Vestitul călător și geograf arab Ibn Battuta, considerat cel mai mare călător al secolului al XIV-lea, după Vasco de Gama, s-a născut în 1304 în orașul marocan Tanger, și a murit în 1377, tot în Maroc.
Între anii 1325 și 1355, a străbătut Africa de nord și de est, o mare parte din țările Asiei, adică Arabia, Siria, Persia, India, China, precum și o parte a continentului european. În anii 1330 și 1331, Ibn Battuta a trecut și prin Dobrogea, voiaj relatat în lucrarea „Călători străini despre țările române”, din care redăm mai jos câteva fragmente:
„Am mers apoi timp de două zile și am ajuns la canal (probabil brațul Chilia), pe al cărui mal se află un târg foarte mare. Am văzut că era timpul fluxului și am așteptat până ce a sosit timpul refluxului; atunci am trecut prin vad canalul (probabil brațul Sulina), a cărui lățime este de vreo două mile; apoi am mers prin nisip cale de patru mile și am ajuns la al doilea canal (probabil brațul Sf. Gheorghe), pe care l-am străbătut tot prin vad; lățimea lui este de vreo trei mile. Am făcut apoi două mile printr-un teren pietros nisipos și am ajuns la al treilea canal tocmai când începuse fluxul. Ne-am trudit foarte mult ca să-l trecem; lățimea sa este de o milă; cea a canalului întreg este de douăsprezece mile, socotind părțile unde e apă și cele care sunt uscate. Dar în vreme de ploaie este plin în întregime cu apă și nu-l poți străbate decât cu luntrele.
Pe malul acestui al treilea canal se ridică orașul Fenikah (după părerea celor mai mulți istorici, Fenikah este o variantă a numelui Vicina) mic, dar frumos foarte bine întărit; bisericile și casele sunt foarte frumoase. De la un an la altul se păstrează acolo struguri, mere și gutui. Am petrecut acolo trei zile, principesa stătea într-un palat pe care îl are tatăl ei în acest loc. După acest răstimp, fratele ei după mamă, numit Kafali Karas, a sosit cu cinci mii de călăreți, înarmați în întregime [Urmează descrierea alaiului și întâlnirea cu prințesa, „într-o câmpie la o milă de oraș”]. Am ajuns a doua zi într-un oraș mare, așezat pe malul mării, și al cărui nume nu mi-l mai amintesc bine. Acolo sunt râuri și pomi și am poposit în afara incintei lui. Fratele principesei, moștenitorul desemnat al tronului, a venit cu un alai măreț și cu o armată foarte mare, adică cu 10 000 de oameni.”
Prințesa Bailun și impresionantul său convoi
Ibn Battuta a însoțit convoiul prințesei Bailun, soția hanului tătarilor și fiica împăratului Bizanțului, care mergea la Constantinopol. Convoiul era impresionant: 400 de care, 2 000 de cai, vreo trei sute de vaci și două sute de cămile; emirul Beidarah, cu 5000 de oșteni, păzea alaiul. Prințesa Bailun era servită de nici mai mult nici mai puțin de 200 eunuci, mameluci și greci, de 300 de turci, precum și de 200 de roabe tinere, cele mai multe grecoaice.
Babadag, „cel mai îndepărtat oraș care aparține turcilor”
Exploratorul marocan a trecut și pe la Babadag, „cel mai îndepărtat oraș care aparține turcilor”; aici a aflat legenda Sfântului Saltîk, „un contemplativ sau un proroc”; de aici și până la granița Imperiului bizantin ar mai fi fost „18 zile de mers printr-un pustiu fără apă”, nelocuit. Turcii cărau apa în burdufuri, încărcate pe harabale; tot în burdufuri transportau lapte, pe care-l beau după ce-l amestecau „cu dughie fiartă”, potolindu-și setea într-un ținut atât de uscat.
