sâmbătă, 17 octombrie 2026
Istoria este cea mai frumoasă poveste...
Poveștile Mării Negre
  • Istorii și Povești
  • Chipurile Dobrogei
  • Evenimente culturale
  • Turism
No Result
View All Result
Poveștile Mării Negre
  • Istorii și Povești
  • Chipurile Dobrogei
  • Evenimente culturale
  • Turism
No Result
View All Result
Poveștile Mării Negre
No Result
View All Result
  • Legenda celor 40 de Mucenici și obiceiul celor 44 de pahare

    Adriana Vlad de Adriana Vlad
    martie 9, 2026
    in Istorii și Povești
    0
    Legenda celor 40 de Mucenici și obiceiul celor 44 de pahare

    Pe 9 martie, creștinii ortodocși îi prăznuiesc pe cei 40 de Mucenici din Sevastia, cetatea Armeniei. În tradiția populară se credea că toți sfinții din calendar se strâng astăzi ca să participe la liturghie în sobor și că ei au grijă să alunge înghețul cuibărit prin pământ și apă. Sărbătoarea, denumită în calendarul popular și Mucenici, Moșii de Mărțișor sau Sfințișori, reprezintă hotarul dintre iarnă și vară, dintre zilele aprige ale Dochiei și zilele călduroase ale Moșilor.

    În vremea împăratului Liciniu, în Sevastia (Armenia), trăia voievodul Agricolae, care avea în slujba sa 40 de soldați, toți creștini. Aflând acest lucru, voievodul i-a obligat să-și renege credința și să se închine idolilor. Pentru că au refuzat să renunțe la credința creștină, au fost supuși unor torturi cumplite: mai întâi au fost ținuți dezbrăcați într-un iezer cu apă înghețată, apoi li s-au zdrobit picioarele, iar în final au fost arși pe rug.

    În mitologia românească, Mucenicii binecuvintează recoltele celor săraci și oprimați și îi pedepsește pe cei avari. Legendele amintesc despre un om nevoiaș, care împrumută de la un bogat plugul pentru a-și ara pământul. Cum acesta nu i l-a dat decât pentru o zi, săracul a început lucrul, deși în ziua aceea era sărbătoarea celor 40 de Mucenici. Supărați, aceștia au coborât pe pământ și l-au întrebat de ce le necinstește ziua de sărbătoare muncind. Înduioșați de povestea sărmanului, Sfinții Mucenici i-au binecuvântat lucrul, astfel încât ogorul a rodit de 40 de ori mai mult decât în mod obișnuit. Povestea despre ajutorul Mucenicilor a ajuns și la urechile bogatului care îi împrumutase plugul.

    Gândind că va primi și el același dar, în anul următor bogatul a început să-și are pământul chiar în ziua de prăznuire a Mucenicilor. Întrebat, la rândul lui, de ce lucrează în zi de sărbătoare, acesta a mințit, spunând că este nevoiaș și că nu are un plug al său, ci unul împrumutat doar pentru o zi. Văzând lipsa de cinste a bogatului, Mucenicii nu doar că nu i-au binecuvântat recolta, dar i-au cerut lui Dumnezeu să-i dea vinovatului 40 de săptămâni de boală.

    De aceea, oamenii de la sate se tem să lucreze în ziua sărbătorii Mucenicilor. Singurul lucru pe care femeile îl fac în această zi este semănarea unor legume, precum usturoi, ceapă și răsad de curechi (varză), crezând că legumele semănate atunci nu vor fi mâncate de viermi, omizi, purici de grădină sau alte insecte. Se spune că acestea vor rodi de 40 de ori mai mult sau vor crește mai bine decât în orice altă zi, deoarece, din această zi, pământul nu mai îngheață. Înainte de a începe semănatul, femeile fac 40 de mătănii și împart 40 de mucenici și tot atâtea lumânări de pomană, după care se apucă de lucru.

    Sfinții sau Mucenicii se mai numesc și Moși, deoarece urmează la 9 zile după sfârșitul zilelor Babelor. Babele, care țin nouă zile, sunt considerate rele, deoarece aduc, de regulă, ninsoare, ploaie și frig. Moșii, dimpotrivă, sunt buni, deoarece, după credința românilor de pretutindeni, imediat ce încetează zilele Babelor, încep să bată cu toiegele în pământ pentru ca acesta să se dezghețe, să iasă gerul și să intre căldura. Când lovesc pământul, Moșii zic:

    „Patruzeci de mucenici,

    Patruzeci de sfinți voinici,

    Dați cu bâtele-n pământ

    Ca să tune (intre) frigul

    Și să iasă căldura!”

