În 1893, ilustrul biolog Grigore Antipa realiza primul studiu oceanografic românesc, în Marea Neagră, în cadrul unei expediții de 9 luni la bordul crucișătorului Elisabeta, nava amiral a Flotei Militare Române între anii 1888 – 1918. Expediția a durat 42 zile, în perioada 20 iulie – 31 august și i-a permis lui Antipa să studieze repartiția spațială a faunei planctonice pe întreaga zonă litorală a Mării Negre.
Grație harului excepțional al lui Grigore Antipa, membru al Institutului Oceanografic din Paris, și a invitării sale de către Prințul Albert I de Monaco, alături de alți iluștri oameni de știință din celelalte state co-fondatoare (Austria, Franța, Italia, Marea Britanie, Monaco, Rusia, Spania), România a contribuit la crearea (1919) și ulterior la dezvoltarea și creșterea prestigiului Comisiei Internaționale pentru Explorarea Științifică a Mării Mediterane (CIESM), cel mai vechi, longeviv și prestigios organism european dedicat cercetărilor oceanografice.
Grigore Antipa este cel care a pus bazele școlii românești de hidrobiologie, ihtiologie și oceanologie. În 1932, marele naturalist înființa Institutul Bio-Oceanografic din Constanța. Cu cele două rezervații și stațiuni de cercetări, cea de la Agigea și cea de la Caliacra, institutul a fost transformat în 1954 în Stațiunea de Cercetări Marine, înglobată în anul 1970 în Institutul Român de Cercetări Marine.
În calitate de administrator al Pescăriilor statului, Grigore Antipa a acordat o atenție aparte organizării pescuitului în apele dulci din România și exploatării peștelui din Marea Neagră. Datorită lui Antipa, Delta Dunării a fost exploatată economic în anii interbelici, reușind să-și dezvolte producția de pește și de icre negre.
În 1938, se înființează la Constanța, pe lângă Institutul Bio-Oceanografic, o școală de pescari și vânători. Scopul ei era “de a forma pescari români la Mare, bărbați curagioși și pricepuți, în stare să înfrunte toate greutățile și riscurile pescuitului la Mare, să pregătească marinari în adevăratul înțeles al cuvântului, care să iubească marea și să fie înfrățiți cu navele cu care vor cutreiera întinsul apelor. Totodată, să pregătească buni meseriași, care să știe să-și lucreze singuri sculele de pescuit, să le modifice după trebuință și să le întrețină cât mai bine.”
Funcționarea acestei școli era subvenționată de Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Camera de Comerț Constanța, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Muncii, precum și de județul și Municipiul Constanța. Conducerea școlii era asigurată de: șeful Institutului Bio-Oceanografic, directorul școlii, președintele Camerei de Comerț și Industrie Constanța, un reprezentant al municipiului, un reprezentant al județului și un profesor.
Școala avea internat, iar timpul de pregătire profesională era de 3 ani. Pregătirea practică era încredințată mai multor instructori, astfel:
“Un maestru pescar pentru lucrări pescărești la Mare, confecțiuni de instrumente etc.
Maestru pentru împletitură de răchită, papură, frânghii.
Maestru mecanic cunoscător al motoarelor cu explozie folosite pe vasele pescărești.
Maestru de înot și navigație.”
Conform regulamentului, condițiile de admitere erau următoarele:
“Vârsta între 15 și 16 ani
Certificat de naștere.
Un act autentificat de consimțire al părinților sau al tutorelui legal.
Certificat de absolvire al cursului primar și eventual complimentar.
Certificat de naționalitate.
Certificat de bună purtare eliberat de directorul școlii.
Cererile pentru admitere la examen se vor prezenta timbrate legal direcțiunii între 15-25 August, fiind însoțite de o fotografie 6×9, care în caz de înscriere definitivă va fi păstrată în arhiva școlii.”
Elevii care nu corespundeau vieții pescărești și care avea media generală sub 6 erau eliminați definitiv. La sfârșitul anului III, elevii susțineau un examen general, cu probe practice și teoretice, în urma căruia primeau o diplomă de pescar practicant. Absolvenții școlii făceau practică 2 ani ca pescari, primind ca retribuție cota-parte a pescarilor rezultată din valoarea peștelui pescuit. După 2 ani de activitate, pescarii practicanți care s-au distins prin munca și calitățile lor de buni meseriași, primeau diplome de pescar maestru și un premiu în materiale pescărești: o lotcă și un set de instrumente de pescuit.
“Știința este aceea care trebuie să arate, mai întâi, unde și cum se pot găsi adevăratele bogății ale Mării. Aceasta, pentru ca pescăria să-și poată lua astfel dezvoltarea cuvenită și ca pescarii să știe unde și cum pot să-și întrebuințeze munca lor cu folos, spre a putea fi ademeniți, printr-o remunerație mai bună a muncii lor, să adopte această meserie, frumoasă dar plină de privațiuni și pericole”, susținea Grigore Antipa, omul care a revoluționat științele naturii.
Surse:
Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Marină “Grigore Antipa” Constanța
Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa”
Constanța – Mărturii documentare, vol.I, Regulamente ale administrației locale (1879-1949), Editura Ex Ponto 2012