Harabaua, cel mai popular vehicul al locului
Harabalele aveau patru roți și erau trase de doi sau mai mulți cai, boi și chiar cămile. Căruțașul stătea călare pe unul dintre cai, îndemnând animalele cu un harapnic și un ciomag: Aceste căruțe aveau și coviltir, făcut din arcuri de lemn, acoperite cu pâslă, prevăzut chiar cu un fel de ferestre grilate; înăuntru „îți poți schimba locul după plac; dormi, mănânci, citești, scrii în timpul mersului”.
Ca și poetul Ovidiu, Ibn Battuta a cunoscut și el gerurile dobrogene
Deși călătorul arab avea pe el mai multe straturi de haine și încălțăminte foarte groasă, tot simțea asprimea iernii dobrogene. Era așa de încotoșmănat, încât nici nu se putea urca pe cal singur, având nevoie de ajutoare:
„Era atunci toiul iernii. Eu mă îmbrăcam cu trei cojoace și cu două rânduri de nădragi, dintre care unul bine căptușit. Purtam în picioare încălțăminte de lână, apoi ghete căptușite cu pânză de in și, în sfârșit, pe deasupra o a treia pereche de borghaly [piele de cal], îmblănită cu piele de lup. Mă spălam cu apă caldă chiar lângă foc. Dar nu curgea o picătură care să nu înghețe îndată. Când mă spălam pe față, apa atingându-mi barba, se prefăcea în gheață. Și dacă îmi scuturam barba, cădea un fel de zăpadă. Apa care îmi picura din nas îmi îngheța pe mustăți. Nu puteam să mă sui singur pe cal, din cauza multelor veșminte cu care eram acoperit, astfel că tovarășii mei erau nevoiți să mă urce pe cal.”
120.000 kilometri în 30 ani
După 1353, Ibn Battuta, stabilit la Fez, a început să-și dicteze memoriile, la cererea sultanului Abu Inan, care l-a însărcinat cu redactarea lor pe un vestit caligraf și istoric, Ibn Djuzai (m. 1356).
Relatarea călătoriei lui Ibn Battuta prin Dobrogea, spre Constantinopol, este plină de confuzii, datorită lungului interval de timp, 25-26 ani care desparte călătoria de redactarea acesteia, terminată abia în 1356.
Ipoteza că orașul Baba-Saltîk ar fi Babadagul de astăzi a fost formulată de istoricul austriac Joseph von Hammer, în 1840. Această identificare se întemeiază pe informația dată de Ibn Battuta, că orașul Baba Saltîk poartă numele unui mistic numit Sari Saltîk, pomenit și de cronicarul turc Seid Lokman, care a trait la curtea lui Murad al III-lea (1574-1595).
Părerile cercetătorilor sunt împărțite și în ceea ce privește anul în care a fost efectuată călătoria exploratorului marocan.
Bazându-se pe întâlnirea de la Constantinopol și pe convorbirea cu împăratul-călugăr Andronic al II-lea, care s-a călugărit în 1330 și a murit la 13 februarie 1332, unii cercetători au tras concluzia că vizita la Constantinopol a călătorului arab a avut loc între aceste două date. Cercetătorul ceh I. Hrbek așază călătoria la Constantinopol in anul 1333-1334, pe baza încercării sale de reconstituire a cronologiei călătoriilor lui Ibn Battuta, întrucât socotește că în 1332 călătorul arab s-ar fi aflat în Mekka.
Deși descrierile sale despre itinerarul dobrogean nu sunt întinse și nici foarte precise, Ibn Battuta a lăsat relatări interesante despre cum se călătorea la Pontul Euxin în secolul XIV și este considerat unul din cei mai mari exploratori din istorie, călătoriile sale însumând aproape 120.000 kilometri în aproape 30 ani, cifre impresionante dacă ținem seama de mijloacele de deplasare existente în acea epocă.
Surse:
Călători străini despre țările române, vol. I, Editura Științifică, 1968
Călători la Pontul Euxin, autor Constantin Cioroiu, Editura Sport-Turism, 1984
