Centrul Cultural Județean Teodor T. Burada invită publicul iubitor de film să se bucure de cele mai noi producții cinematografice. În perioada 21 – 30 mai 2026, la Centrul Jean Constantin rulează o selecție variată de filme potrivite pentru toate gusturile – de la comedie, acțiune, thriller, până la concerte sau filme de animație.
„Mă mut la mama” – comedie românească despre familii aproape perfecte și haosul care vine la pachet.
Nu este doar o comedie, ci o poveste în care, spun actorii, „se regăsește aproape toată lumea”, o combinație de umor, emoție și adevăr care transformă experiența din sala de cinema într-una extrem de personală.
Bianca Purcărea vorbește despre energia caldă și accesibilă a filmului: „E o poveste spusă într-o manieră caldă și primitoare. E genul de film la care poate râde toată familia, și poate râde bine!”, spune actrița. Unul dintre marile avantaje ale poveștii este faptul că personajele par extrem de familiare: „Situațiile și personajele sunt atât de relatable… parcă îi și cunoaștem pe protagoniști.”
„The Mandalorian and Grogu” – pentru fanii galaxiei foarte, foarte îndepărtate (și ai lui Grogu, aka cel mai adorabil consumator de supă din univers).
Pentru fanii muzicii și ai experiențelor immersive, „Hit Me Hard and Soft: The Tour Live in 3D” aduce concertul lui Billie Eilish direct pe marele ecran, într-un show regizat de celebrul James Cameron. O experiență cinematică spectaculoasă, cum rar ajunge în cinema.
În stilul unei comedii anti-romantism tipic balcanică, împletind umorul, căldura și tensiunea, „Nuntă ca-n Balcani” urmărește povestea a două familii a căror relație oscilează constant între o poveste de familie plină de căldură și un incident internațional.
Pentru iubitorii de thrillere politice și povești inspirate din realitate, „Vrăjitorul din Kremlin” vă poartă în culisele puterii, într-un film intens, elegant și provocator.
O aventură uriaș de simpatică îi așteaptă pe cei mici la cinema! „Când Mumbo Jumbo s-a făcut uriaș” aduce pe marele ecran o poveste plină de umor, imaginație și personaje adorabile, perfectă pentru o ieșire în familie.
„Three Bags Full: A Sheep Detective Movie” (Turma vede urma) — o comedie misterioasă savuroasă, în care o turmă de oi extrem de… implicate încearcă să rezolve un caz neașteptat. Cu umor britanic, personaje simpatice și suficient absurd cât să spui „ok, trebuie să văd asta”, filmul e alegerea perfectă pentru o ieșire relaxată la cinema în weekend.
„Michael” este portretul cinematografic al vieții și impactului unuia dintre cei mai influenți artiști pe care i-a cunoscut vreodată lumea. Filmul spune povestea vieții lui Michael Jackson dincolo de muzică, urmărind drumul său de la descoperirea talentului său extraordinar ca solist al grupului Jackson Five până la artistul vizionar a cărui ambiție creativă a alimentat o căutare neobosită de a deveni cel mai mare showman din lume. Punând în lumină atât viața sa din afara scenei, cât și unele dintre cele mai emblematice momente din primele sale spectacole solo, filmul le oferă spectatorilor un loc în primul rând la un Michael Jackson cum nu a mai fost văzut până acum.
„Jocul Luminii” – proiecție specială, în prezența regizorului Ovidiu Georgescu, iar după proiecție publicul va avea ocazia să descopere mai multe despre povestea filmului și procesul din spatele producției.
Într-un azil izolat, Paul, un fost actor trecut de 70 de ani, și Johnny, întors din New York după 20 de ani, încearcă să-și repare relația tată-fiu. După o viață de conflicte, acest lucru e aproape imposibil și, uneori, comic. Johnny vrea să-l ia pe Paul la NY, cu ocazia căsătoriei sale, doar că bătrânul răstoarnă planurile când anunță că și el urmează să se însoare. Apariția viitoarei soții a lui Paul dă totul peste cap, spre un final dramatic. După o viață de conflicte, acest lucru e aproape imposibil și, uneori, comic. Johnny vrea să-l ia pe Paul la NY, cu ocazia căsătoriei sale, doar că bătrânul răstoarnă planurile când anunță că și el urmează să se însoare. Apariția viitoarei soții a lui Paul dă totul peste cap, spre un final dramatic.
Biletele se pot achiziționa online AICI, sau de la casierie, înainte de începerea filmului.









