Aurel Danciu s-a stins din viață la sfârșitul lunii februarie 2021. Fiu al Medgidiei, născut în 1922, a participat la luptele din al Doilea Război Mondial, în cadrul Regimentuluui 40 Infanterie ”Călugăreni” din Divizia 9 Infanterie ”Mărășesti”. Aurel Danciu a luat parte la luptele de la Oarba de Mureș, în care și-au pierdut viața peste 11.000 de ofițeri și soldați români. Bătălia este considerată cea mai mare tragedie din istoria Armatei Române, privită de unii istorici ca fiind Katyn-ul românesc, unde, la ordinul generalului sovietic Serghei Trofimenco, cel care era și comandantul Armatei a 4-a română (după 23 august 1944) militarii noștri au fost obligați să atace frontal, fără operațiuni de învăluire, fără pod sau sprijin de artilerie, pozițiile deținute de nemți și maghiari.. Se povestește că, după ce au rămas fără gloanțe, românii au smuls parii care susțineau via plantată pe coastele dealului și astfel înarmați au atacat pozițiile germane.
22 septembrie 1944, ora 07.15, începe atacul asupra pozițiilor germane de pe dealul Sângeorgiu – Oarba de Mureș, declanșat de dobrogenii Diviziei 9 Infanterie. Ani mai târziu, cu lacrimi în ochi, un supraviețuitor, Mustafa Bolat, își amintește: „Mureşul era roşu de sângele camarazilor mei, loviți de gloanțele duşmane chiar in mijlocul râului, pe când treceau cu bărcile improvizate și cu cele pneumatice. În timpul atacului, când mă uitam în jurul meu nu vedeam decât fum, pamânt udat cu sânge, ostaşi morți şi raniți…”
„Îmi apar în minte acei dobrogeni cu care am plecat de pe malul Pontului Euxin și am ajuns până Iângă 
Praga, soldați și ofițeri, firi blânde şi liniştite, ascultători, buni executanți şi de o rară modestie, având ochii plini de nostalgia nesfârșitelor întinderi de ape ale Mării Negre. Mulți au murit luptând aici, la noi pe Mureș, aducând, prin jertfa lor, încă o dovadă a unității și frăției neamului românesc” scrie în memoriile sale Eugen Năsăudean, un alt supraviețuitor al luptelor de la Oarba de Mureș.
Năsăudean, martor al misiunii sinucigașe în care li s-a ordonat militarilor dobrogeni să se arunce, povestește despre doi profesori din Medgidia, sublocotenentul Seimeneanu Gheorghe și plt. T.R. Gheorghe Popa.
„Sutele de soldați și ofițeri răniți, cu greu puteau fi ridicați de brancardieri. De morți nu mai avea nimeni timp și erau lăsați să stea acolo unde au murit [..] În dreapta mea se afla plutonul comandat de sublocotenentul Seimeneanu Gheorghe, în spatele companiei mele era plutonul comandat de plt. T.R. Gheorghe Popa. Amândoi în viața civilă au fost învățători în comune de lângă Medgidia. Seimeneanu era de statură mijlocie, bine legat şi îndesat. Gheorghe Popa era înalt, slab, deşirat, cu ochii negri pătrunzători şi cu o mustată neagră, tăiată scurt. În jurul nostru pământul era scormonit, din metru în metru, de proiectilele tunurilor şi gloanțelor duşmane. Focul inamicului se întețea parcă atunci cînd ştia că vin bucătarii cu galețile de mâncare pe linia I [..] Într-o zi, am văzut patru soldați care duceau într-o foaie de cort pe plutonierul T.R. Gheorghe Popa, comandantul lor de pluton. Un picior îi era rupt de o schijă de brand tras de pe Dealul Bulgărel. Din foaia de cort, sângele curgea ca un pârâu. A fost dus spre rîul Mureş unde aveam punctul nostru sanitar. Tare aş vrea să ştiu dacă a scăpat cu viață şi dacă mai traieşte şi azi. În ziua urmatoare am atacat din nou, însă tot cu mari sacrificii şi fără succes, din cauză că inamicul avea instalat armament pe toate vârfurile de deal și tragea în secerare. Într-o noapte aud un strigăt sfâșietor în dreapta mea. Era, cred, 25 septembrie 1944, spre ora 24 și o voce omenească parcă străbătea toată valea Mureşului: „M-au orbit, fraților, nu mai văd nimic, ajutați-mă!” Era bietul Seimeneanu, comandantul de pluton. După acest strigăt urmat un nou val de proiectile de branduri, apoi un strigăt prelung de moarte. A doua zi, l-au cules şi pe el din fata poziției, într-o foaie de cort, tot străpuns de gloanțe şi schije. L-am așezat în stiva de morți alături de încă 150 de soldați, gradați, subofițeri şi ofițeri care căzuseră la datorie sub drapel, în acea noapte. Ploaia rece şi măruntă continua să cadă peste noi toți, peste vii şi morți. Așteptam cu înfrigurare ziua următoare, întrebându-ne: oare cui îi va veni rândul să moară…?”
SURSA: „Epopeea de pe Mureș” – Gheorghe Ploeșteanu, Vasile Suciu și Lazăr Lădariu, Revista Vatra, Biblioteca de Istorie, Târgu Mureș, 1985
