de Medicină din București și, între anii 1893 și 1900, a studiat medicina.
În anul 1909 publică, în colaborare, un volum despre glandele cu secreție internă, prima carte de endocrinologie din lume, Les secretions interns, fiind al treilea, după Marinescu și Babeș, care contribuie cu un tratat de sinteză la patrimoniul tratatelor de bază ale științelor medicale.
A fost preocupat de studiul clinic al endocrinopatiilor, de rolul glandelor endocrine și de problemele de endocrinologie generală, dar, în afară de medicină și cercetare, a rămas fidel pasiunii sale pentru natură, în special pentru plante. Avea bogate cunoștințe de botanică și horticultură, pe care le oferea elevilor și studenților lui. Parhon descoperise că șapte plante, busuiocul, menta, anasonul, valeriana, chimenul, levănțica și nucul, nu se îmbolnăvesc niciodată de cancer, deci ar fi putut fi utilizate în lupta împotriva acestei boli necruțătoare, și le-a folosit în prepararea unui ceai.
În anul 1946, Regele Mihai înființează Institutul de Endocrinologie cu numele “I.C. Parhon”.
A fost și director al Institutului de geriatrie între anii 1952-1957, fiind mentorul Anei Aslan.
De ziua îndrăgostiților, aducem în atenția dumneavoastră o declarație de dragoste făcută de Constantin I. Parhon, adresată domnișoarei Constanța Mândreanu, la începutul secolului trecut, în luna ianuarie 1901.
Documentul la care facem referire ne dezvăluie o latură umană, mai puțin cunoscută a ilustrului medic. Sinceritatea și sensibilitatea răzbat din rândurile scrisorii ce ne înfățișează o frumoasă poveste de dragoste. Tânărul Constantin I. Parhon nu îndrăznește să-și declare dragostea prin viu grai, din cauza timidității.
„Ie timpul să-mi dezvălui inima, să-mi declar sentimentele pe față, săʼți spun în fine că te iubesc. Aș fi dorit să o fac mai demult și mai cu seamă Sâmbătă seara dar nu mi sʼau prezentat întotdeauna circumstanțe favorabile. De câteva ori cuvintele mi sʼau oprit pe buze. Țiʼo spun prin scris căci îi mai ușor. Nimeni în acest moment nu mă aude și pot saʼmi dau inima pe față. […] Iubirea D-tale mi ar da viață, entuziasm, curaj, mi ar mări sufletul pe care Dta iești stăpână absolută, din care poți face ce voiești. Și cred că și Dta ai găsi fericirea în iubirea mea, căci te iubesc cum nu știe multă lume să iubească”.
Povestea de dragoste are un final fericit. În data de 7 octombrie 1901 Constantin I. Parhon și Constanța Mândreanu se cununau la Biserica Sf. Alexandru din Alexandria, după cum rezultă din invitația făcută cu prilejul acestui eveniment.
Surse: Arhivele Naționale ale României, Spitalul Clinic Dr. C.I. Parhon Iași
