Spațiul Muzeului „Ion Jalea” din Constanța a răsunat de admirație și a vibrat de mândria copiilor ce și-au văzut expuse operele. „Ceramica sculpturală” este genericul sub care s-au reunit unele dintre cele mai frumoase lucrări ale cursanților Cercului de ceramică-modelaj de la Palatul copiilor. Supravegheați și atent îndrumați de ceramistul Radu Fulga, cei douăzeci de artiști cu vârste cuprinse între 11 și 19 ani au lăsat emoțiile deoparte și s-au bucurat. O bucurie care aparține atât artistului cât mai ales copilăriei. Fiecare a trecut și a făcut o schiță a unuia dintre exponate, Radu Fulga promițând și o expoziție cu acestea.

„Am fi vrut să vernisăm expoziția chiar de ziua copiilor dar planurile ne-au fost dejucate. Ne bucurăm, astăzi, alături de ei”, ne-a mărturisit binecunoscutul artist plastic constănțean în dubla sa calitate de profesor îndrumător al copiilor.
Muze, animale fantastice, coroane regale, șerpi stilizați, obiecte mici, obiecte mari, chiar și un ursuleț dar din ceramică, porcușori, fluturi, pești, păsări, prințese și tot felul de personaje ce populează vârsta cea mai frumoasă, copilăria. Desprinse din povești, create din dragoste față de lut de mânuțe pricepute și dornice să modeleze vise: acestea sunt exponatele admirate la „Ion Jalea”.

Exponatele nu stau mult la muzeu, zilele acestea vor fi strânse dar așteptăm și alte surprize din partea micilor ceramiști.










