În toate cele patru zări și aproape pe toate continentele lumii s-a auzit de corala bărbătească „Armonia”. Spectacole pline de entuziasm, de emoție, de trăire. Cântări religioase și nu numai, muzică românească și internațională, folclor dar, înainte de toate, dăruire.
Sufletul grupului ce numără două decenii și jumătate de activitate neîntreruptă este Ion Iulian Dumitru, dirijorul care a închegat și consolidat acest cor. Constănțean prin adopție și globe trotter prin natura lucrurilor (concertele corului sunt cerute peste tot în lume) are un sac maaare cu povești, cu idei și dragoste de cânt.
Mai adăugăm doar atât: proiectele acestuia sunt de bun simț (acela care lipsește tot mai mult) și despre ele vom vorbi la întâlnirile noastre viitoare.









