Pe 3 octombrie 1839 se năștea la Iași Teodor T. Burada (d. 17 februarie 1923), cel care se va face cunoscut ca pasionat și virtuos violonist, „explorator de orașe, de sate și de țări străine locuite de români”, jurist, teatrolog, istoriograf, animator cultural și filantrop.
Activitatea polivalentă și permanentă, materializată prin publicarea a peste 100 volume – monografii ale unor regiuni și sate din România, cercetări despre românii răspândiți în Europa, Orientul Mijlociu și Asia Mică, lucrări despre datini, obiceiuri și cântece populare, precum și contribuția lui la promovarea manifestărilor spirituale românești prin susținerea a peste 150 de concerte în țară și în străinătate (unele din ele în scop de binefacere pentru răniți, săraci, școli sau alte instituții) au dus la numirea sa ca membru corespondent al Academiei Române. Teodor T. Burada considera că datoria sa față de neam era să descopere români în toată Europa, Orientul Mijlociu și Asia Mică și să le facă cunoscute doinele, horele și bătutele românești, bogăția spirituală a poporului român.
Ctitor al muzicologiei românești, Burada descoperă scrierile muzicale ale domnitorului Dimitrie Cantemir.
De numele său se leagă și descoperirea celei mai vechi civilizații din Europa – Cultura neolitică Cucuteni, precum și construirea Bisericilor Ortodoxe Române de la Ierusalim și din Lemberg (Lvov). Tot el este cel care a pus bazele primului muzeu al instrumentelor muzicale.
Biserica Ortodoxă Română de la Ierusalim a fost ridicată la îndemnul lui Teodor T. Burada, iar piatra de temelie a fost fixată de el însuși, pe 12 mai 1912. În calitate de președinte al comitetului pentru construirea lăcașului de cult, Teodor T. Burada s-a ocupat de toate demersurile care au dus la finalizarea proiectului.

La 186 ani de la nașterea sa, Centrul Cultural Județean Constanța îl evocă pe cel care a fost Teodor T. Burada
Lucrările „Despre crestăturile plutașilor pe cherestele și alte semne doveditoare de proprietate la Români”(1888); „Despre descântece, farmece, vrăji” (1916), ”Despre crestăturile șalgăilor pe droburile de sare”, (1885) sunt considerate materiale unice în cultura etnografică românească. Oscilația sa între etnografie și folclor i-a adus multe critici anterioare, dar ca o recunoaștere, a fost citat de B.P.Hașdeu în „Etymologicum Magnum Romanie”, iar acest lucru a determinat critica de specialitate să-l încadreze în „școala folclorică Hașdeu”, remarcabilă fiind pasiunea sa de a-și purta gândurile pe toate meleagurile pe unde știe că se află o ramură a străbunilor săi.
Teodor T. Burada își începe cercetarea spiritualității populare românești cu lucrarea „O călătorie în Dobrogea”, care reprezintă prima monografie etno-folclorică a unei regiuni românești. Amploarea și diversitatea activității sale este comparabilă cu aceea a lui Hașdeu, contemporanul sau.
Educația muzicală dobândită la Paris i-a permis o vastă activitate concertistică în scopuri etnologice și folcloristice acolo unde existau români și tradiție românească. A fost primul profesor de violină al Conservatorului înființat, în 1860, la Iași de Cuza și Kogălniceanu și profesor de teorie a solfegiului, unde îi întâlnește pe Gavril Muzicescu, Eduard Caudella și Titus Cerne.
Ultimele decenii ale vieții le-a consacrat lucrării sale fundamentale – „Istoria teatrului în Moldova”, alcătuită din două volume care, din păcate, includ doar perioada până în anul 1896, anul inaugurării noului Teatru Național. Se spune că al treilea volum ar fi rămas în manuscris, nepublicat.
„Nimeni nu m-a văzut tologit, zicând că sunt obosit, ori să dorm după masă, după cum fac mulți. N-am avut în viața mea nici un tabiet. Am mâncat când mi-a fost foame, m-am culcat când mi-a fost somn. Niciodată nu m-am îngrijit când mă prinde noaptea, unde am să mă culc, ori mă culcam pe fan, ori pe paie, cum mi se întâmpla pe la stâne, ori puneam șaua catarului drept pernă și nisipul pustiului drept așternut, cum făceam la popasurile cu caravane, pentru mine toate acestea nu însemnau nimic față de scopurile ce urmăream în acele călătorii”, mărturisea Teodor T. Burada, îl prefața la „Istoria Teatrului în Moldova”.
Surse:
Muzeul Național al Literaturii Române Iași
Centrul Cultural Județean Constanța Teodor T. Burada









