Explorarea Transilvaniei a devenit mai simplă, odată cu lansarea primului bus turistic de tip Hop-On, Hop-Off, ce leagă siturile UNESCO și nu numai. Asociația Colinele Transilvaniei, împreună cu Carpathian Travel Center și Asociatia Judeteana de Turism Sibiu, dau startul unui serviciu de transport dedicat turiștilor care vor să descopere în ritm propriu patrimoniul UNESCO dintre Sibiu, Sighișoara și Brașov.
Bus-ul oprește în puncte-cheie din zonă și oferă flexibilitate totală. Puteți să urcați în orice stație desemnată și să coborâți atunci când doriți să vizitați o anumită atracție. Dacă preferați, puteți sta în autobuz tot traseul și vă bucurați de priveliștile frumoase ale peisajului transilvănean.
De la cetăți medievale, la biserici fortificate și sate care păstrează farmecul vremurilor de demult – totul e la un… „hop on” distanță.

LINIA ALBASTRĂ
Sibiu <-> Valea Viilor <-> Medias <-> Mosna <-> Alma Vii <-> Richis <-> Biertan <-> Sighisoara și retur
LINIA GALBENĂ
Sibiu -> Hosman -> Alțâna-> Agnita -> Brădeni -> Apold -> Sighisoara -> Hoghilag -> Dumbraveni -> Biertan -> Richiș -> Cornățel -> Hosman -> Sibiu
LINIA ROȘIE
Brasov <-> Feldioara <-> Rupea <-> Viscri <-> Criț <-> Saschiz <-> Sighisoara și retur

Mai multe detalii sunt disponibile AICI.









