Născut la 30 martie 1633, Miron Costin a fost un mare cronicar moldovean, fiind totodată unul dintre primii scriitori și istoriografi din literatura română. Dintre operele sale, cele mai cunoscute sunt: „Letopiseţul Ţării Moldovei”, „De neamul moldovenilor” şi „Predoslovia”. Mai puţin cunoscut este faptul că Miron Costin a fost căsătorit cu una dintre strănepoatele domnitorului Ştefan cel Mare.
Miron Costin a rămas în istorie drept o personalitate de tip enciclopedic, unul dintre primii reprezentanți ai umanismului românesc, un eminent om politic si om de stat (mare vornic), unul dintre primii scriitori români. Miron Costin si-a început activitatea de scriitor prin a scrie versuri, domeniu aproape inexistent pe atunci. În proză, ideile sale despre romanitatea și continuitatea poporului român s-au întemeiat pe o minuțioasă cercetare și analiză interpretată a surselor istorice ale timpului său, iar contribuția sa cea mai de seamă este legată de studiul istoriei vechi românești.
A trãit și s-a instruit, până la vârsta de 20 de ani, în Polonia. Eminent, dar cu un destin dramatic, el a avut o viatã scurtã, curmatã tragic la 58 de ani, prin decapitare.
Tăierea capului lui Miron Costin decisă, la beție, de Constantin Cantemir
Privind în istorie, vedem cum una dintre cele mai grave și mai tragice decizii luată de vreun domnitor la beție a fost cea a lui Constantin Cantemir (tatăl cărturarului Dimitrie Cantemir), voievod al Moldovei, care a decis – în 1691 – executarea marelui cronicar Miron Costin, acuzându-l că ar fi complotat împotriva sa, fără să aibă vreo dovadă. Eroare este legată de faptul că fratele lui Miron, marele vornic Velicico Costin, chiar conspirase împotriva domnului, dar fără ca Miron Costin să știe ceva. Cu vorbe veninoase picurate în ureche și aflat sub influența vinului băut fără măsură, Constantin Cantemir a ordonat execuția lui Miron Costin, fără să-i ofere acestuia vreo posibilitate să se dezvinovățească. Mârșăvia deciziei este cu atât mai gravă cu cât unul dintre fiii cronicarului urma să se căsătorească cu fiica domnitorului condamnat nevinovat la moarte.
Miron Costin a fost luat pe sus de la conacul lui din Bărboși, a fost dus la Roman și decapitat, în decembrie 1691. În acest mod stupid și nedrept a sfârșit unul dintre marii erudiți ai românilor, un diplomat de excepție, recunoscut atât de poporul rău cât și de străinătate.
Mărturia marelui cronicar Ion Neculce relatează cum, confruntat cu grozăvia faptei sale, Constantin Cantemir a regretat profund uciderea lui Miron Costin: „Cantemir-vodă dup-aceea mult să căiè ce-au făcut și de multe ori plânge între toată boierimea și blăstăma pe cine l-au îndemnat de-au grăbit de i-au tăiat”.
Miron Costin a fost unul dintre cei mai mari proprietari de pământ din Moldova, printre moșiile lui regăsindu-se și orașul Florești. După moartea sa Floreştii i-au revenit fiicei sale, Maria, căsătorită cu vistiernicul Ilie Cantacuzino. Iar Maria Cantacuzino a lăsat moştenire moşia Floreşti nepotului său, Iordache Cantacuzino.
Din citatele lui Miron Costin
- Nu este alta mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetitul cărţilor.
- Pe şarpe, până nu ridică capul din iarbă să-l loveşti.
- Nasc și la Moldova oameni.
- Nu întotdeauna adevărul are nevoie de vorbire aleasă, el se mulţumeşte cu cea mai simplă povestire.
- Feciorii cei buni adaugă și cresc numele părinților lor și-l fac fără de moarte; iar feciorii cei răi ocărăsc și sting numele părinților buni.
- Banii răscolesc împărăţiile şi mari cetăţi surpă.
- Depărtate lucruri de ochii noştri ne învaţă cu acele trecute vremi, a pricepe cele viitoare.
- Neștiutoare firea omenească de cele ce vor să fie pe urmă; că pentru un lucru sau două ce i se prilejise pe *
- voie, bietul om purcede dapanat și începe lucruri peste puterile sale și acolo își găsește pierirea.
- Nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri.
