În vremuri vechi, pe locul satului Vadu se afla o cetate negustorească, unde se strângeau mulți turci şi greci, care ziua încărcau cereale şi vite multe, iar spre seară se adunau să-şi împartă de-ale gurii, îndeosebi măsline. În apropiere de acest sat, spre miazăzi, lângă capul Midia, era o biserică spre care ducea o şosea pietruită, ale cărei urme se mai văd şi azi. Locul unde a fost biserica se numeşte şi azi „Chilisegic”.
La nord-est de satul Vadu se ridică un deal cu numele „Ghiaurchioi” („satul creştinilor”). Când au venit bătrânii noştri pe aici, au găsit acolo un sat de creştini. Ei se numeau Capsomani şi vorbeau un fel de greacă.
Caraharman s-a zidit pe ruinele unei cetăți foarte vechi. În vremea stăpânirii turcești, aici se afla una din cele mai mari turme ale lui Asan-Paşa, care locuia la Babadag. Tot aici îşi zidise Asan-Paşa şi vestitele lui grajduri, în care-şi adăpostea iarna herghelia de cai ce păştea toată vara câmpiile ce se întind de la balta Caraharmanului până dincolo de Idris-Cuius, la Dunăre. Odată, Paşa a adus şase cai arăbeşti pentru herghelia lui. Ultimul mânz s-a prăpădit în timpul războiului de la 1877. Pe atunci, în Dobrogea păşteau multe vite, şi bucatele se făceau din belşug.
Geamia din sat a fost zidită de un negustor bogat, Iazâgi Amet, care a venit tocmai din Asia Mare (nu mică), anume ca să încarce cereale. Există la geamie o piatră scrisă în limba turcă, unde poți citi asta, sfârşi povestea sa moş Abil, un bătrân de 78 ani, care oftează şi acum după vremurile vechi, când armăsarii lui Asan-Paşa stârneau admirația negustorilor din Asia, veniți după cereale prin meleagurile şi porturile Dobrogene.
Legendă culeasă de Titus Cergău.
Sursa: Analele Dobrogei 1937 Anul XVIII
