Comandorul Constantin „Bibi” Costăchescu a intrat în legendă ca fiind singurul comandant român de navă care a reușit torpilarea unei nave inamice, în al doilea război mondial. A scris file de istorie, fiind comandantul submarinului „Delfinul”, pe care l-a condus în luptă un an, două luni şi 12 zile.
S-a născut pe 12 aprilie 1909, la Pleşeşti (Suceava), a fost elev al Liceului militar „Gheorghe Macarovici” din Iaşi, pe care l-a absolvit în 1928. Și-a luat bacalaureatul la Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanţa.
Cariera profesională şi-a început-o la Şcoala Navală Constanţa, pe care a terminat-o al doilea în promoţie, în 1930. Inteligent, studios, muncitor, disciplinat, modest, perseverent „cu aspiraţii speciale” pentru matematici (după cum l-a descris directorul de studii al şcolii), Costăchescu s-a situat printre primii la cursuri. Era un tânăr prezentabil, agreabil din punct de vedere fizic, sănătos, fire delicată, melancolică, cu educaţie bună şi cu o purtare deosebit de aleasă.
Și-a început activitatea ca ajutor de ofiţer de artilerie, pe distrugătorul „Mărăşti”. Aici, personalitatea sa se îmbogăţeşte cu noi trăsături: dragoste pentru serviciu, stăruinţă, bunăvoinţă şi simţ ridicat al datoriei, bun camarad, manierat şi cu bun-simţ.
A fost comandant de pluton la Corpul Echipajelor Maritime, ofiţer la bordul distrugătorului „Regina Maria” și al distrugătorului „Mărăşti”.
Pe 8 mai 1934, s-a îmbarcat pe cargoul S.M.R. „Suceava”. Comandantul navei îl notează astfel: „foarte rezistent la mare, îndeplinind serviciul de ofiţer de cart, în timpul zilei, foarte conştiincios, făcea calcule nautice foarte reuşite”. Devine Căpitan de Lungă Cursă.
Timp de un an, din 1 noiembrie 1934 până la 1 noiembrie 1935, a fost profesor de Matematică şi Navigaţie la Şcolile Marinei, unde a predat Geometria descriptivă şi Geometria plană şi în spaţiu.
În anul de instrucţie 1937-1938 a fost în echipajul de rezervă al submarinului „Delfinul”. Evidenţiindu-se prin cunoştinţele sale, entuziasmul şi dragostea de armă, dovedite prin participarea la toate exerciţiile în mare ale submarinului cu scop de antrenament nautic şi militar al echipajului, precum şi la crucierele executate de navă, comandantul navei a apreciat că are pregătirea necesară pentru a îndeplini funcţia de ofiţer-secund al submarinului. Constantin Costăchescu a primit gradul de căpitan prin Înaltul Decret Regal nr.3002 din 26 iunie 1939.
În calitate de ofiţer-secund şi ofiţer cu topilele la submarinul „Delfinul” până la 1 noiembrie 1939, când a luat comanda navei, a dovedit reale calităţi de conducător. De la început, s-a remarcat printr-o pregătire deosebită şi o cunoaştere perfectă a mecanismului de lansare a torpilelor.
În anul 1941 a obţinut Brevetul de comandant de cursă lungă și până în aprilie 1942 a executat, în calitate de comandant al submarinului „Delfinul”, cinci cruciere de front în zonele Yalta, Bosfor, Batumi.
În timpul celor 7 misiuni de război executate în condiţii din cele mai grele a reuşit să scufunde o navă sovietică de 12000 tone şi, prin măsurile luate, să-şi salveze submarinul şi echipajul ori de câte ori a fost atacat de submarinele, vedetele sau aviaţia inamică, revenind neatins la baza de plecare.

În noiembrie 1941, submarinul NMS „Delfinul” se afla în Marea Neagră, și avea misiunea să întrerupă căile de aprovizionare a Sevastopolului. În dimineața zilei de 5 noiembrie, submarinul ajunsese în apropiere de Ialta.
Cea mai exactă descriere a evenimentelor din acea zi este făcută de comandorul Nicolae Petrescu, fost director al Muzeului Marinei Române, un pasionat cercetător al Arhivelor Militare.