    Pe 9 martie, femeile fac „măcini”, „mucenici”, „bradoși”, „sfințișori”, aluaturi rituale în formă de om, colăcel, albină, porumbel, sau alteori seamănă cu niște păpuși făcute din făină de grâu, frământate cu miere și miez de nucă pisat. Acestea sunt duse la biserică, în chip de dar al lui Dumnezeu sau se împart celor săraci, rudelor, copiilor, în amintirea celor plecați în tărâmul de dincolo.

    În Dobrogea se păstrează forma antropomorfă, însă mucenicii sunt mai mici și sunt fierți în apă cu zahăr, scorțișoară și nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncați Sfinții Mucenici.

    Miniatură cu „Sfinții 40 de mucenici” din manuscrisul Viersuri la toate praznicele, al cărui meșter este celebrul Picu Pătruț. Manuscrisul a fost realizat între anii 1849-1868 în Săliște, Sibiu și este clasat în categoria juridică Tezaur. Sursa: Muzeul Național al Țăranului Român

    Un alt obicei cunoscut și încă practicat la sate este acela ca bărbații să bea 40 sau 44 de pahare de vin în ziua de 9 martie, obicei considerat o reminiscență a sărbătorilor bahice din Antichitate. Oamenii credeau că vinul băut în această zi se transformă, de-a lungul anului, în sânge și putere de muncă. Dacă cineva nu putea bea atâtea pahare de vin, trebuia măcar să guste sau să fie stropit cu vin. Numărul paharelor ar corespunde cu numărul Sfinților Mucenici din Sevastia.

    Surse: Centrul Județean Cultural Teodor Burada Constanța, Muzeul Național al Țăranului Român.

    Tags: Centrul Cultural Județean Constanța Teodor T. BuradaMucenicimuzeul taranului
    ShareTweetShare
    Adriana Vlad

    Adriana Vlad

    Next Post
    „Un loc sigur” – Proiecție specială în prezența echipei, la Centrul Jean Constantin

    „Un loc sigur” - Proiecție specială în prezența echipei, la Centrul Jean Constantin

    POVEȘTILE MĂRII NEGRE – SERIA VECHE

    AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MIHAIL KOGĂLNICEANU

    ICAR TOURS

    CMSN

    MAMAIA NORD

    Cele mai citite

    • Babadagul medieval, descris de Evliya Celebi: Sunt 390 prăvălii latinești de stofe, arcuri și săgeți

      Babadagul medieval, descris de Evliya Celebi: Sunt 390 prăvălii latinești de stofe, arcuri și săgeți

      19 shares
      Share 8 Tweet 5
    • În urmă cu 125 de ani, a fost adoptată Legea Spiru Haret, care reglementa învăţămîntul secundar cu opt clase şi cel superior

      11 shares
      Share 4 Tweet 3
    • Vestita CASĂ ALLEON își deschide porțile pentru o zi, pe 14 august!

      11 shares
      Share 4 Tweet 3
    • Lupa Artis: Anton Traian Antoniadis – povești grecești la malul mării (păi unde altundeva?)

      7 shares
      Share 3 Tweet 2
    • Anticul Pavlopetri, cel mai vechi oraș scufundat din lume, se află în Marea Mediterană

      6 shares
      Share 2 Tweet 2

    Poveștile Mării Negre (2013 – până în prezent) – cel mai mare proiect dobrogean de popularizare a istoriei și mitologiei dobrogene, susținut de Grupul pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare și Icar Tours, proiect care a schimbat dinamica presei locale, îndreptând atenția jurnaliștilor de presă scrisă și televiziune asupra patrimoniului cultural excepțional al tărâmului dintre Dunăre și Marea Neagră pentru promovarea acestuia. În cadrul proiectului au fost publicate trei volume de istorii, povestiri și legende, toate purtând numele proiectului original, Poveștile Mării Negre și au fost create un website www.povestilemariinegre.ro și o pagină Facebook, Poveștile Mării Negre.

    Facebook

    Urmărește-ne

    Tabăra de Istorie și Civilizație Dobrogeană Pârjoaia

    © 2025 Poveștile Mării Negre

    Welcome Back!

    Login to your account below

    Forgotten Password?

    Retrieve your password

    Please enter your username or email address to reset your password.

    Log In
    No Result
    View All Result
    • Istorii și Povești
    • Chipurile Dobrogei
    • Evenimente culturale
    • Turism

    © 2025 Poveștile Mării Negre