Revendic invenţiunea produsului organic pancreanina, care injectată în sânge, produce o diminuare sau chiar o suprimare trecătoare a simptomelor diabetului”
Nicolae Constantin Paulescu (născut 8 noiembrie 1869, București – decedat 19 iulie 1931, București) a fost un om de știință român, medic fiziolog, profesor la Facultatea de Medicină din București, care a reușit să realizeze izolarea hormonului pancreatic antidiabetic, denumit ulterior insulină.
Nicolae Paulescu este cunoscut drept românul care a făcut o descoperire uriașă, dar care a ratat premiul Nobel.
Pentru această descoperire a fost acordat marele premiu, dar nu românului proprietar al invenţiei medicale, ci unor specialişti canadieni, propuşi de oamenii de ştiinţă care au făcut selecția pentru Nobel, în timp ce savantul român nu a avut nicio propunere pentru premiu. S-a vehiculat ideea că, prin această grosolană omitere, Paulescu ar fi fost pedepsit pentru convingerile sale declarate și vehemente antiseminte.
Chiar dacă este recunoscut drept descoperitorul insulinei, românul Nicolae Paulescu a ratat premiul Nobel, ceea ce a stârnit de-a lungul timpului mai multe controverse. Mulți specialişti apreciază că românului i s-a făcut o mare nedreptate şi că, de fapt, Nicolae Păulescu trebuie recunoscut oficial drept adevăratul inventator al insulinei.
Paulescu s-a nascut, la București, pe 8 noiembrie 1869. Încă din timpul școlii, s-a arătat interesat de ştiinţele naturale şi, după liceu, s-a înscris la Facultatea de Medicină; a studiat la Paris şi, în 1897, a primit titlul de doctor în Medicină.
Instruirea făcută la Paris
Cariera lui a început în capitala Franței, unde a profesat ca medic în spitale şi, în paralel, a urmat cursurile de chimie biologică şi fiziologie la Facultatea de Ştiinţe din Paris. A încheiat, în anul 1899, lucrarea primului doctorat în ştiinţe, iar doi ani mai târziu, a obţinut, tot la Universitatea din Paris, al doilea titlu de doctor în ştiinţe.
După experiența studiului, instruirii și titularizărilor făcute la Paris, în anul 1900, Nicolae Paulescu a revenit în România şi a lucrat ca profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti
La un deceniu de la revenirea în țară, el a început cercetările privind insulina. Era anul 1916, când prof. N. Paulescu a făcut primul pas, prin obţinerea unui extras apos din pancreas. Primul experiment a fost efectuat pe un câine bolnav de diabet, căruia i-a fost injectat extrasul de pancreas și a fost observată, ca reacție directă, scăderea glucozei în sânge. Ambițiosul profesor și-a continuat cercetările și le-a concretizat prin izolarea hormonului pancreatic antidiabetic, căruia i-a dat numele de ”pancreină”. Descoperirea nu a rămas fără ecou, studiile şi cercetările românului fiind publicate în reviste de specialitate din străinătate.
„Revendic invenţiunea produsului organic pancreanina…”
În data de 10 aprilie 1922, N. Paulescu şi-a înregistrat invenţia, obţinând de la Ministerul Industriei şi Comerţului din România brevetul de invenţie nr. 6255 denumit „Pancreina si procedeul sau de fabricare”. „Revendic invenţiunea produsului organic pancreanina, care injectată în sânge, produce o diminuare sau chiar o suprimare trecătoare a simptomelor diabetului”, declara profesorul N. Paulescu.
Probabil fără să fie deloc o coincidență, la 7-8 luni de când Paulescu făcuse descoperirea, doi cercetători canadieni, medicul Frederik Grant Banting si Ch. Herbert Best, care lucrau în laboratorul reputatului prof. J. MacLeod, au anunţat descoperirea insulinei. Anul următor, în 1923, echipa oamenilor de ştiinţă desemnată să facă propunerile pentu Nobel i-au nominalizat pe canadienii Frederik Grant Banting şi J. MacLeod la marele premiu pentru fiziologie si medicină.
Interesant este că, deși românul Nicolae Paulescu nu a fost nominalizat la marele premiu, cei doi savanţi canadieni laureaţi ai premiului Nobel au recunoscut munca lui Paulescu drept o contribuţie majoră în descoperirea insulinei și au declarant aceasta chiar în discursul lor prin care au primit premiul, în anul 1923. Considerându-se nedreptățit, prof. Nicolae Păulescu s-a adresat Comisiilor pentru Premiul Nobel de la Uppsala, contestând și solicitând reanalizarea și remedierea erorii. Dar nedreptatea nu a fost însă recunoscută.
Pedepsit pentru ideile antisemite?
Au fost mulți specialiştii care au considerat că românului i s-ar fi făcut o mare nedreptate şi că lui îi revine, de fapt, meritul descoperirii insulinei.
Din analiza făcută pe acest caz, la momentul de atunci și după aceea, motivul determinant care a dus la înlăturarea lui Paulescu din discuțiile pentru Nobel ar fi fost, se pare, atitudinea şi declarațiile sale antisemite.
La momentul descoperirii, N. Paulescu era unul dintre cei care lansau, deseori, atacuri împotriva evreilor; mai mult, chiar în anul descoperirii insulinei, medicul înfiinţase Uniunea Naţională Creştină, a doua organizație politică din Europa care prezenta, drept simbol oficial, zvastica.
Dincolo de statutul său de remarcabil om de știință, Nicolae Paulescu era autorul mai multor materiale publicate în care se trăgea un semnal de alarmă vizavi de pericolul evreiesc. Ca declarat susţinător al arienilor şi totodată duşman al evreilor, profesorul Păulescu aprecia evreii ca fiind o specie inferioară: „Se ştie că creerul Jidanilor are o greutate cu mult mai mică decât cel al Arienilor“.
Paulescu publica, în ”Apărarea Naţională” (anul 1925):
„Scopul nostru este isgonirea Jidanilor. Deparazitarea nu s-ar putea face pe spinarea vecinilor care fiind şi ei până peste cap de paduchi, ar refuza mortiş să mai primească şi pe ai noştri. Ar trebui deci ca toate ţările infectate de jidani să stabilească de comun acord o cloacă (în Palestina, în Africa sau în America) unde să-şi poate fiecare arunca lăturile”.
Postmortem, membru al Academiei Române
Profund marcat de ceea ce a considerat fiind nedreptatea vieții sale, prof. N. Paulescu a considerat că a ratat premiului Nobel pentru că i-a fost furată invenţia. În anul 1931, el a murit la vârsta de 62 de ani. Mult mai târziu, în anul 1969, ca urmare a demersurilor făcute de mai mulți cercetători care au recunoscut contribuţia lui Păulescu la descoperirea insulinei, s-a reanalizat cazul “Paulescu” și comitetul Nobel a stabilit că cercetarile medicului roman au precedat invenţia lui Banting. Profesorul Păulescu a fost numit membru post mortem al Academiei Române abia în 1990.
Cateva instituții din țară, printre care și Catedra de Fiziologie a Universității „Carol Davila” din București, poartă numele savantului Nicolae Păulescu.
În 1993, Institutul Național de Diabet, Nutriție şi Boli Metabolice din Bucureşti a fost numit în onoarea lui Nicolae Paulescu, iar în 1994 a fost lansat şi un timbru ca omagiu pentru savantul român.
