Străvechi pământ românesc, Dobrogea evocă, prin denumirile geografice, diverse momente din istoria sa milenară.
O legendă care circula cu mulți ani în urmă prin părțile actualului sat Casian, la est de comuna Târgușor din nordul județului Constanța, aruncă o nouă lumină asupra trecutului localităţii.
Se spune că, mult înainte de năvălirea turcilor în Dobrogea (secolul XIV), un intendent înstărit din Şerimet (numele vechi al comunei Casian) avea o turmă de oi, păzită de un cioban pe nume Casiu, căruia oamenii îi ziceau Cașu, pentru că dibăcea cel mai bun caș; cu el vindeca bolnavii, de aceea îi mersese vestea, oamenii numindu-l şi Sănătosul. Ciobanul avea un ciomag cu care scria pe pietre, şi unde scurma cu el, țâșnea apa ca lacrima din pământ; aşa a apărut izvorul care coboară de sub peștera de la Gura Dobrogei, ce curge în pârâul Visterna.
Mai spuneau bătrânii că ciobanul Caşu citea şi în stele, de unde aflase că vor năvăli păgânii. Şi aşa s-a şi petrecut, căci la vremea când ciobanul sărise peste suta de ani, au năvălit turcii şi i-au luat oile intendentului. Caşu a prins de veste şi s-a ascuns, intrând pe brânci într-o peşteră prăbuşită din fosta pădure de pe malul râului. În nopțile fără lună ieşea din ascunzătoare şi se întâlnea cu schimnicul Mitran, care-şi avea adăpostul în peştera, atunci fără nume, de lângă Gura Dobrogei.
Când s-a potolit urgia turcilor, Caşu şi Mitran au început să îi vindece cu buruieni pe toți suferinzii, români şi turci deopotrivă. Mitran era mai bătrân decât Caşu, și într-o zi doi turci l-au găsit mort în peştera lui. De atunci, i-au zis Peştera La Adam, „adam” însemnând om, în limba turcilor.
La câteva zile, nişte ploi mari au umflat apele râului, vâltoarea apei l-a luat pe Caşu și de la numele lui şi-a luat numele şi râul, de i se spune Casimcea. Aşa s-au sfârşit Caşu de la Şerimet şi Mitran din peştera La Adam şi n-au mai rămas de la ei decât numele satului, al râului şi al peşterii.
Aceasta este legenda. Ce spun însă dovezile arheologice?
În apropiere de satul Casian, pe panta împădurită a văii râului Casimcea, au fost descoperite, cu mai multe decenii în urmă, două inscripții greceşti, din epoca romană. În analiza făcută asupra lor, Vasile Pârvan conchidea că cele două inscripţii de la Şerimet sunt „borne de hotar”. Totodată, marele savant nu excludea posibilitatea ca peşterile din apropierea locului descoperirii celor două inscripții să fi servit ca loc de adorare a zeului Casios.
Analizând aceste borne de hotar în perioada 1953-1954, prof. univ. Radu Vulpe constata că, între aceste „borne” şi cele găsite frecvent în Dobrogea existau câteva deosebiri: nici una din celelalte borne nu este scrisă în greceşte; ele sunt de obicei aşezate în locuri cât mai vizibile, nu aproape ascunse, ca acelea de la Şerimet; în sfârşit, distanțele dintre ele nu sunt atât de mici, de nici 200 metri, ca în cazul respectiv. În concluzie, inscripţiile de la Şerimet au un caracter religios, „se referă la un loc de cult şi acest loc de cult constituia sanctuarul zeului Casios”, afirma prof. univ. Radu Vulpe.
În anul 1956, acestor descoperiri venea să li se adauge o alta, anume identificarea de către C. Nicolaescu-Plopşor, în peştera La Adam, a două basoreliefuri şi două piedestaluri cu inscripții în limba greacă, dedicate zeului Mithras. Deci, peştera La Adam constituise cândva, în secolul II-III, când cultul acestui zeu de origine asiatică înflorise în Imperiul Roman, un lăcaş de cult destinat lui Mithras. Mithras a fost un zeu al luminii introdus în Imperiul persan cu aproximativ 4 secole înainte de Hristos şi care a devenit extrem de popular printre soldaţii imperiului Roman, el atrăgând numeroşi practicanţi ai cultului începând din secolul I d.H şi până în sec IV.
Celebrat în general în subterane sau peşteri, Mithras era o divinitate a soldaţilor, care îl vedeau adesea ca zeu al sincerităţii şi al loialităţii. Cultul lui Mihtras prezintă similitudini stranii cu religia creştinismului (născut pe 25 decembrie, reprezentat în sculpturi alături de două rânduri de câte şase discipoli etc), existând numeroase voci care afirmă că misterele Soarelui Nebiruit ar fi influenţat puternic creştinismul din primele secole de existenţă. Adorarea lui Mithras a ajuns în Scytia Minor odată cu primele legiuni romane (mulţi veterani s-au stabilit ulterior aici) şi a fost practicată la scară largă timp de aproape trei secole, până când a intrat în declin, atunci când împăratul Constantin cel Mare s-a convertit la creştinism.
Casios, zeul munților (înălţimilor) şi al focului (ori luminii) era şi el de origine asiatică, provenind din Siria. Este, deci, foarte probabil că ambele religii fuseseră aduse de oştenii de origine orientală din armata lui Traian şi apoi căpătaseră o largă răspândire pe teritoriul Daciei, pătrunzând în tradiția orală a locului.
Peştera La Adam rămâne unul dintre puţinele locuri care amintesc de acest cult misterios şi din acest motiv, merită recunoaşterea cuvenită şi o punere în valoare, ca obiectiv turistic. Coincidenţele Casios – Cașu, Mithras – Mitran, peştera La Adam – sanctuarul zeului Mithras îndeamnă la o cercetare aprofundată şi, poate, vom asista la descoperirea de noi indicii și artefacte.
Sursa: Magazin Istoric nr.3/1981
