Recent, în perioada 29-30 martie 2023, Galeriile Artmark au organizat o licitație, intitulată „Licitația de primăvară. Licitația aniversară nr. 500 (partea I)”, manifestare desfășurată la Intercontinental Athenee Palace, în cadrul căreia au fost scoase la vânzare 151 de opere de artă. Printre acestea s-au găsit lucrări aparținând pictorului Nicolae Tonitza (1886-1940).
Cel mai bine vândut tablou din cadrul licitației a fost „Fetița cu fundiță roz”, cu o valoare estimată între 70.000-120.000 euro, ce a fost adjudecat pentru suma de 110.000 euro. Lucrarea a fost pictată în anul 1933, în ulei, pe carton, și are dimensiunile 79,5 × 47 cm, fiind semnată și datată în stânga sus – „Tonitza, 1933”.
Al doilea cel mai scump tablou vândut la licitație a fost „Trei frați”, cu o valoare estimată la 70.000-120.000 euro, și adjudecat pentru suma de 75.000 euro. Opera, care îi ilustrează pe cei trei copii ai săi, a fost pictată la Vălenii de Munte, și este ulei pe carton, cu dimensiunile 60 x 48 cm,semnată în dreapta sus – „N. Tonitza”.
Primele lucrări, expuse la Konigliche Baterische Akademie der Bilden der Kunste
Nicolae N. Tonitza s-a născut la 13 aprilie 1886 (la Bârlad, județul Tutova), ca fiu al Anastasiei și al negustorului Nicolae Antoniță (zis Toniță). A absolvit Școala primară de băieți Nr. 2 (perioada 1892–1896), a făcut primele două clase la Gimnaziul „Manolache Costache Epureanu” și ultimele două clase din cursul inferior în cadrul Liceului „Gheorghe Roșca Codreanu” (perioada 1900–1902). În școală, s-a remarcat proband un talent deosebit ca desenator și caricaturist.
Urmează cursurile Școlii de Belle-Arte din Iași (anul 1902), avându-l profesor pe Gheorghe Popovici iar în 1903 a plecat într-o călătorie de studii în Italia, cu ocazia unei excursii făcute cu studenții de la Arheologie, sub îndrumarea profesorului G. Tocilescu.
Cursul său școlar nu se finalizează în mod firesc, deoarece în anul 1907, ca reacție de protest la exmatricularea unor colegi, tânărul Tonitza refuză să se prezinte la examenul de diplomă și se îndreaptă spre Germania, Műnchen, unde se înscrie și este admis (1908), la Konigliche Baterische Akademie der Bilden der Kunste – fosta Academie Regală Bavareză de Arte Frumoase, la clasa prof. Hugo von Habermann, loc în care face primele expuneri ale picturilor sale și, totodată, debutează în publicistică.
Dar, în anul 1909, el renunță la studiile din Germania și pleacă spre Italia, apoi Franța, locuri unde realizează lucrări după pictori celebri, în muzee, și se acomodează cu lumea artiștilor din domeniul artelor plastice. În perioada celor doi ani, cât a trăit la Paris, Tonitza definitivează mai multe peisaje, ieșind în evidență prin talentul său aparte de colorist și printr-un exercițiu al nuanțelor proaspete, vibrante, ceea ce îl consacră drept un pictor original. Aceasta este și perioada în care deschide o expoziție personală, care atrage atenția asupra sa.
Din 1912, acreditat ca pictor bisericesc
Tonitza se întoarce, în anul 1911, în țară, și predă desenul, pentru o scurtă perioadă de timp. În anul 1912, el susține examenul de diplomă și apoi obține, în urma unui concurs, certificatul de pictor bisericesc. Anul 1914 îl găsește ca suplinitor la catedra de desen liniar a Liceului Militar ieșean și, în același an, participă la expoziția „Tinerimii artistice”, unde prezintă o serie de lucrări personale, sub titulatura „Din viața celor umili”.
Prizonier în luptele de la Turtucaia
Viața lui Tonitza ajunge în situații dramatice, în 1916, an în care el este mobilizat și este trimis pe front, unde cade prizonier în luptele de la Turtucaia. E trimis în lagărul de prizonieri de la Kirjali (din Bulgaria), loc din care se întoarce cu boli ce îl vor marca toată viața.
După Primul Război Mondial, Tonitza se stabilește la București și participă active la expozițiile colective și personale.
În anul 1925, pictorul decide să se retrage din asociația „Arta Română” și face demersurile pentru a întemeia „Grupul celor patru”, alături de Oscar Han, Francisc Șirato și Ștefan Dimitrescu; cei patru au realizat prima expoziție comună în anul 1926, urmată de alte șapte ediții, în următorii șapte ani.
Balcicul și întâlnirea cu albastrul mării
După moartea prietenului său Ștefan Dimitrescu, în 1933, el preia catedra de pictură de la Academia de Belle-Arte din Iași. Aceasta este și perioada în care descoperă Balcicul și începe să picteze, descoperindu-și o mare pasiune pentru surprins perspective coloristice marine.
Din anul 1937, Tonitza devine rector al Academiei de arte frumoase la Iași, însă în același timp el se îmbolnăvește grav. Se stinge din viață, la București, după o suferință grea, la 26 februarie 1940, și este înmormântat la cimitirul Ghencea.
Moștenirea lui Tonitza este dovada unei picturi atinse de geniu, cadre revelatorii ale stilului idealistic; ochii copiilor pictați de el și celebrele sale nuduri au rămas probe unice ale manierii pe care artistul a adus-o în arta plastică românească. El a dat noi valențe plastice noțiunilor de gingășie, inocență, fragilitate.
Tonitza și-a afirmat valorile creative în mai multe domenii: pictură, grafică, caricatură, olărit, scenografie, scriitor și cronicar plastic.
Lider al generației sale artistice
În critica de specialitate, Nicolae Tonitza este situat în fruntea generației din care a făcut parte și în care se regăsesc artiștii precum Camil Ressu, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Iosif Iser, Francisc Șirato, Ștefan Dimitrescu.
Printre lucrările reprezentative ale marelui artist se regăsesc: naturile statice – „Vas cu trandafiri“, „Natură statică cu icoană“; scene de interior – „Cerdacul”, „Vatra“, nuduri – „Nud la malul mării“; peisaje – „Peisaj bucureştean“, „Vedere din Bucureşti, iarna“, peisaje dobrogene, portrete de copii – „Fata pădurarului“, „Cap de copil“, clovni – „Pagliaccio“, „Clovn“ şi portrete/autoportrete – „Portretul lui Gala Galaction“, „Autoportret“ și lista poate continua.
O amplă expoziție comemorativă, care conținea 454 de lucrări, a fost organizată în anul 1966, iar o alta – în anul 1979, la Muzeul Național de Artă al României.
