O istorie de aproape două secole, scrisă cu jertfă, curaj și demnitate
În zorii modernității românești, într-un moment de cumpănă între imperii și influențe străine, avea să se nască una dintre cele mai durabile structuri de apărare ale națiunii: infanteria română. Era 30 aprilie 1830, ziua în care a fost semnat actul de naștere al acestei arme de temelie, prin „formarea în Valahia a șase batalioane de infanterie și a șase escadroane de călărime ale străjii pământești”. A fost un gest politic și militar de o semnificație profundă, ce marca începutul autonomiei de facto a Țărilor Române în organizarea propriei lor forțe armate.
Această inițiativă a fost posibilă în urma prevederilor Tratatului de la Adrianopol, semnat în 1829 între Rusia și Imperiul Otoman. Conform tratatului, Valahia și Moldova dobândeau dreptul de a organiza „gărzi înarmate pământene”, aflate sub autoritatea domnitorilor și a divanelor. Era, în esență, începutul profesionalizării unei armate naționale. La scurt timp, în Valahia au fost constituite trei regimente mixte: unul cu garnizoana la București, altul la Ploiești, iar cel de-al treilea la Craiova. În Moldova, au fost organizate un batalion de infanterie și un escadron de cavalerie, care vor forma primul regiment mixt cu sediul la Iași.
Infanteria: coloana vertebrală a armatei
De atunci și până astăzi, infanteria a rămas inima bătăilor armatei române. Este arma cea mai veche, cea mai numeroasă, cea care a purtat cele mai grele poveri în războaiele naționale și mondiale. În șanțuri de apărare, în tranșee, pe culmile Carpaților sau pe fronturi îndepărtate, infanteriștii au scris istoria cu pașii lor grei și cu sângele lor fierbinte. Au luptat pentru libertatea și unitatea românilor, pentru păstrarea ființei naționale, dar și pentru recunoașterea României ca partener egal în marea comunitate internațională.
De pe câmpurile de luptă în misiuni de pace
Astăzi, urmașii acelor bravi ostași continuă să poarte cu onoare însemnele infanteriei. În teatrele de operații din întreaga lume – sub egida ONU, NATO sau UE – infanteriștii români își duc la îndeplinire misiunile cu profesionalism, rigoare și curaj. Luptă împotriva terorismului, protejează populații afectate de conflicte și contribuie, cu discreție și abnegație, la reinstaurarea păcii și a normalității în colțuri de lume greu încercate.
Solidari cu trecutul, ancorați în prezent, încrezători în viitor
Purtând o moștenire grea și glorioasă, infanteriștii de azi își asumă nu doar apărarea țării, ci și rolul de ambasadori ai valorilor democratice și umane. Prin fiecare pas, ei scriu mai departe povestea acestei arme nobile, simbol al demnității, curajului și permanenței românești.
Ziua de 30 aprilie nu este doar o sărbătoare militară. Este un prilej de recunoștință, o reverență în fața istoriei și un legământ pentru viitor.
