Marți, 29 iulie 2025, începând cu ora 12.00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” va avea loc vernisajul expoziției „Îngerii de lângă noi”, ce poartă semnătura binecunoscutului artist plastic Levente Csatlós, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și al Uniunii Artiștilor Plastici din Ungaria.
Expoziția îmbină sensibilitatea artistică și reflecția profundă asupra binelui discret, a bunătății care nu cere nimic în schimb. Această colecție vizuală este o pledoarie pentru suflet, o reamintire că îngerii nu vin doar din cer, ci și din oameni.
Evenimentul este organizat de Muzeul Național al Marinei Române, în parteneriat cu Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada, cu prilejul Zilei Marinei Române – 15 august.
Expoziția poate fi vizitată gratuit, până pe 18 august 2025, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-20.00, iar sâmbătă și duminică în intervalul orar 12.00-20.00.









