Nicolae Labiş s-a născut la în ziua de 2 decembrie 1935, în comuna Mălini ( judeţul Suceava) și a fost considerat unul dintre cele mai mari talente din noua generaţie. El a murit la vârsta de 21 de ani, în Bucureşti, într-un accident de tramvai.
Totuși, moartea lui nu a fost elucidată pe deplin, ideea unui asasinat planând peste cea de accident.
Nicolae Labiş a fost găsit accidentat de un tramvai în staţia de la Spitalul Colţea, la spital primind diagnosticul de „traumatism cranian şi al coloanei vertebrale; paraplegie”.
Deși în varianta oficială el alunecase pe scările înghețate ale tramvaiului, cazând sub acesta, se pare că totuși că alunecarea sub roțile vehiculului a fost acționată cu precizie de cineva aflat în spatele tânărului.
Aurel Covaci, un prieten al poetul, care a stat cu el pe patul de spital a mărturisit că Labiș i-a zis că a simţit cum mâini străine l-au împins cu putere sub şinele tramvaiului.
După 12 zile de la producerea așa-zisului accident, la 22 decembrie 1956, Nicolae Labiș murea, fiind înmormântat, într-o criptă din Cimitirul Bellu, în Ajun de Crăciun.
În seara fatidică, Labiș urma să ajungă acasă la Maria Polevoi, o balerină cu care era prins într-o secretă relație amoroasă. Cei doi luaseră masa împreună, la Capșa, apoi au plecat, la scurt timp unul de altul, urmând să se întâlnească acasă la femeie. Aceasta, care era angajată a ansamblului artistic al Ministerului de Interne, venise la Capșa în acea seară fiind însoţită de Iosif Schwartszman, poreclit Grişa, un fost iubit al ei de care nu putuse scăpa definitiv.
Se pare că Nicolae Labiş a ajuns la tramvaiul aflat în stația de la Spitalul Colțea atunci când acesta se punea în mişcare. Maria Polevoi, care ajunsese și ea în apropierea stației, și care-l observase pe poet ajungând lîngă scara tramvaiului, a mărturisit că a văzut cum Labiş a fost îmbrâncit de către un bărbat care, cel mai probabil, îl urmărise pe poet de când please de la Capșa.
În cercurile vremii s-a vehiculat ideea că Maria Polevoi îl și identificase pe agresor, ca fiind Grişa, cel pe care crezuse că îl lăsase la Capșa.
Despre același personaj, Grişa, s-a vorbit mult la acea vreme, spunându-se că ar fi acționat nu numai din gelozie, el fiind cunoscut și ca fiind omul Securităţii, care primise misiune să-l lichideze pe Labiş, un poet considerat incomod pentru regimul comunist din acel moment, Labiş fiind iniţiatorul Mişcării de Rezistenţă anticomuniste în mediul studenţesc românesc.
„Aveam multe motive ca nimeni să nu mă vadă cu el. Când a sosit primul tramvai nr. 13, l-am urmărit cu privirea, având de gând să nu urc dacă se urcă el. Am văzut clar cum l-a îmbrâncit cel din spatele lui, continuându-şi drumul, în timp ce poetul dispăruse” , se arată în declaraţiile făcute în cadrul anchetei de Maria Polevoi.
Nefericita balerină avea să se sinucidă pe data de 20 iulie 1978, după ce a luat o doză mare de somnifere. Femeia a fost extrem de marcată de evenimentul petrecut sub ochii ei, încât nu şi-a iertat niciodată gestul de a-l invita pe poet la ea acasă.
Referitor la cazul Labiș, Securitatea a răspândit ideea unui accident care s-a petrecut deoarece poetul era în stare de ebrietate, după ce petrecuse fără limită la Capşa.
Aflat pe patul de spital, Labiș i-a dictat prietenului său, Aurel Covaci, ultimele sale versuri: „Pasărea cu clonţ de rubin/ s-a răzbunat,/ iat-o, s-a răzbunat (…) Puii păsării cu clonţ de rubin/ Ciugulind prin ţărână/ Vor găsi poate/ urmele poetului Nicolae Labiş/ Care va rămâne o amintire frumoasă…”.









