Într-o zi de 18 februarie (anul 1916), se stingea din viață prima Regină a României.
Elisabeta era fiica Principelui Wilhelm Hermann Carol de Wied, descendent al unei vechi familii renane, ale cărei rădăcini genealogice se întinde până în secolul la XI-lea, și a Principesei Maria Wilhelmina Frederica Elisabeta de Nassau. A fost botezată de Augusta, viitoarea Împărăteasă a Germaniei. În 1869, sa căsătorie cu Domnitorul Carol I, cu care a avut o fetiță, Principesa Maria (1870–1874). Regina Elisabeta a României (pe numele său Elisabeth Pauline Ottilie Luise de Wied), cunoscută și sub numele de Carmen Sylva, a trecut la cele veșnice la București, pe 18 februarie 1916.
O educație aleasă pentru o viață distinsă
Născută pe 29 decembrie 1843 la Neuwied, Elisabeta a fost fiica principelui Wilhelm de Wied și a principesei Elisabeta de Nassau. Educația sa a fost impecabilă și completă, cu o formare bazată pe studiile filosofiei, literaturii, muzicii și limbilor străine. Regină de o erudiție rară, a învățat cu ușurință limbi precum italiana, engleză, franceza și rusa, totodată o pasiune deosebită pentru artă și poezie. Sub îndrumarea maeștrilor Clara Schumann și Arthur Rubinstein, sa aprofundat în muzică, dar și în pictură, desen și orgă, fiind o adevărată poliglotă și o artistă înnăscută.
Căsătoria și drumul spre România
În 1869, destinul o aduce în fața principelui Carol de Hohenzollern, viitorul rege al României, iar logodna lor are loc în aceeași anul, urmată de căsătorie în toamna aceluiași an. Alături de Carol, Elisabeta va deveni regina unui popor, iar în 1870 va aduce pe lume o fiică, pe prințesa Maria, care însă va muri prematur, în 1874, o tragedie care o va marca profund.
Filantropie și inovație socială
Regina Elisabeta nu a fost doar o regină a culturii, ci și o susținătoare înflăcărată a binelui public. Chiar din primii ani ai domniei soțului său, sa dedicat activităților de binefacere, contribuind activ la crearea „Societății Naționale de Cruce Roșie” în 1876 și, mai târziu, la dezvoltarea de spitale și instituții pentru persoane vulnerabile. Cu toate că regele Carol I interzicea implicarea sa în politică, regina a continuat să aibă o influență semnificativă asupra societăților române prin acțiunile sale de caritate și educație. A înființat, printre altele, „Institutul Surorilor de Caritate” și „Policlinica Regina Elisabeta”, instituții ce oferă asistență medicală celor defavorizați.
Carmen Sylva – regină a literelor
Pe lângă activitățile sale filantropice, Elisabeta a fost o personalitate literară remarcabilă. Sub pseudonimul Carmen Sylva, regina a publicat peste o mie de poezii și multe noi, romane și piese de teatru. Volumul său de debut, „Safo Hammerstein și Furtuni”, apărut în 1880, a marcat începutul unei cariere literare de succes. În 1881, a devenit membră de onoare a Academiei Române, iar în 1888 a primit premiul „Botta” din partea Academiei Franceze pentru volumul „Cugetările unei Regine”.
„Poeziile mele nu sunt doar un mod de a mă exprima, ci și un mod de a transmite lumii tot ce am învățat și trăit”, spunea regina Elisabeta, reflectând asupra pasiunii sale pentru cuvânt și despre cum literaritatea sa a fost împletită cu viața sa de regină.
De la artizanat la măreția expozițiilor
Pasiunea reginei pentru meșteșugurile românești a fost adânc înrădăcinată. La Peleș, a înființat „Atelierele de Artizanat” și a susținut dezvoltarea industriei textile și a produselor destinate consumului casnic. Prin societăți ca „Concordia” și „Munca”, regina a sprijinit femeile din mediile defavorizate, contribuind semnificativ la emanciparea socială a acestora. Expozițiile internaționale au fost un alt teren în care regina și-a demonstrat aprecierea pentru cultura românească. La Expozițiile Universale din Paris și Berlin, România a fost reprezentată cu mândri prin meșteșugurile și tradițiile sale, iar regina a fost un apărător al acestora la nivel mondial.
Un umăr de sprijin pentru artiști
Elisabeta a fost un susținător fervent al tinerelor talent și al educației în artă. Printre cele mai remarcabile relații culturale a fost cea cu tânărul George Enescu, pe care la încurajat să-și urmeze cariera de muzician. De asemenea, a fost o mare admiratoare și susținătoare a marilor artiști români precum Nicolae Grigorescu și Vasile Alecsandri.
