Apariția Constituției din 1923 a fost unul dintre cele mai importante momente și din istoria interbelică a României. Sancționată și promulgate, pe 28 martie 1923, de regele Ferdinand I, Constituția a fost publicată, ziua următoare, în Monitorul Oficial, devenind actul fundamental în baza căruia funcționau instituțiile statului român.
Punerea ei în practică nu a fost lipsită de incidente; chiar dacă a fost votată, ea a strârnit mai multe nemulțumiri și a atras tot felul de reproșuri, atât din partea politicienilor cât și a interpretărilor date de ziariștii vremii. Deși în conținutul său era consfințit principiul separației puterilor în stat (legislativă, executivă și judecătorească), varianta cea nouă a Constituției a fost vehement criticată de o parte însemnată a garniturii politice românești, susținută de unele publicații printre care și „Adevěrul“. Nemulțumirea jurnaliștilor de la importantului cotidian era legată de faptul că unele articole ale legii supreme conțineau germenii sugrumării libertății presei.
„… un amalgam din cele mai curioase contraziceri”
Cotidianul „Adevěrul“ publica, in articolul de fond al ediției din 28 martie 1923:
„În alcătuirea ei, ea este un amalgam din cele mai curioase contraziceri. Pe când pe deoparte cuprinde reacționara dispoziție a unei restrângeri a libertății presei, care coincide cu suprimarea acesteia, ea înregistrează pe de altă o adevărată revoluțiune în materie de proprietate, căci îi refuză garanțiile esențiale și lasă cale liberă complectei sale desființări. Pe când în materie de libertate individuală lasă cale liberă tuturor abuzurilor, ea rezolvă una dintre cele mai mari și mai grele probleme, o problemă care a tulburat timp de o jumătate de secol viața noastră publică și a murdărit-o și falsificat-o în așa chip, în cât nici în clipa în care capătă o soluțiune legală, nu contenește a ameți spiritele, a alimenta patimile și a oferi ocaziune de a se agita, pescuitorilor în ape tulbure. Vorbim de chestiunea evreiască“
„Guvernul exercita puterea executivă în numele Regelui”
Conform conținutului validat de Constituția din 1923, România era un stat naţional unitar şi indivizibil, al cărei teritoriu era inalienabil. Prin acest act erau garantate drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, fără discriminare etnică, de limbă sau religie, egalitatea cetăţenilor în societate şi înaintea legilor, libertatea conştiinţei şi întrunirilor, dreptul de asociere, secretul corespondenţei, inviolabilitatea domiciliului. Prin Constituția din 1923, a fost adoptat votul universal, egal, direct obligatoriu şi secret. Acest drept, însă, le era interzis militarilor şi femeilor – aceste categorii nu puteau să îşi exprime opţiunea politică.
Activitatea legislativă era exercitată de Rege şi de reprezentanţa naţională (Parlamentul), cea executivă de Rege şi de Guvern, iar cea judiciară era exercitată numai de către instanţele judecătoreşti. Autoritatea Regelui faţă de Parlament consta în faptul că legile nu puteau intra în vigoare decât sancţionate (adică promulgate), iar Regele era cel care avea puterea de a refuza sancţionarea unei legi. Autoritatea faţă de Guvern consta în faptul că „Guvernul exercita puterea executivă în numele Regelui”. Totuși, Regele nu avea ascendenţă asupra puterii judecătoreşti, care putere ”se exercita de către organele ei”.
„toate puterile statului emană de la naţiune”
Principalele prevederi Constituția din 1923 erau următoarele:
– Regatul României este un stat naţional, unitar, suveran;
– teritoriul său este indivizibil şi inalienabil;
– teritoriul său nu poate fi colonizat cu populaţie străină;
– proprietatea este inviolabilă şi sacră, dar statul avea dreptul de expropriere pentru interesul public, însă cu despăgubire;
– bogăţiile subsolului sunt proprietate a statului (urma o lege specială să fie dată pentru a reglementa condiţiile de exploatare ale acestora). În felul acesta creşte rolul statului în economie, iar interesele colectivităţii sunt puse înaintea celor individuale;
– se acordă dreptul la muncă, iar statul poate să intervină pentru a reglementa raporturile dintre muncitori şi patroni;
totţi cetăţenii ţării se bucură de deplină libertate în faţa legii, fără deosebire etnică, de limbă, religie sau orientare socială;
– se acordă şi se garantează libertatea individuală, niciun cetăţean neputând fi arestat, decât pe baza unui mandat, şi condamnat doar pe baze legale;
– se acordă libertatea conştiinţei, a cuvântului, a presei, a întrunirilor şi a asocierii;
– învăţământul primar este obligatoriu şi gratuit, iar elevilor săraci statul, judeţele, oraşele şi comunele trebuie să le acorde ajutoare;
– dreptul de cetăţenie pentru străini se poate obţine prin naturalizare (cerut, mai ales, de reprezentanţii populaţiei evreieşti);
– Articolul 33 proclamă suveranitatea poporului, artând că „toate puterile statului emană de la naţiune”, iar Articolul 42 arată că „Parlamentul reprezintă naţiunea”.
Foto: Regele Ferdinand vorbind în fața primului parlament al României întregite (preluare foto preluat – agero-stuttgart.de)
