Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) se alătură celei de-a treia ediții a proiectului „Noaptea Muzeelor la Sate”, ce se va desfășura sâmbătă, 6 septembrie 2025, un demers național dedicat redescoperirii patrimoniului cultural din mediul rural.
Trei dintre obiectivele MINAC își vor deschide porțile pentru o zi specială, dedicată copiilor, părinților și tuturor celor pasionați de poveștile locurilor încărcate de istorie. Publicul va avea acces în intervalul orar 12:00 – 23:00, la următoarele secții:
- Complexul Arheologic Capidava;
- Complexul Muzeal Adamclisi „Tropaeum Traiani”;
- Complexul Muzeal Histria.
Cu prilejul Zilei Internaționale a Cititului Cărților, marcată tot pe 6 septembrie, vizitatorii sunt invitați la Complexul Muzeal „Tropaeum Traiani” din Adamclisi, unde spațiul muzeal se va transforma într-un loc de întâlnire, lectură și explorare cultural-istorică. Scopul activităților este de a încuraja lectura în rândul celor mici, de a aduce istoria mai aproape de publicul tânăr și de a stimula imaginația și creativitatea, prin intermediul poveștilor inspirate din trecut.
Programul include: tururi ghidate tematice, lecturi interactive, ateliere educative pentru copii, concurs de lectură cu tematică istorică.
Intrarea este GRATUITĂ în toate cele trei obiective.
Mai multe detalii sunt disponibile AICI.









