La 29 iulie 1857, în București, se punea piatra de temelie a învățământului medical românesc prin înființarea Școlii Naționale de Medicină și Farmacie. Evenimentul a marcat începutul profesionalizării sistemului de sănătate în Țara Românească și a constituit un pas esențial în modernizarea societății românești.
Lungul drum spre catedra universitară
Inițiativa aparținea doctorului Carol Davila, un vizionar cu origini franceze, chemat în 1853 de domnitorul Barbu Știrbei pentru a reorganiza serviciul sanitar. Medic militar și organizator desăvârșit, Davila a reușit să transforme medicina dintr-un domeniu empiric într-o știință riguroasă, cu baze academice.
Școala a funcționat inițial în cadrul Spitalului Mihai Vodă, fiind prima instituție de acest fel din Principatele Române. Ulterior, ea a devenit nucleul Facultății de Medicină din București, integrată din 1869 în Universitatea din București.
Primii pași către o Românie mai sănătoasă
Școala Națională de Medicină și Farmacie a format primele generații de medici, farmaciști și chirurgi români educați după standarde moderne. Mulți dintre aceștia au devenit ulterior pionieri în sănătatea publică, organizatori ai sistemului spitalicesc sau cadre didactice de renume.
În 1860, Davila a introdus primul program coerent de vaccinare împotriva variolei, iar în 1874 a contribuit la înființarea Societății Medicale Române. Tot el a militat pentru educația sanitară a populației, combaterea bolilor infecțioase și igienizarea spitalelor.
Moștenirea lui Carol Davila
Astăzi, tradiția inaugurată în 1857 continuă prin Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, una dintre cele mai prestigioase instituții academice din Europa de Est, cu mii de absolvenți care activează în spitale din întreaga lume.
Într-o vreme în care medicina românească era abia la început, înființarea Școlii Naționale de Medicină și Farmacie a însemnat mai mult decât o reformă: a fost începutul unei misiuni de salvare și demnitate, purtate de-a lungul generațiilor în halate albe.