Regina și Eminescu
Despre unica întâlnire cu poetul, Regina scria în jurnalul ei: “Eminescu ne apărea neliniştit şi răvăşit, ca venit dintr-o altă lume; tenebros, el îmi amintea de Manfred şi de Faust, de chipurile palide şi răvăşite ale marilor romantici. (…) Avea pe chip acel vag surâs crispat şi copilăresc ce se zăreşte pe portretul lui Shelley (…). Eminescu se amuza deşirând fraze şi sonorităţi verbale. Mi-a sărutat grăbit mâna, privindu-mă cu o privire potolită, dar pătrunzătoare, ce voia parcă a-mi secătui spiritul, spre a rămâne pentru el un subiect de curiozitate sau interes; mă compătimi că nu cunoşteam îndeajuns Moldova lui natală. Privirile-i căutau departe, dincolo de ziduri”.
Regina a povestit cum l-a servit chiar ea cu o ceaşcă de ceai, pe care poetul a primit-o stângaci, însă cu blândeţe: “ A băut ceaiul cu sete. Trăsăturile feţei trădau oboseala unei tinereţi trăite fără bucurie. Degetele-i erau lungi şi îngheţate, gura foarte expresivă, cu buze fine, îi traducea toate emoţiile. Mi-am dat foarte bine seama că din tot ce i-am oferit în timpul vizitei, ceaşca de ceai pe care i-am servit-o eu însămi a fost singurul lucru care i-a făcut plăcere, ceva ce semăna cu sentimentul unui zeu servit de-o muritoare. În toată viaţa mea, el a rămas pentru mine imaginea Poetului însuşi, nici a celui blestemat, nici a celui inspirat, ci a poetului aruncat dezorientat pe pământ, nemaiştiind cum să regăsească aici comorile pe care le poseda. Avea vocea răguşită, dar duioasă, ca a turturelelor spre toamnă”. Regina a mai relatat în scrierile ei cum, atunci când ea i-a lăudat versurile, poetul a înălţat din umeri zicând: „Versurile se desprind de noi ca frunzele moarte de copaci“.
Prietenă cu Sissi, admirată de Roosevelt, în atenția lui Mark Twain și Van Gogh
Regina a fost prietenă cu Împărăteasa Elisabeta a Austro-Ungariei (supranumită Sissi), cu scriitorul francez Pierre Loti (care a scris adesea despre graţia, bunătatea, sinceritatea, inteligenţa strălucitoare şi modestia Reginei) şi cu scriitoarea Elena Văcărescu, a purtat corespondenţă cu artişti ca Auguste Rodin, Aristide Maillol sau Émile Gallé, a fost citată de către Mark Twain sau Vincent van Gogh, a fost admirată de Frédéric Mistral, Sully Prudhomme, Leconte de Lisle, Guy de Maupassant, dar şi de Theodore Roosevelt, preşedintele Statelor Unite ale Americii; compozitorul Franz Xaver Scharwenka (1850–1924) i-a dedicat unul dintre concertele sale pentru pian, Charles Gounod i-a propus să îi scrie versurile pentru o cantată, Nicolae Grigorescu a pictat pentru ea, iar exploratorul Julius Popper i-a închinat descoperirile pe care le-a făcut în Ţara de Foc.
Moștenirea unei regine
După moartea regelui Carol I în 1914, regina Elisabeta sa retras la mănăstirea Curtea de Argeș, unde, în 1916, a închis ochii pentru ultima dată. A lăsat în urmă o moștenire culturală și socială pe care România o va păstra mult timp. A fost înmormântată alături de Carol I, la Curtea de Argeș, locul în care a găsit și sfârșitul unei vieți de devotament și creație.
O legendă vie
Regina Elisabeta a României, sau Carmen Sylva, a fost una dintre cele mai populare figuri ale epocii, aflată constant pe primele pagini ale ziarelor europene. Cu o personalitate originală, modernă și atipică, regina a impresionat prin forța și sensibilitatea sa, trăsături care i-au uimit contemporanii și care continuă să fascineze și astăzi.
“Puţini sunt aceia care să se fi bucurat atât de mult ca mine când am împlinit şaizeci de ani. Când eram de douăzeci de ani doream cu ardoare să fiu de şaizeci. Mi se părea că această vârstă e limanul desăvârşit al liniştei şi păcii şi că atunci viaţa, care a început pentru mine foarte viforoasă, ar trebui să se netezească şi să oglindească numai în culori strălucite cel mai frumos apus de soare. Dar viaţa rămâne de cele mai multe ori întunecată şi plină de enigme până la sfârşit. Nu viaţa se netezeşte, ci sufletul”. (fragment din cartea “Susține cu a ta mână Coroana Română”)
