Exponatul lunii iulie, prezentat de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC), îl reprezintă o brățară din scoică, veche de peste 6000 ani.
Comunitățile neo-eneolitice din spațiul sud-est european au confecționat podoabe din scoica Spondylus, dintre care cele mai cunoscute sunt brățările masive, descoperite mai ales în contexte funerare, pe ambele brațe ale defuncților, deopotrivă femei și bărbați.
Brățara de Spondylus prezentată de MINAC a fost descoperită într-un mormânt de inhumație, parțial distrus, din necropola situată în proximitatea Lacului Limanu (1960), alături de ofrande și alte piese de inventar funerar (un craniu de animal, două lame de silex și câteva fragmente ceramice Hamangia). Materialul ceramic permite încadrarea mormântului în faza finală a culturii Hamangia (4700 – 4600 BC). Brățara, realizată prin percuție directă, puternic lustruită și cu urme de uzură, prezintă, de o parte și de alta a unei fisuri, două perforații; cel mai probabil, prin perforațiile acesteia a fost trecut un fir vegetal menit să susțină fisura apărută.
Având în vedere originea mediteraneană a acestei scoici, specialiștii MINAC consideră că circulația podoabelor de Spondylus pe distanțe mari, ca și în cazul altor piese „exotice” (toporașe de jadeit, lame de obsidian, perle de malahit), evidențiază existența unor schimburi materiale complexe, care depășeau nevoile uzuale. Piesele în discuție reprezentau însemne ale puterii, ajunse în spațiul autohton pe calea schimburilor directe și indirecte, bunuri greu de procurat de către majoritatea populației, fiind accesibile doar elitelor. Prezente atât în morminte de adulți, cât și de copii, brățările de Spondylus trădează practicarea principiului eredității de către comunitățile Hamangia, însemnele de putere fiind transmise urmașilor.
Bibliografie: D. Galbenu, Așezarea și cimitirul de la Limanu, Materiale și cercetări arheologice, 9, 1970, pp. 77 – 86.
