Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, în parteneriat cu Primăria comunei Pantelimon, Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, vă invită pe 20 și 21 septembrie 2025 în comuna Pantelimon, județul Constanța, la un eveniment special organizat în cadrul proiectului cultural-artistic „Meșteșuguri ancestrale, recuperare istorică și revigorare economică”.

Pe parcursul celor două zile, participanții vor putea descoperi și experimenta activități pentru toate vârstele:
• Teatru de păpuși pentru cei mici
• Ateliere de creație cu diverse teme și ateliere gastronomice cu rețete tradiționale
• Vânătoare de comori și tur ghidat la Cetatea Ulmetum. Acestea vor fi organizate de specialiști din cadrul MINAC și vor pune în valoare patrimoniul istoric și arheologic al zonei.
Atmosfera de sărbătoare va fi completată de un spectacol de folclor susținut de interpreți îndrăgiți în Dobrogea: Ion Amititeloaie, Elena Plătică, Elena Chirică, Șirin Ștefania Narenji, Mihai Chitoșcă, Gheorghe Luca, Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Brâulețul” și invitatul special Ion Drăgan, care vor aduce pe scenă cântece și dansuri autentice, dar și bucuria tradițiilor.
Duminică, 21 septembrie, publicul este invitat la un moment de reflecție și spiritualitate, prin mini-recitalul de pricesne susținut de Elena Lazăr, urmat de lansarea monografiei ,,Pantelimon – o călătorie prin timp”, semnată de Aurelia Lăpușan, cunoscută pentru cercetările sale dedicate istoriei și identității culturale a Dobrogei, fiind o voce importantă în promovarea patrimoniului local.
Evenimentele se vor desfășura la căminul cultural și Parohia Sf. Pantelimon din localitate, iar intrarea este liberă.
,,Pantelimon Fest – Gusturi vechi, poveste nouă” este o ocazie de a redescoperi bogăția meșteșugurilor, a gastronomiei și a patrimoniului local, într-un cadru festiv și educativ dedicat întregii comunități.









