Pe ruinele vechii cetăți grecești Callatis se ridică, în zilele noastre, orașul Mangalia. Spre deosebire de Histria şi Tomis, care au fost colonii milesiene, Callatis a fost o colonie de origine doriană, întemeiată de grecii veniţi din Heracleea Pontică, colonie a Megarei. Herodot, care cunoaşte şi menţionează în scrierile sale celelalte oraşe de pe ţărmul de nord şi de vest al Mării Negre, nu face nici o referire la Callatis. Orasul Callatis este cunoscut însă mai târziu sub acest nume, în lucrările unor scriitori antici, printre care: Ptolemeu, Strabo, Memnon, Ovidius, care confirmă şi originea sa dorică. Singur Pliniu cel Bătrân ne spune că oraşul Callatis purta la început numele de Cervatis sau Acervatis.
Denumirea de Callatis (Καλλάτις) derivă dintr-un toponim local traco-getic, preluat și adaptat de greci (în limba greacă, kallos = frumos), denumire menținută și de romani.
Asupra datei și condițiilor în care cetatea Callatis a încetat să mai existe, descoperirile arheologice şi numismatice lasă să se întrevadă că oraşul a fost abandonat la începutul secolului VII. Acest fenomen, întâlnit şi la celelalte colonii vest-pontice, poate avea legătură, pe de o parte cu pătrunderea la sud de Dunăre, a avarilor şi apoi a slavilor, iar pe de altă parte cu condiţiile social-economice din Dobrogea, la acea vreme. Legăturile dintre cetate şi populaţia învecinată fuseseră nu numai tulburate de evenimentele politice, dar ele nu mai corespundeau situației economice nou create, legată de apariţia unor noi relaţii de producţie – relaţiile feudale.
Urmele arheologice reapar pe teritoriul fostului oraș abia în secolul X, dar numele vechiului oraș s-a pierdut, odată cu ultimele clipe de viață ale cetății. ‘
Primele mențiuni despre o nouă denumire apar abia în secolul XIII, într-o hartă din Pisa, unde numele vechiului Callatis este înlocuit cu acela de Pangalia. Despre Pangalia-Pangola, așezare menționată în portulanele italiene și hărțile vremii, se cunoaște doar numele. Așezarea ar putea fi amplasată pe malul sudic al limanului mangaliot, în raza localității 2 Mai. Există posibilitatea ca situl să fi fost acoperit de apele mării, așa cum s-a întâmplat cu o parte a cetății callatiene. În portulanele grecești din secolul XV, numele orașului apare ca Pangala și Mpagalia.
Numele de Mangalia a fost folosit pentru prima dată pe la sfârșitul secolului XVI, de raguzanul Paolo Giorgi, după ocuparea Dobrogei de către Imperiul Otoman.
Pe unele hărți medievale apare și forma Magnegalia, Mankala sau Menkalye. Orașul medieval otoman s-a format lângă cetatea antică, la sud de aceasta, în urma unor colonizări cu populații turco-tătare, care au dat și numele orașului. Katip Celebi, învățat și enciclopedist otoman, menționează că „Mangalia (Mankalya) este un târg și un cadiat din Dobrogea, lângă țărmul Mării Negre. De la Istanbul se ajunge acolo în douăsprezece zile. Pe țărm, de la Mangalia la Constanța (Kostenge) se ajunge într-o zi.”
Călătorul turc Evlia Celebi, care a vizitat Dobrogea pe la jumătatea secolului XVII, vorbeşte despre Mangalia ca de unul din cele mai mari porturi din Dobrogea: „E un oraş foarte vechi. Poziția sa este frumoasă. Se găseşte în partea nordică a portului, unde se văd fundamente de cetate. Deoarece Gazi Umureia-Adje-Iacuboglu a întâmpinat greutăți mari la cucerirea lui, care s-a făcut sub domnia lui Baiazid Ilderim, după cucerire, a dărâmat cetatea. În timpul de azi, orașul e frumos şi înfloritor şi este situat pe coasta unui șes nisipos.”
Citește mai mult aici: MANGALIA, descrisă de exploratorul Evliya Celebi: „Dacă cineva n-are posibilitatea să meargă la Mecca, să se ducă la Mangalia”
Starea înfloritoare a orașului este confirmată și de Wenzel von Brognard în anul 1786, care menționează, în jurnalul său: „De la micul sat Ilanlâc sunt 5 mile până la Mangalia. Această localitate este foarte mare, numără peste 500 de case, dintre care cele mai multe aparțin grecilor. Și turcii au acolo trei moschei mari. Intrarea în port e foarte primejdioasă pentru cei care nu cunosc locurile.”
Dezvoltarea orașului a fost curmată de seria conflictelor militare ruso-turce, dar numele de Mangalia s-a păstrat până astăzi, fiind singurul oraș de pe litoralul românesc cu continuitate de nume, chiar dacă acesta s-a modificat fonetic. De la Callatis (în perioada greacă), la Pangalia (în perioada bizantină), Mankalya (în perioada otomană) și Mangalia (după integrarea Dobrogei în statul român, 1878), orașul continuă se fascineze prin misterele sale și să ofere un prilej pentru o frumoasă incursiune în istorie.
Surse:
Constantin Preda – Callatis, Editura Meridiane, 1968
Laurențiu Radu – Note cu privire la istoria Mangaliei în epoca otomană, în volumul Dobrogea. Coordonate istorice și arheologice, Studis 2016
