Cum a venit ea, primăvara. Pe nesimțite, iarna a îngenuncheat și deși gerul mai pișcă cel puțin calendaristic a venit ea, cu alaiul de ghiocei, cu babele și mărțișoarele, cu bucuriile simple și bune.Este martie și platoul din fața Muzeului de Artă Populară din Constanța este animat de târgul dedicat mărțișorului, simbolul românesc ce ne aduce zâmbetul pe chip și bucuria în suflet.
Este frumos să dăruiești, este frumos să primești Mărțișoare.
„Mărțișoarele sunt de două feluri, unul al satului și unul al orașului. Cel dintâi este vechi și simplu, povestea lui începe cu „a fost odată un șnur…” – două fire de lână, unul alb și unul roșu sau unul alb și unul negru. Femeile făceau șnurul și îl legau la gâtul și la mâna tinerilor; dar îl purtau și adulții, se lega la cornele vitelor, la poarta grajdului, la cloșcă. Se formau astfel nenumărate cercuri magice care protejau ce era de protejat în gospodărie într-o perioadă incertă: cândva, un început de an într-un vechi calendar, momentul reîntoarcerii păsărilor călătoare, primăvară năvalnică pe cale să schimbe tot. Mai târziu, de șnur s-a atârnat o monedă de argint sau de aur. Acesta e stadiul în care a preluat orașul mărțișorul. De fapt, el exista și aici sub forma pe care am descris-o; prin preluare înțeleg înnoirile la care îl supune orașul! Îl asimilează rapid la breloc, un breloc cu șnurul roșu-alb cu canafi și purtând semne de noroc sau de dragoste: trifoi cu patru foi, carte de joc, porc, inimă. Treptat, obiectul care atârnă de șnur poate să semnifice absolut orice sau să nu semnifice nimic: o mărgea cu două pene, o scoică, etc. (…) Din talisman, piesă de recuzită magică, mărțișorul a devenit un mod de a face o mică referire la tradiție și de a întreține un fel de balet social.” (Irina Nicolau -„Ghidul sărbătorilor românești”)
Aici sunt mărțișoare de tot felul: pisici, câței, broscuțe, coșari, steluțe flori uscate, linguri, diverse obiecte/animale croșetate, căsuțe, chipuri, pictate sau nu, înzorzonate sau simple, totul pentru a „fura” ochiul. Cu prețuri pe măsură, după posibilitatea buzunarelori, de la câțiva lei până pe la..50 de lei, atât cât costă bănuții găuriți, mărțișoarele făcute asemeni celor dinainte de primul război mondial. Atunci micile obiecte serveau, pe lângă funcția magică, unui scop nobil: din banii colectați se făceau opere de caritate.
Sunt „Mărțișoarele Societăților de Caritate din perioada Regalității (1910 -1945)”, realizată cu piese aparținând colecționarului Georgian Anghel. (Expoziția realizată cu aceste mărțișoare poate fi admirată până la jumătatea luinii martie în Muzeul de Artă Populară din Constanța).Șnurul mărțișorului era împletit de 365 de ori, simbolizând zilele anului. Costa, de multe ori, cât costa un pahar de lapte iar urarea era de a avea fața albă precum laptele; sau cât o pâine și ți se ura să dospești și să crești asemeni unei pâni”, ne-a spus Georgian Anghel.
„Purtatul mãrțișorului este un obicei vechi, ancestral, care aproape se pierde în istorie ca datare. Purtatul mãrțișorului reprezenta contracararea forțelor distructive ale soarelui alb, orbitor și rece care „a ținut iarna în spate”. Din cele douã fire, roșul reprezintã norocul, șansa, iar albul, sãnãtatea. La început, categoria protejatã erau copiii.(…) Mãrțișorul se þinea de regulã douãsprezece zile, „pânã la venirea berzelor” și apoi se agãța într-un pom înflorit, de regulã, în prun. Astfel, mãrțișorul, poate fi caracterizat ca o modalitate de luptã a vieții împotriva morții, a sãnãtãții împotriva bolilor.” (Marcel Lapteș – „Anotimpuri magico-religioase”) 
