Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) prezintă o piesă specială, încărcată de simbolism: un delfin sculptat în os, cu aproximativ 1800 ani în urmă, ce ilustrează complexitatea credințelor antice și rafinamentul artistic al comunităților romane de pe litoralul vestic al Pontului Euxin (Marea Neagră).
Piesa a fost descoperită în anul 2017, cu ocazia desfășurării unei cercetări arheologice preventive în apropierea Sălii Sporturilor din Constanța, în umplutura unui șanț realizat pentru a delimita o arie funerară din necropola de epocă romană a Tomisului. Din același context provin numeroase materiale arheologice, în special fragmente ceramice, care se datează în secolele II-III p. Chr., depuse într-un moment ulterior utilizării spațiului funerar.
Exemplarul are analogii cu descoperiri din Callatis – Mangalia (județul Constanța) și din zona extra muros a cetății Troesmis – Iglița (jud. Tulcea), încadrate cronologic în aceeași perioadă.
Cu o lungime de doar 4,8 cm, piesa reprezintă un delfin cu botul deschis, ce poartă trei crestături care ar putea sugera dinții mamiferului. Această detaliere apare foarte des în arta romanilor, delfinul fiind uneori înfățișat ca monstru marin. Partea superioară a cozii lipsește, însă suprafața de fractură a fost ulterior finisată prin șlefuire.
Pe corpul delfinului se disting două incizii verticale, paralele, care ar putea face trimitere la hățuri, întrucât, asociate cu înotătoarea dorsală de pe creștetul capului, ar corespunde unei scene binecunoscute în iconografia romană: Cupidon călare pe delfin.
Piesa este decorată pe o singură față și străbătută de o perforație verticală, fapt care poate indica folosirea ei ca nasture sau ca decorațiune vestimentară.
În antichitate, delfinul era asociat cu divinități importante precum Neptun, Venus, Cupidon sau Bacchus, dar și cu alte ființe legendare: Nereide, Triton, Palaemon, Arion ș.a. În mentalul colectiv roman, acest mamifer marin era perceput ca un animal protector al marinarilor și, totodată, ca psihopomp – cel care însoțea sufletul celor înecați, călăuzindu-i spre lumea de dincolo.
Bibliografie:
Constantin Preda, Découvertes récentes dans la nécropole tumulaire du début de l’époque romaine à Callatis, Dacia, S.N., vol. IX, 1965, p. 248.
Andrei Opaiț, Troesmis – așezarea romană timpurie de pe platou, Peuce, vol. VIII, 1980, pp. 211, 215.
Curatori: drd. Oana Grigoruță, dr. Dan Vasilescu.
