Artistul considerat ca fiind cel mai latin dintre pictorii români ai tuturor timpurilor, Lucian Grigorescu, a văzut lumina zilei la Medgidia, în prima zi a lunii februarie 1894. Erau vremuri în care municipiul de astăzi renăștea sub administrația românească, la puțin peste 15 ani de la încheierea Războiului pentru Independență. tatăl său ocupa un post important de funcționar și aceasta l-a ajutat pe micul Grigorescu să prindă aripi după terminarea liceului în Constanța și București, către Şcoala de Belle Arte din capitala României, unde i-a avut ca profesori pe George Demetrescu Mirea şi Fritz Storck, cel din urmă fiind unul din celebrii fondatori ai renumitei școli de pictură de la Balcic, aflată sub patronajul Reginei Maria a României, al cărui membru va deveni, mai târziu și pictorul dobrogean.
Primul Război Mondial îl forțează să întrerupă studiile, artistul participând ca artilerist pe fronturile din Dobrogea şi Moldova. Spre deosebire de confratele sculptor Ion Jalea, care își pierde o mână în timpul luptelor, Grigorescu are norocul să-l cunoască pe Mihai Ralea, fiul unei familii foarte înstărite din nordul Moldovei și viitor om politic extrem de influent și orientat, de care îl va lega o îndelungată și profitabilă prietenie. După război pleacă cu soţia sa, pictoriţa Otilia Maria Nichiforescu, la studii în Italia, unde este luat în grija sculptorului Ettore Ferrari. Al doilea război mondial îl va prinde, deja, în postura de artist consacrat, Grigorescu realizând, în calitate de reporter de război, o veritabilă cronică documentară în acuarelă și guașă.
Lucian Grigorescu s-a format artistic la Roma (1921-1923) și Paris (1924), unde a frecventat atelierele de la „Grande Chaumière” și „Académie Ranson”, în atelierul maestrului francez Roger Bissière. Pe un drum urmat adesea de mulți dintre pictorii români, el călătorește spre sudul Franței, lucrând, între 1927-1939 la Cassis, fascinat de lumina intensă, de culorile proaspete ale regiunii.
Participă la saloanele oficiale din România, la expoziții organizate de „Tinerimea Artistică”, „Grupul nostru”, „Arta”, dar primește cnsacrarea după prezențele la expoziţia universală de la Paris și cea din Statele UNite, în Dallas, unde este declarat de critici „un mare artist, una dintre cele mai preţioase nestemate ale artei“. În 1938 este invitat să participe la bienala de la Veneţia.
Pictorul, pe care criticul Nicolae Argintescu-Amza îl considera, în monografia ce i-a consacrat-o, „unul dintre cei mai interesanți, mai complecși și mai personali postimpresioniști în cadre mondiale”, rămâne credincios elanurilor sale din tinerețe, dăruindu-se cu o nedisimulată plăcere lucrului în „plein-air”, fiind, înainte de toate, un pictor al naturii, căreia i se adaugă, mai ales din perioada maturității și natura umană.
„A fost impresionat, după cum el însuşi recunoştea, de lumina dobrogeană, pe care o are pe retină încă din copilărie şi de culoarea specifică a acestei zone. Este unul dintre cei mai mari colorişti din pictura modernă contemporană. A fost un artist de o deosebită modernitate în toate aspectele creaţiei sale”, l-a caracterizat, în câteva cuvinte, Doina Păuleanu, regretatul nostru critic de artă, recent plecată în veșnicie.
Peisaj din Balcic, o pânză superbă, în patrimoniul Muzeului de Artă Constanța
„Peisaj din Balcic este o lucrare rară, din prima lui perioadă de creaţie. „E o lucrare la care te poţi uita oricând, pentru că are o precizie extraordinară, în structura compoziţională este o panoramă văzută de sus în care Balcicul îşi etalează toate valorile cromatice şi luministice într-un stil care, deşi nu este cel al lui Lucian Grigorescu, dar este una dintre cele mai frumoase lucrări făcute de el. Lumea se bucură când o vede pentru că este o etapă oarecum necunoscută a creaţiei. În general, trecea de la una la alta pentru că vroia să le experimenteze pe toate şi abia apoi, după ce va fi trecut prin toate etapele, să devină el însuşi. Este unul dintre cei care s-a format mai târziu, dar a fost strălucitor şi a cucerit tot în momentul în care a făcut-o” spunea Doina Păuleanu.
Muzeul Lucian Grigorescu din Medgidia, o ruină tristă
Muzeul Lucian Grigorescu a fost înfiinţat în 1975 într-o clădire de patrimoniu a municipiului Medgidia, ocazie cu care a fost expusă colecţia cu tematică „Pictură românească“, având drept temă peisajul dobrogean , sub semnăturile marilor maeștri N. Tonitza, Gh. Petraşcu și a celor mai de vârf pistori dobrogeni L. Grigorescu, l. Ciucurencu, Ion Pacea, Ion Nicodim, lucrări de sculptură semnate Ion Jalea, precum şi peste 100 de lucrări de ceramică realizate în taberele de artă Hamangia. În urmă cu peste un deceniu, în 2009, prins în ghearele unui război politic și administrativ la nivel local, muzeul a fost închis de Consiliul Judeţean Constanţa, care a invocat lipsa de fonduri pentru funcţionarea sa, iar colecția a fost împachetată și transferată la sediul Muzeului de Artă Constanța.
După 2016, administrația municipiului Medgidia a solicitat restituirea clădirii muzeului, pentru a putea fi inclusă într-un proiect de reabilitare finanțat din bani europeni, însă răspunsul conducerii județene de la acel moment a fost complet eronat, drept urmare imobilul rămânând expus bunului plac al vremii și timpul și ajungând într-o din ce în ce mai avansată stare de degradare.
În 1948, Lucian Grigorescu a fost ale membru corespondent al Academiei Române. Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române, pictorului Lucian Grigorescu i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Română „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.
Lucian Grigorescu a murit pe 28 octombrie 1965, în București.
