Între localitățile Rasova și Dunăreni, pe un deal înalt de pe malul drept al Dunării, în punctul Muzait, s-au identificat urme de ziduri și s-au recuperat câteva inscripții. Cercetările arheologice au început în anul 1969 și au continuat, cu unele întreruperi, până în 1980. În ultimii ani s-au făcut intervenții de mică amploare în fortificația de aici.
Numele de Sacidava este cunoscut din izvoarele literare antice și a fost confirmat de descoperirile epigrafice.
În punctul Muzait există o fortificație a limes-ului scythic, cu mai multe faze de dezvoltare, având o evoluție neîntreruptă de la începutul secolului al II-lea p.Chr. până în primul sfert al secolului al VII-lea p.Chr.
S-au identificat mai multe niveluri de distrugere prin incendiu, dar unele nu acoperă întreaga fortificație, ci numai părți din ea.
Un mare incendiu și o distrugere masivă sunt legate de secolul al III-lea, dar sudul fortificației nu a fost atins. S-a lansat ipoteza că atacurile gotice de la mijlocul acestui secol au fost cauza distrugerilor.
În secolul IV a avut loc o refacere a incintei pe latura vestică și o extindere a cetății spre sud prin ridicarea unei noi incinte.
Sacidava are acum un plan rectangular, cu laturile lungi de 125m, care închideau o suprafață de aproximativ 4ha. Zidurile aveau grosimea de circa 2 metri, iar turnurile erau rectangulare.
În fortificație și-au avut garnizoana în secolul al II-lea Cohors IV Gallorum și, probabil, din vremea lui Hadrian, Cohors I cilicum sagittariorum milliaria, iar mai târziu o vexillatio din legio II Herculia de la Troesmis (Iglița); ulterior, în secolele IV-V a campat aici o cuneus equitum scutariorum.
Sfârșitul secolului al IV-lea este legat de o nouă incendiere masivă.
Secolul al V-lea este o epocă de repetate reconstrucții, arheologic constatându-se straturi puternice de arsură și cenușă. Este vremea când pe teritoriul Scythiei au loc raiduri ale triburilor germanice și hunice.
Refacerea și înflorirea cetății de la începutul secolului al VI-lea sunt întrerupte de un mare incendiu, legat probabil de atacul kutrigur din anul 559. Nivelul următor al acestui secol, cu refacerile de pe latura sudică a incintei, este datat în a doua jumătate a secolului VI.
Ultima etapă de viețuire între zidurile Sacidavei se desfășoară între anii 602-620.
Chiar după dezafectarea incintei se constată o locuire sporadică de tip romano-bizantin, care dispare prin părăsirea acestor locuri de către ultimii locuitori.
În prezent, accesul la cetate se poate face pe drumurile DJ 223 și DC 51.
Sursa: minac.ro
