În urma unei analiza ADN, s-a descoperit că în urmă cu sute de ani, călugării cistercieni din Franța își protejau prețioasele opere literare cu coperte făcute din piei de animale exotice.
Abația Clairvaux a fost fondată în 1115, iar colecția sa literară conține astăzi peste 1.000 de cărți medievale. Majoritatea acestora erau învelite în piele de cerb, oaie sau mistreț, dar analiza ADN-ului antic al mai multor volume cu blană din secolele al XII-lea și al XIII-lea a dezvăluit că fuseseră acoperite cu piei de focă.
„Mi-am zis: «Nu este posibil. Trebuie să fie o greșeală»”, a spus cercetătoarea Élodie Lévêque. „Focile nu frecventau coasta de nord a Franței la acea vreme. Am trimis-o iar și s-a întors din nou ca piele de focă.”
S-a dovedit că pieile provin de la populații de foci comune care trăiau de-a lungul țărmurilor Scandinaviei, Danemarcei, Scoției și chiar Islandei sau Groenlandei. Vânătorii nordici ar fi putut prinde focile și să le fi adus blănurile în nordul Franței pentru comerț, deși cercetătorii sugerează că este posibil ca călugării să nu fi fost conștienți de originea materialelor.
Sursă: Archaeology News









