În urmă cu 128 de ani, pe 21 mai 1897, se năștea într-un sat modest din județul Galați o fată care avea să urce mai sus decât îndrăznise vreo femeie din Europa până atunci. Numele ei: Smaranda Brăescu. Destinul ei: cerul.
Prima femeie parașutist brevetată din România, Smaranda nu s-a mulțumit cu salturi simbolice. Pe 5 iulie 1928, își face debutul cu parașuta de la 600 de metri, iar doar trei ani mai târziu, pe 2 octombrie 1931, cucerește cerul Europei, devenind campioană continentală la parașutism, după un salt de peste 5.384 de metri — record american, depășit. Pentru această performanță, regele Carol al II-lea o decorează cu Ordinul Virtutea Aeronautică, clasa Crucea de Aur.
Dar ambiția Smarandei nu cunoștea granițe. În mai 1932, în California, reușește un salt de la peste 7.200 de metri, folosind o parașută românească, și devine astfel campioană mondială la parașutism. Recordul avea să fie omologat la Washington. În același an, la bordul propriului avion, scrie istorie printr-un zbor de 1.100 de kilometri, în linie dreaptă, peste Marea Mediterană, de la Roma la Tripoli, în doar 6 ore și 10 minute — o altă premieră mondială. În timpul războiului, își transformă curajul în devotament și zboară pentru viață: face parte din „Escadrila Albă”, unitatea de avioane sanitare care a operat pe frontul de Răsărit, salvând vieți în cele mai crunte condiții. Astăzi, la mai bine de un secol de la nașterea sa, o redescoperim nu doar ca pe o pionieră a aerului, ci ca pe o legendă vie, un simbol al demnității românești cu aripi.
O fată din Hănțești care a vrut să zboare
Într-o zi de mai a anului 1897, în satul Hănțești din județul Galați, se năștea o copilă cu ochii ridicați către cer, de parcă și-ar fi căutat acolo destinul. Măndița, cum o alintau ai ei, era una dintre cei nouă copii ai unei familii de plugari. Crescută între hotarele pământului și poveștile cu haiduci — unul dintre unchii săi fiind însuși Costache Dragoș, vestit haiduc al locului — Smaranda Brăescu nu avea să rămână multă vreme prizoniera gliei. Visul de a zbura a încolțit în inima ei la 15 ani, când a văzut un avion survolând cerul Bârladului. Era 1912 și lumea abia învăța să sfideze gravitația. Dar ea și-a spus, simplu: „Vreau să fiu pilotă.” Și nu s-a mai oprit niciodată.
Primele aripi – o săritură în gol, dar și în istorie
A urmat școli în Viezurești, Bârlad, București, a studiat arta și ceramica, a fost învățătoare în satul natal în timpul Primului Război Mondial, dar nimic nu i-a domolit visul. Cu o parașută cumpărată din Berlin, sprijinită de o femeie care i-a împrumutat 60.000 de lei doar „pe cuvânt”, Smaranda face primul salt la Berlin, pe 5 iulie 1928. Avea 31 de ani. Era prima femeie parașutist din România. A fost o săritură în gol, dar și în istorie. A urmat o viață între cer și pământ, între accident și record. În 1930, suferă un accident grav la Satu Mare – dublă fractură de femur, oase rupte, șase luni de spitalizare. Dar nu renunță.
Recorduri scrise în văzduh
Pe 2 octombrie 1931, Smaranda urcă din nou în avion. Pilotul este locotenentul Alexandru Papană. De la 6.000 de metri, sare în gol. Aterizează după 21 de minute, la 28 km de Slobozia. Nu doar că bate recordul feminin mondial (4.800 m), dar stabilește și recordul absolut al României. A doua zi, Regele Carol al II-lea o decorează cu Ordinul „Virtutea Aeronautică”, clasa Crucea de Aur. Este un simbol: statul recunoaște o femeie care îndrăznise ce puțini bărbați reușiseră.
Dar visul cel mare abia acum începe: doborârea recordului mondial masculin de parașutism, deținut de un american. Cu sprijinul ziarului „Universul”, al Băncii Naționale și al oamenilor de rând, Smaranda pleacă în America. Pe 19 mai 1932, în Sacramento, la a șasea încercare, sare de la 7.233 de metri. Barograful este trimis la Washington – și recunoașterea vine: Smaranda Brăescu, campioană mondială la parașutism.
Zboruri peste mări și munți
Întoarsă în România, decide să lase parașuta și să piloteze. În octombrie 1932 obține brevetul de pilot civil în SUA, fiind prima femeie pilot europeană brevetată în America. În 1935, visul de a deține propriul avion se împlinește: un Miles Hawk Major botezat simbolic „Aurel Vlaicu”. Cu acest avion traversează în premieră Munții Iugoslaviei, iar în 1936 reușește una dintre cele mai spectaculoase isprăvi aeronautice: zborul peste Marea Mediterană, de la Roma la Tripoli — 1.100 de kilometri în 6 ore și 10 minute, o premieră mondială.
Aripile negre ale războiului
Când Europa se rupe în bucăți și România intră în vâltoarea celui de-al Doilea Război Mondial, Smaranda alege să lupte salvând vieți. Devine pilot în „Escadrila Albă”, celebra unitate de avioane sanitare, zburând pe frontul de Răsărit, apoi în Transilvania, Ungaria și Cehoslovacia. Este decorată cu Crucea „Regina Maria”, clasa a III-a, în 1943. A fost și instructorul primei companii de parașutiști a armatei române, un detaliu adesea uitat dar esențial: Smaranda nu a fost doar o eroină solitară, ci o deschizătoare de drumuri pentru alții.
Ultimul zbor – spre umbre și uitare
După război, vine comunismul. În noiembrie 1946, Smaranda Brăescu semnează un memoriu împotriva falsificării alegerilor. Gestul o costă scump: e acuzată de legături cu grupuri de rezistență, condamnată în lipsă la doi ani de închisoare. Fugară, bolnavă de cancer, se ascunde într-o mănăstire din Cluj, sub numele de Maria Popescu. Pe 2 februarie 1948, Smaranda Brăescu părăsește această lume. Fără onoruri, fără flori, fără ceremonii. A fost înmormântată în taină. Poate în Cimitirul Central din Cluj. Poate altundeva. Nu se știe nici astăzi cu certitudine.
Epitaf pentru o eroină
Într-o lume în care femeile încă nu aveau voie să voteze în multe țări, Smaranda Brăescu sfida gravitația, statistica și prejudecățile. Și-a croit aripi din voință, din împrumuturi făcute „pe cuvânt”, din accident și vis, din patriotism și nebunie frumoasă.
Când a fost întrebată care a fost secretul succesului său, a răspuns cu o simplitate copleșitoare: „Niciodată n-am șovăit în acțiunile mele. Niciodată nu m-am întors din drum, odată pornită, precum niciodată nu am ucis gândul, odată înflorit în sufletul meu.”
Post Scriptum – România avea odată aripi
Smaranda Brăescu nu a fost doar o femeie care a zburat. A fost un simbol al României care îndrăznea, al unei țări care putea să viseze sus, foarte sus. A fost dovada că uneori, pentru a schimba lumea, nu ai nevoie decât de o parașută, un avion și un vis imposibil.
