Anastasie Şaguna s-a născut în localitatea Mişkolţ, în Ungaria, într-o zi de 20 decembrie 1808, în familia unor negustori aromâni, tatăl Naum şi mama Anastasia. Atunci când tatăl său a dat faliment, prin conjunctura formată, arhiepiscopul romano-catolic de Egger (Ştefan Ficher), l-a determinat pe acesta să treacă la catolicism, laolaltă cu toată familia sa (excepție făcând Anastasia, mama copiilor, care a refuzat cu înverșunare) şi, potrivit legilor în vigoare atunci, cei trei copii, între care și micul Anastasie, viitorul mitropolit, au fost declaraţi romano-catolici. Totuși, această situație a durat până când, așa cum tot legile vremii permiteau, atunci când au împlinit vârsta de 18 ani fiecare dintre cei trei copii a avut dreptul să aleagă și să declare prin proprie voință dacă dorește să se întoarcă la credinţa inițială.
Elevul Anastasie s-a remarcat cu rezultate excepţionale la învăţătură, făcând studii de filosofie şi drept la Universitatea din Pesta şi vorbind fluent mai multe limbi străine. Deși familia se aştepta ca băiatul să facă o carieră în lumea laică, tânărul i-a surprins pe toți când a alessă urmeze şcoala teologică din Vârşeţ, pe care a și absolvit-o la 24 de ani, iar apoi s-a îndreptat spre Mănăstirea sârbească Hopovo. După ce a trecut un an de noviciat, în octombrie 1833, el a fost primit în monahism purtând numele de Andrei.
O perioadă de 13 ani, Andrei Şaguna a slujit în cadrul Bisericii Ortodoxe Sârbe şi a trecut prin toate treptele ierarhice, impresionându-I pe înalţii săi ierarhi. În anul1846, atunci când a murit primului V. Moga, episcop român de la Sibiu, arhimandritul Şaguna a fost numit vicar general al Episcopiei vacante de la Sibiu.
Andrei Şaguna a fost hirotonit arhiereu în Catedrala ortodoxă din Karlovitz, în Duminica Tomii din anul 1848, de către mitropolitul Iosif Raiacici (cel ce urma să devină patriarch) şi s-a angajat atunci să îi „trezească” pe românii ardeleni din adâncul lor somn şi să-i îndrume spre căile cele drepte.
În prima parte a misiunii de arhiereu, Şaguna s-a concentrat spre problemele naţiunii şi s-a implicat cu determinare în mişcarea revoluţionară a românilor transilvăneni.
În anul 1864, episcopul Andrei Saguna este numit mitropolit al Ardealului, poziție din care, printre altele, s-a ocupat și de organizarea învăţământului ortodox românesc de toate gradele din Transilvania. El a solicitat dascălilor să scrie manuale (aritmetică, citire, istorie, fizică, geografie, biologie), a ajutat la tipărirea mai multor manuale şcolare şi a sprijinit activ învăţământul românesc, în special pe cel primar, sub îndrumarea lui luând ființă aproape 800 de şcoli în Arhiepiscopia Sibiului.
În acea perioadă, românii aveau puține biserici şi nu aveau şcoli, ceea ce ducea la un număr foarte mare de analfabeţi, Şaguna s-a implicat, îndemnându-I pe preoţi şi pe credincioşi să ajute la construirea unor noi biserici şi clădiri de şcoală, insistând pentru înființarea de şcoali confesionale. Șaguna promova ideea că prin biserică şi prin şcoală se păstrează limba, tradiția și identitatea neamului românesc. Plin de având, mitropolitul Şaguna a încercat să ridice o catedrala în Sibiu, dar nu a avut finanțele necesare, astfel că nu a reușit decât să cumpere actuala Reşedinţă Mitropolitată și alte căteva clădiri din centrul Sibiului.
Prin decizia lui A. Şaguna, au fost înfiinţate mai multe fundaţii la arhiepiscopie, prin care erau acordate burse pentru elevi şi studenţi merituoşi. Se estimează că inițiativa sa a dus la acordarea de peste 5.000 de burse până la Unirea din 1918.
Iubitor de carte, Şaguna a înfiinţat o tipografie eparhială (care există și astăzi), loc în care, în timpul vieții sale, s-au tipărit peste 200 de titluri de lucrări, precum şi ziarul „Telegraful Român”. Tot lui Andrei Şaguna i se datorează şi apariţia Calendarului bisericesc, format carte, care apare sub denumirea de „Îndrumătorul bisericesc”, apariție pornită în anul 1852 și păstrată până astăzi.
Andrei Şaguna a murit la data de 28 iunie 1873 şi, potrivit dorinţei sale testamentare, el a fost înmormântat lângă biserica mare din Răşinari, acolo unde slujise de nenumărate ori, făcând-o așa cum îi plăcea să spună, „fără pompă, fără muzică şi fără predică”.
Slujba a fost oficiată de un singur preot, anume duhovnicul său – ieromonahul Gherman Bogdan, iar la înmormântarea lui au participat mii de români, veniţi din apropiere și din toate părţile Ardealului, mulți și de la Braşov.
Șaguna și-a lăsat toată avuția, prin testament, Arhiepiscopiei Sibiului.
După moartea sa, s-a creat un cult pentru personalitatea sa, el fiind considerat sfânt, pe vremuri fiind multe casele ţărăneşti din Ardealî n care imagini cu chipul lui Şaguna stătea așezat cu respect lângă icoane.
