O lume plină de poveste, în care personajele de pe scenă sunt reale. Și asta pentru că transmit, în primul rând, emoții. Iar copiii răsplătesc prestația cu aplauze, cu sunete de uimire, răspunzând întrebărilor pe care piesa le impune. La Teatrul pentru copii și tineret „Căluțul de mare” fiecare piesă (premieră sau nu) aduce bucurie.
Toți sunt de acord: să joci pentru copii este cel mai greu. Este dificil deoarece copiii sunt cei mai sinceri în emoțiile împărtășite (și nu numai), ei nu pot mima sentimente. Dacă le place, reacționează cu aplauze și strigăte, dacă nu…pleacă.
„Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”: sala plină, copii frumoși, gălăgie. Bate gongul, se face liniște. Și întuneric. Apare omul de zăpadă. Cel care nu înțelege de ce se termină iarna și alege să-l caute pe soare pentru a nu se topi. Un text despre altruism (omul de zăpadă renunță la nasul său, apoi la nasturi și la fular, chiar și la gură pentru ca celelalte ființe din pădure să aibă ce mânca și pentru a scăpa de guturai).
Regizorul, Lică Gherghilescu, ascultă fiecare reacție a publicului. „O piesă foarte frumoasă, o poezie aparte. Ideea că omul de zăpadă are o viață scurtă, ba chiar foarte scurtă în ultima vreme, efemeră, am vrut să aduc în fața copiilor povestea unui omuleț. Omul de zăpadă este făcut din bucuria copiilor, din dragoste. Finalul poate să pară trist pentru că omul de zăpadă se topește la final, dispare. Ori eu am găsit ideea că fiind făcut din bucurie și din dragoste îi rămâne inimioara care se duce în așteptare până iarna viitoare. Noi, copiii, după ce va da prima ninsoare îl vom reconstrui omul de zăpadă în care vom pune iarăși inimioara, dragostea noastră și bucuria copiilor. Deci omul de zăpadă este veșnic”, ne-a spus Lică Gherghilescu.
Și deși premiera piesei a avut loc în primele momente ale primăverii (calendaristice) dorința de a merge la săniuș, de a face oameni de zăpadă nu a părăsit sala. L-am întrebat pe regizor dacă și-ar fi dorit să urce pe scenă să dea viață personajului hibernal.„N-am putut să joc omul de zăpadă pentru că a trebuit să fiu de partea cealaltă a scenei ca să îl montez. Însă eu sunt un om de zăpadă, veșnic, am albit și iubesc copiii, i-am iubit dîntotdeauna și le-am adus bucurie prin tot ceea ce am făcut.Reporter: Ce rămâne după spectacol?Lică Gherghilescu: Rămâne bucuria, povestea, iubirea care nu lipsește din niciun spectacol și dorința de a reveni la teatru.”Este povestea „Omului de zăpadă care voia să se întâlnească cu soarele” după un text de Matei Vișniec.