„ … În ziua de 5 noiembrie 1941, la orele 8:00, se zăreşte o navă în pupa tribord, de circa 12.000 de tone, având drum către Cap Aitodor, venind probabil de la Batumi. Submarinul manevrează întorcându-se spre navă şi se plasează pentru atac. Se trece la cota de 30 de metri. La distanţa de circa 800 de metri, nava este atacată cu o torpilă. La 50 de secunde după aceasta, o a doua explozie, mult mai puternică, este sesizată în aceeaşi direcţie, probabil din cauza exploziei muniţiei de la bord. Pentru scoaterea submarinului din zonă, comandantul a ordonat drum Sud-Est. După o oră şi cincizeci de minute se aud explozii de grenade anti-submarine. „Delfinul” este reperat şi atacat timp de opt ore în 23 de valuri succesive, aruncându-se asupra lui circa 80 de grenade. Se trece la cota de 80 de metri imersiune, cea mai mare atinsă după probele de şantier. La ora 01:00 din 6 noiembrie 1941, la 60 de Mm sud-vest-ul Crimeei, submarinul se ridică la suprafaţă şi îşi continuă drumul în vederea ieşirii din zonă şi pentru încărcarea bateriei, descărcate complet în cursul celor 22 de ore de imersiune. Din cauza mării agitate, bateria nu a putut fi încărcată. „Delfinul” s-a îndreptat spre portul Constanţa pe o puternică furtună, care a durat circa 36 de ore. Orizontul era brăzdat de fulgere, nori se revărsau cu furie asupra mării şi a navei. Valurile acopereau complet turela submarinului, care ambarca pachete mari de apă prin ecluza tambuchi şi navigaţia devenea foarte grea, submarinul fiind la suprafaţă. Comandantul, căpitanul Constantin Costăchescu, căuta să încurajeze echipajul, dar într-o discuţie cu un ofiţer de la bord, a spus: «aceasta este bătaia lui Dumnezeu că am scufundat atâtea suflete nevinovate»”. În timpul când pregătea atacul asupra navei sovietice, comandantul a fost întrebat de şeful mecanic, căpitanul Panait Papaianopol, dacă vasul are escortă. Răspunsul a fost: „Are sau nu are, eu tot îl atac!”. Din relatările unui ofiţer din echipaj rezultă că, atunci când submarinul a fost intens grenadat, comandantul trecea dintr-un compartiment în altul spunând: „Lasă, că o să scăpăm noi şi de aceasta„. (Nicolae C. Petrescu, Marina Română în războiul antisovietic, Ed. Europroduct, Piteşti, 2008).
Pentru temerara faptă de arme săvârşită de echipajul submarinului, „Delfinul”, căpitanul Constantin Costăchescu a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a, „ Crucea de fier” clasa I şi a II-a, „ Vulturul German” clasa a V -a şi „Steaua României” clasa a V-a cu spade şi panglică de Virtutea Militară.
Odată cu intrarea submarinului „Delfinul” în reparaţii, Bibi Costăchescu a activat ca profesor de Navigaţie la Şcoala Navală (1942 – 1943) şi la Grupul Submarine şi Vedete Torpiloare (1943).
Pe 15 mai 1944, a fost repartizat la Apărarea Litoralului Maritim, ca ajutor al şefului Biroului Operaţii. A fost numit în toamna anului 1944 şef al Biroului Operaţii și a fost întrebuinţat pentru legătura cu comandantul sovietic din Constanţa, întocmind o serie de lucrări, în special o lucrare de apărare contra paraşutiştilor, cerută de către sovietici.
A întocmit patru culegeri de probleme de matematică, având aplicaţii în marină. De asemenea, a publicat circa 80 de probleme de matematică aplicată în marină şi astronomie.
Locuia în Constanţa, pe strada Călăraşi nr. 57, când destinul a făcut ca, în august 1982, cel care a sfidat moartea în misiunile temerare ale submarinului „Delfinul” în timpul războiului anti-sovietic, să părăsească această lume, într-un tragic accident auto.
După atâţia ani de la această faptă eroică de arme persistă o întrebare: ce a scufundat, de fapt, „Delfinul”? Jurnalul de bord nu menţionează numele navei. Pe harta de operaţiuni, desenată de însuşi comandantul „Delfinului”, nu apare nimic. Abia în decretul de acordare a ordinului „Mihai Viteazul” apare menţionat un cargou, „Uraleţ”, identificat ulterior ca având doar 1975 tdw. Rușii considerau că acţiunea de torpilare din 5 noiembrie 1941 a cargoului „Uraleţ”, ce evacua de la Odessa regimentul de aviaţie maritimă ce bombardase Constanţa şi atacase podul de la Cernavodă, fusese efectuată de „Delfinul”. Se pare că nava nu a fost scufundată, ci grav avariată, suficient de mult ca să nu mai ia parte la război.
Astăzi, din adâncurile Mării Negre, umbra submarinului „Delfinul” și chipul hotărât al lui Bibi Costăchescu continuă să plutească printre legende și povești despre torpile și curaj, scriind una dintre cele mai spectaculoase pagini de istorie a României.
Sursa: Analele Dobrogei, seria a treia, an I, 2019 – Florian Bichir – „Constantin (Bibi) Costăchescu, comandantul de legendă al submarinelor româneşti„









