sâmbătă, 17 octombrie 2026
Istoria este cea mai frumoasă poveste...
Poveștile Mării Negre
  • Istorii și Povești
  • Chipurile Dobrogei
  • Evenimente culturale
  • Turism
No Result
View All Result
Poveștile Mării Negre
  • Istorii și Povești
  • Chipurile Dobrogei
  • Evenimente culturale
  • Turism
No Result
View All Result
Poveștile Mării Negre
No Result
View All Result
  • Edificiul Roman cu Mozaic, în centrul atenției la conferința și workshop-ul organizate de MINAC pe 29 iulie

    Adriana Vlad de Adriana Vlad
    iulie 24, 2026
    in Evenimente culturale
    0
    Edificiul Roman cu Mozaic, în centrul atenției la conferința și workshop-ul organizate de MINAC pe 29 iulie

    Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC), în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia–Secția Artă Sacră și Asociația „Arhitectură. Restaurare. Arheologie” București, organizează în perioada 29-31 iulie 2026 conferința „Arheologie, Arhitectură și Restaurare – Direcții de dezvoltare și provocări actuale”, eveniment care include și workshop-ul „Reverberații actuale ale tehnicii tradiționale a mozaicului”.

    Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 29 iulie 2026, ora 11:30, la sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, din strada Arhiepiscopiei nr. 7.

    Edificiul Roman cu Mozaic, descoperit în anul 1959 și deschis publicului în 1970, reprezintă unul dintre cele mai valoroase monumente de arheologie și arhitectură antică din Dobrogea. În perioada 2020-2025, monumentul a beneficiat de un amplu proces de restaurare, conservare și modernizare, realizat prin proiectul cu finanțare europeană „Restaurarea, conservarea, amenajarea și punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic”, implementat de Consiliul Județean Constanța. Redeschis pentru vizitare la 14 noiembrie 2025, cu prilejul Zilei Dobrogei, edificiul oferă astăzi condiții moderne de expunere și interpretare a patrimoniului.

    Începând cu anul 2025, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța implementează proiectul cultural „Valorificarea și promovarea Edificiului Roman cu Mozaic de la Tomis – Reverberații moderne ale tehnicilor tradiționale ale mozaicului”, finanțat de Institutul Național al Patrimoniului prin programul Timbrul Monumentelor Istorice – Subprogramul Punere în valoare. Proiectul urmărește creșterea atractivității monumentului prin activități care îmbină cercetarea științifică, interpretarea patrimoniului și noile tehnologii de prezentare muzeală.

    Printre rezultatele proiectului se numără reorganizarea expoziției permanente într-un concept muzeografic contemporan, completarea acesteia cu 27 de lucrări artistice realizate în tehnica mozaicului de absolvenți ai Secției de Artă Sacră din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, precum și publicarea primului volum al monografiei „Edificiul cu Mozaic din Tomis în context urbanistic și portuar”, semnată de cercetător Irina Sodoleanu, alături de editarea unui ghid bilingv româno–englez dedicat monumentului.

    Cadrele didactice și studenții Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia au contribuit atât la organizarea primei ediții a workshopului (14-16 noiembrie 2025), cât și la ediția din acest an, desfășurată în cadrul conferinței.

    Conferința „Arheologie, Arhitectură și Restaurare – Direcții de dezvoltare și provocări actuale” va reuni specialiști din domeniile arheologiei, conservării și restaurării patrimoniului, oferind un cadru de dialog interdisciplinar asupra celor mai recente direcții de cercetare și intervenție.

    Programul științific va aborda teme precum:

    • cercetările arheologice recente privind spațiul tomitan;
    • tehnici și metode de conservare și restaurare a mozaicurilor și pavimentelor istorice;
    • conservarea picturilor parietale din monumentele arheologice;
    • provocările actuale ale protejării patrimoniului construit;
    • valorificarea patrimoniului cultural prin instrumente digitale;
    • studii de caz dedicate Edificiului Roman cu Mozaic.

    Pe parcursul celor trei zile, conferința va fi completată de workshopul coordonat de cadrele didactice ale Secției de Artă Sacră din Alba Iulia, destinat elevilor Palatului Copiilor Constanța și Colegiului Național de Arte „Regina Maria” Constanța. Atelierele se vor desfășura în spațiul expozițional al Edificiului Roman cu Mozaic, oferind participanților posibilitatea de a descoperi și exersa tehnica tradițională a mozaicului.

    Lucrările conferinței vor avea loc la sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, iar activitățile practice se vor desfășura la Edificiul Roman cu Mozaic, conform programului evenimentului.

    Tags: conferințăedificiul roman cu mozaicminacworkshop
    ShareTweetShare
    Adriana Vlad

    Adriana Vlad

    Next Post
    Maramă oltenească din borangic, expusă la Muzeul de Artă Populară Constanța

    Maramă oltenească din borangic, expusă la Muzeul de Artă Populară Constanța

    POVEȘTILE MĂRII NEGRE – SERIA VECHE

    AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MIHAIL KOGĂLNICEANU

    ICAR TOURS

    CMSN

    MAMAIA NORD

    Cele mai citite

    • Babadagul medieval, descris de Evliya Celebi: Sunt 390 prăvălii latinești de stofe, arcuri și săgeți

      Babadagul medieval, descris de Evliya Celebi: Sunt 390 prăvălii latinești de stofe, arcuri și săgeți

      19 shares
      Share 8 Tweet 5
    • În urmă cu 125 de ani, a fost adoptată Legea Spiru Haret, care reglementa învăţămîntul secundar cu opt clase şi cel superior

      11 shares
      Share 4 Tweet 3
    • Vestita CASĂ ALLEON își deschide porțile pentru o zi, pe 14 august!

      11 shares
      Share 4 Tweet 3
    • Lupa Artis: Anton Traian Antoniadis – povești grecești la malul mării (păi unde altundeva?)

      7 shares
      Share 3 Tweet 2
    • Anticul Pavlopetri, cel mai vechi oraș scufundat din lume, se află în Marea Mediterană

      6 shares
      Share 2 Tweet 2

    Poveștile Mării Negre (2013 – până în prezent) – cel mai mare proiect dobrogean de popularizare a istoriei și mitologiei dobrogene, susținut de Grupul pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare și Icar Tours, proiect care a schimbat dinamica presei locale, îndreptând atenția jurnaliștilor de presă scrisă și televiziune asupra patrimoniului cultural excepțional al tărâmului dintre Dunăre și Marea Neagră pentru promovarea acestuia. În cadrul proiectului au fost publicate trei volume de istorii, povestiri și legende, toate purtând numele proiectului original, Poveștile Mării Negre și au fost create un website www.povestilemariinegre.ro și o pagină Facebook, Poveștile Mării Negre.

    Facebook

    Urmărește-ne

    Tabăra de Istorie și Civilizație Dobrogeană Pârjoaia

    © 2025 Poveștile Mării Negre

    Welcome Back!

    Login to your account below

    Forgotten Password?

    Retrieve your password

    Please enter your username or email address to reset your password.

    Log In
    No Result
    View All Result
    • Istorii și Povești
    • Chipurile Dobrogei
    • Evenimente culturale
    • Turism

    © 2025 Poveștile Mării Negre