Construită peste rădăcinile unei credințe și ale unei identități, Mănăstirea Putna rămâne un simbol al oglindirii unei epoci – prin forță, artă și recunoștință. În fiecare piatră, în fiecare frescă, respiri ecoul unei istorii ce își continuă povestea în tăcerea monahală și în sufletul neamului.
Într-o zi caniculară de 10 iulie (anul 1466), Ștefan cel Mare punea piatra de temelie a Mănăstirii Putna, lăcaș menit să fie un sanctuar al neamului, ridicat înainte de toate pe credința marelui Voievod. Proiectată pe un plan triconc dezvoltat, biserica era menită să glorifice credința și cultura Moldovei.
Mihai Sadoveanu afirmă, în „Viața lui Ștefan cel Mare”, că locul în care urma să fie ridicată construcția a fost ales de voievod, după ce a tras cu arcul de pe Dealul Crucii: „…Așa se oprise la Putna și, după obiceiul vremii, hotărâse împrejmuirea trăgând însuși măria sa cu arcul din punctul unde trebuia să fie poarta clopotniței. Unde a căzut săgeata urma să se așeze altarul”.
Lucrarea a fost demarată imediat după victoria de la Chilia (iunie 1465) și transpusă în piatră ca act de mulțumire divină pentru izbânda voievodului. Construcția a durat trei ani, iar pe 3 septembrie 1469, mănăstirea fusese sfințită în prezența lui Ștefan și a unui sobor de 64 de fețe bisericești, după o nouă victorie – de data aceasta la Lipnic, împotriva tătarilor.
Ctitor și necropolă
Putna a devenit rapid necropolă domnească, păstrând tradiția renașterii spirituale prin arhitectură și artă. În plan s-au împletit influențe gotice și bizantine; frescele originare de bronz și aur au dispărut odată cu reconstrucția din secolul al XVII‑lea. Despre frumusețea și măreția picturii interioare și exterioare
a Mănăstirii Putna, pierdută însă, cronicarul Ion Neculce spune că era „tot cu aur poleită, zugrăveala mai mult aur decât zugrăveală, și pe dinlăuntru, și pe dinafară”.
Primii pași în mănăstire, sub semnul capului de bour
Intrarea în incinta mănăstirii se face pe sub arcul boltit al unui turn, pe a cărui fațadă se află stema Moldovei – capul de bour. Interiorul bisericii a fost pictat în stilul specific artei bizantine, însă din păcate, doar puține fragmente din aceste picturi s-au păstrat până astăzi. Altarul este separat de naos printr-un iconostas bogat ornamentat, însă picturile interioare și exterioare ale bisericii au fost distruse de-a lungul vremii.
Turnul Tezaurului este singura clădire care s-a păstrat neschimbată încă din timpul domniei lui Ștefan cel Mare. În incinta Mănăstirii Putna se mai află Turnul Clopotniței, precum și așa-numitul Turn al lui Eminescu – clădirea unde, în anul 1871, Mihai Eminescu a poposit timp de câteva nopți, cu ocazia serbării dedicate domnitorului Ștefan cel Mare. Tot Eminescu este cel care a numit Mănăstirea Putna „Ierusalimul Neamului Românesc”, expresie a profundei admirații arătate pentru semnificația sacră și artistică a lăcașului.
Renumitele icoane ale mănăstirii
Printre icoanele de mare valoare ale Mănăstirii Putna se remarcă „Tripticul Deisis” (vezi foto, mai jos), despre care tradiția spune că domnitorul Ștefan cel Mare îl purta cu sine în timpul bătăliilor. Această lucrare de artă religioasă îl înfățișează pe Mântuitorul Iisus Hristos, flancat de Fecioara Maria și Sfântul Ioan Botezătorul. O altă icoană deosebită este „Maica Domnului cu Pruncul”, adusă în Moldova de cea de-a doua soție a lui Ștefan cel Mare.
Biserica originală a fost demolată în anul 1654, iar reconstrucțiile ulterioare nu au respectat în totalitate planul inițial al edificiului. Sub voievodul Vasile Lupu și succesorii săi, biserica a fost refăcută între 1653–1662, iar abia în 2001–2010 a fost repictată în stil tradițional de frații Moroșan, redându-i strălucirea medievală.
Sfântul Ștefan cel Mare
Prin lupta sa neînfricată împotriva expansiunii otomane, Ștefan cel Mare a transformat Moldova într-un bastion al creștinătății, o „poartă a creștinătății”, așa cum o numea chiar el, după strălucita victorie de la Vaslui, din anul 1475. În timpul domniei sale, țara a devenit un bastion de neclintit, o „protecție” în fața căreia Imperiul Otoman s-a oprit, chiar și în vremea temutului sultan Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. Cu doar 2 înfrângeri din 36 de bătălii, Ștefan cel Mare a luptat nu doar cu sabia, ci și cu o credință uriașă, neclintită, în Dumnezeu.
Spirit și loc al memoriei
Marele voievod Ştefan cel Mare a fost înmormântat, în anul 1504, la Mănăstirea Putna, după ce a condus Moldova timp de 47 de ani.
