sâmbătă, 17 octombrie 2026
Istoria este cea mai frumoasă poveste...
Poveștile Mării Negre
  • Istorii și Povești
  • Chipurile Dobrogei
  • Evenimente culturale
  • Turism
No Result
View All Result
Poveștile Mării Negre
  • Istorii și Povești
  • Chipurile Dobrogei
  • Evenimente culturale
  • Turism
No Result
View All Result
Poveștile Mării Negre
No Result
View All Result
  • Se redeschide EDIFICIUL ROMAN CU MOZAIC, cel mai întins mozaic policrom romano-bizantin din zona balcanică

    Adriana Vlad de Adriana Vlad
    noiembrie 12, 2025
    in Evenimente culturale
    0
    Se redeschide EDIFICIUL ROMAN CU MOZAIC, cel mai întins mozaic policrom romano-bizantin din zona balcanică

    Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța marchează Ziua Dobrogei printr-un eveniment de mare interes pentru constănțeni și turiști deopotrivă: redeschiderea Edificiului Roman cu Mozaic, monumental complex arhitectural, ridicat în perioada romano-bizantină la Tomis. Evenimentul va avea loc vineri, 14 Noiembrie 2025, ora 12:00, Piața Ovidiu, nr. 5, oferind celor interesați ocazia să redescopere marele mozaic din Tomis, pus în valoare de lucrările recente de restaurare, într-un cadru de expunere modernizat.

    Cu acest prilej, va fi vernisată expoziția Arta mozaicului antic și bizantin. MOZAIKON. Școala de la Alba, organizată de Secția Artă Sacră din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Expoziția reunește 30 de lucrări realizate în tehnica mozaicului, cu piatră naturală, după teme de studiu inspirate de arta antică și cea bizantină. În suita de lucrări prezentate se regăsește și o temă de licență concepută pe baza motivelor și simbolurilor descoperite la Tomis (autor Vasile Sârb), expoziția fiind coordonată de prof. univ. dr. Theo Mureșan, lector univ. Cătălin Băluț, lector univ. dr. Simona-Teodora Roșca-Neacșu și lector univ. dr. Luiza Barcan.

    În continuarea manifestării, invitații vor putea participa la un workshop dedicat tehnicii mozaicului, susținut de specialiștii amintiți și de studenți din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă de la Alba Iulia, Secția Artă Sacră (licență) și Arta mozaicului bizantin (masterat).

    Activitatea culturală este organizată în cadrul proiectului desfășurat de către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cu finanțarea nerambursabilă a Institutului Național al Patrimoniului, prin programul Timbrul Monumentelor Istorice, Sesiunea I/2025, Valorificarea și Promovarea Edificiului cu Mozaic de la Tomis – Reverberații Moderne ale Tehnicilor Tradiționale ale Mozaicului  (contractul cu numărul 10/12.09.2025).

    În contextul celebrării Zilei Dobrogei, vizitatorii vor avea acces gratuit la Edificiul Roman cu Mozaic, după redeschiderea oficială, până la ora 17:00, conform programului de vizitare.

    Manifestarea este organizată cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „1 Decembrie 1918” Alba-Iulia și Asociația BASM.

    Edificiul Roman cu Mozaic a fost descoperit în toamna anului 1959, în timpul unor lucrări edilitare, și a fost cercetat în cadrul mai multor campanii arheologice sistematice. Între anii 1967 și 1970, a fost protejat prin integrarea într-o clădire modernă și deschis publicului pentru vizitare. La peste 1.700 de ani de la ridicarea sa, acest monument adăpostește cel mai întins mozaic policrom romano-bizantin descoperit până în prezent în zona balcanică și reprezintă unul dintre principalele repere turistice ale Dobrogei.

    În prezent, Edificiul Roman cu Mozaic este readus în atenția publicului, cu facilități moderne de conservare, grație proiectului implementat de Consiliul Județean Constanța „Restaurarea, conservarea, amenajarea și punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic”, finanțat în două etape prin Programul Operațional Regional 2014-2020 (iunie 2018 – septembrie 2024), respectiv Programul Regional  Sud-Est 2021-2027 (octombrie 2024 – februarie 2026).

    Tags: edificiul roman cu mozaicminac
    ShareTweetShare
    Adriana Vlad

    Adriana Vlad

    Next Post
    Ziua Dobrogei, prilej pentru a explora GRATUIT Complexul Muzeal de Științe ale Naturii

    Ziua Dobrogei, prilej pentru a explora GRATUIT Complexul Muzeal de Științe ale Naturii

    POVEȘTILE MĂRII NEGRE – SERIA VECHE

    AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MIHAIL KOGĂLNICEANU

    ICAR TOURS

    CMSN

    MAMAIA NORD

    Cele mai citite

    • Babadagul medieval, descris de Evliya Celebi: Sunt 390 prăvălii latinești de stofe, arcuri și săgeți

      Babadagul medieval, descris de Evliya Celebi: Sunt 390 prăvălii latinești de stofe, arcuri și săgeți

      19 shares
      Share 8 Tweet 5
    • În urmă cu 125 de ani, a fost adoptată Legea Spiru Haret, care reglementa învăţămîntul secundar cu opt clase şi cel superior

      11 shares
      Share 4 Tweet 3
    • Vestita CASĂ ALLEON își deschide porțile pentru o zi, pe 14 august!

      11 shares
      Share 4 Tweet 3
    • Lupa Artis: Anton Traian Antoniadis – povești grecești la malul mării (păi unde altundeva?)

      7 shares
      Share 3 Tweet 2
    • Anticul Pavlopetri, cel mai vechi oraș scufundat din lume, se află în Marea Mediterană

      6 shares
      Share 2 Tweet 2

    Poveștile Mării Negre (2013 – până în prezent) – cel mai mare proiect dobrogean de popularizare a istoriei și mitologiei dobrogene, susținut de Grupul pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare și Icar Tours, proiect care a schimbat dinamica presei locale, îndreptând atenția jurnaliștilor de presă scrisă și televiziune asupra patrimoniului cultural excepțional al tărâmului dintre Dunăre și Marea Neagră pentru promovarea acestuia. În cadrul proiectului au fost publicate trei volume de istorii, povestiri și legende, toate purtând numele proiectului original, Poveștile Mării Negre și au fost create un website www.povestilemariinegre.ro și o pagină Facebook, Poveștile Mării Negre.

    Facebook

    Urmărește-ne

    Tabăra de Istorie și Civilizație Dobrogeană Pârjoaia

    © 2025 Poveștile Mării Negre

    Welcome Back!

    Login to your account below

    Forgotten Password?

    Retrieve your password

    Please enter your username or email address to reset your password.

    Log In
    No Result
    View All Result
    • Istorii și Povești
    • Chipurile Dobrogei
    • Evenimente culturale
    • Turism

    © 2025 Poveștile Mării Negre