Piesa, descoperită într-un mormânt de inhumaţie de începutul sec. VII p.Chr., a fost obţinută prin turnare într-un tipar monovalv, amenajat uşor defectuos, fapt dovedit de prezenţa pe suprafaţa sa a unor mici alveole şi asperităţi vizibile mai ales în zona arcului. Piesa se păstrează într-o stare bună de conservare, deşi prezintă o uşoară deformare a plăcii inferioare, iar acul de fier nu a putut fi recuperat de la locul descoperirii, datorită stării foarte avansate de oxidare. Placa superioară este semidiscoidală şi a fost ornamentată cu două şiruri paralele de cercuri concentrice dispuse sub forma unei arcade. Din aceasta pornesc cinci lobi plaţi care au fost decoraţi, fiecare, cu câte două cercuri concentrice. Arcul are o formă aproximativ romboidală şi este arcuit uşor. Acesta se continua cu placa inferioară, de formă oval, neregulată, care prezintă pe suprafaţa sa patru spaţii goale dispuse simetric (cele din partea superioară sunt în formă de inimă, iar cele din partea inferioară sunt ovale), în timp ce spaţiul dintre şi din jurul acestora era decorat cu cercuri concentrice. Acelaşi decor îl întâlnim şi pe suprafaţa lobului terminal, plat, realizat sub forma unui triunghi cu o proeminenţă rotunjită la vârf. Pe spatele fibulei, se pot sesiza o serie de imperfecţiuni rezultate în urma turnării, cât şi o serie de urme de retuşare a piesei. Acul din fier se prindea de două plăci perforate central ce au fost sudate ulterior turnării, cât şi de o portagrafă păstrată parţial, prinsă cu ajutorul unui nit.
Zona este cunoscută mai ales datorită frumoasei cetăți medievale, care împrumută, astăzi, numele așezării civile de la poalele dealului înalt pe vârful căreia a fost construită, Enisala, provenit din denumirea turcească Yeni Sale, însemnând Noua Vestire.
Deși urme ale unei așezări sunt atestate încă din vremea dacilor, secolul IV îHr, fortăreața a fost ridicată de bizantini în a doua jumătate a secolului XIV, potrivit specialiștilor de la ICEM Tulcea, foarte probabil cu implicare directă a negustorilor genovezi, în virtutea tratatului pe care, în 1261, Bizanțul și republica Genova l-au încheiat un tratat de alianță, prin care comercianții orașului-stat au dobândit monopol comercial la Gurile Dunării și la Marea Neagră. Cetatea era numită în vremea aceea de bizantini Heracleea, însă în portulanele genoveze (hărți costiere folosite de navigatori) apare sub denumirile de Bambola sau Pampolo. Genovezii au făcut așadar comerț intens în zonă și au locuit aici, chiar dacă dovezile arheologice sunt destul de sărace în acest sens.
În baza alianței din 1261, genovezii au deținut multe puncte importante în întreaga regiune, deținând monopolul comercial de la Pangalia și Constanța și până în Nord, acolo unde stăpâneau Cetatea Albă, Solina, Vicina, Chilia, Donavici sau Sancti Georgi. Putem vorbi despre prezența genoveză între Dunăre și Mare până la finele sec XV, pentru că neguțătorii italieni au făcut afaceri aici și după 1421, când Dobrogea a fost pierdută de urmașii lui Mircea cel Bătrân și preluată de Imperiul Otoman. La Enisala (în turcă Yeni Sale – Satul Nou), turcii au înființat o garnizoană care controla și supraveghea întreaga zonă. Interesul genovezilor pentru portul de aici a dispărut odată cu înnisiparea golfului. Italienii au plecat și în scurt timp, același lucru l-au făcut și otomanii, pentru că fortăreața nu mai avea rolul strategic de altădată. A rezistat însă cu încăpățânare, solitară, acolo pe vârful piscului calcaros, pentru a ne spune astăzi poveștile măririi și decăderii sale…
Sursa: Muzeul de Arheologie Tulcea
Bibliografie: Ailincăi S.C., Constantinescu M., Curta F., Soficaru A. 2014, An Early seventh-century female grave from Dobruja, Archaeologia Bulgarica 1, 2014, 65-84.
