Peste 20.000 de elevi din mediul rural vor descoperi știința și natura prin lecții interactive, ateliere și prezentări tematice gratuite, desfășurate la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
Programul pentru educația ecologică și schimbările climatice este destinat elevilor din mediul rural al județului Constanța, și este inițiat de Consiliul Judeţean Constanţa, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
Micii vizitatori vor învăța despre ecologie, schimbări climatice și protejarea mediului, în timp ce explorează Delfinariul, Planetariul sau Microrezervația – un mod interactiv de a conecta educația cu lumea reală.
În perioada decembrie 2025 – aprilie 2026, peste 20.000 de elevi din ciclul primar și gimnazial, alături de aproximativ 2.000 de cadre didactice, vor participa gratuit la lecții deschise, ateliere interactive, prezentări și expoziții pe teme de ecologie, protecția mediului și schimbări climatice.
Activitățile se vor desfășura la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, în zilele de marți și joi, cu excepția vacanțelor școlare și a sărbătorilor legale. Elevii vor avea ocazia să viziteze secțiile Complexului – Microrezervația, Planetariul, Delfinariul – și să se bucure de o experiență educativă completă, care îmbină știința, natura și distracția.
Transportul elevilor va fi asigurat de către unitățile administrativ-teritoriale din mediul rural, iar programul se va desfășura în condițiile legale privind siguranța și organizarea activităților educative.
Prin implementarea acestui proiect educațional, cele trei instituții partenere își propun să contribuie la dezvoltarea unei generații care înțelege, respectă și conștientizează impactul propriilor acțiuni asupra mediului, în acord cu Strategia Națională privind educația pentru mediu și schimbările climatice 2023–2030.
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța poate fi vizitat zilnic, pe Bulevardul Mamaia nr. 255. Mai multe informații sunt disponibile pe site, www.delfinariu.ro, sau la telefon 0723-656 313.









