În anul 1959, când au început lucrările de sistematizare a orașului Mangalia, în necropola elenistică au fost descoperite noi complexe arheologice, printre care și renumitul mormânt cu papirus.
Încercarea de nivelare a terenului din zona stadionului și a teatrului de vară a dus, iniţial, la apariţia unui cerc din blocuri de piatră, cu diametrul de aproximativ 14 m. În centrul cercului de piatră se afla o groapă rectangulară, cu dimensiunile de 3,90 X 2,25 m. Aici au fost descoperite patru vase grecești: un kantharos, două farfurioare mici şi o pateră (vas folosit pentru libaţii).
La adâncimea de un metru şi jumătate, de la nivelul ringului de piatră, a apărut un mormânt construit din blocuri mari de calcar, lucrate doar pe laturile interioare. Dimensiunile mormântului erau de 2,05 X 0,85 X 0,72 m, cu orientarea est-vest, la fel ca toate mormintele de înhumaţie din necropola elenistică. Pe capacul mormântului, format din trei dale de calcar, au fost găsite resturi de coji de ouă şi o coroniţă fragmentară din frunze de bronz, dar şi bobiţe de ceramică, prinse pe un cadru de os, toate aurite.
În interiorul mormântului se afla un schelet bărbătesc, într-o stare precară de conservare. Pe craniu a fost găsită o altă coroniţă asemănătoare cu cea de pe capac, dar şi numeroase boabe de grâu. Au mai apărut urme de ţesături de la îmbrăcămintea defunctului şi fragmente de încălţăminte. Între oasele mâinii drepte şi peste oasele bazinului au fost descoperite, într-o stare avansată de degradare, fragmentele unui papirus scris în limba greacă.
Pe baza materialelor arheologice descoperite (a vaselor ceramice şi a monedelor emise în timpul împăraţilor macedoneni Filip al II-lea și Alexandru cel Mare), mormântul a fost datat în a doua jumatate a secolului al IV-lea a.Chr. După coroniţele descoperite pe capacul mormântului şi pe craniu, se poate presupune că persoana înmormântată a avut un rol important în cetatea Callatis, întrucât aceste distincţii le primeau doar acele persoane care se remarcau prin fapte deosebite în activitatea obştească sau în cea cultural-artistică. Aceste presupuneri sunt întărite, bineînţeles, şi de papirusul găsit în mormânt.
Descoperit în ziua de 18 mai 1859, papirusul a fost ţinut în mormânt, acoperit, până în ziua de 30 mai, când a sosit, de la Moscova, Mihail A. Alexandrovski – şef de departament la Institutul de Arheologie al Academiei de Știinţe din Moscova. Papirusul a fost dus la Institutul de Arheologie din Bucureşti, dar pentru că nu existau condiţii pentru restaurare şi conservare, Prezidiul Academiei R.P.R. a decis ca acesta să fie trimis la Moscova. În ziua de 5 iunie 1959, prof. Radu Vulpe, reprezentant al părţii române, a predat papirusul părţii sovietice, reprezentate de Mihail A. Alexandrovski.
Timp de jumătate de secol, în România nu s-a mai ştiut nimic despre acest papirus. În revistele de specialitate, dar şi în diverse alte reviste şi ziare, au apărut informaţii cum că acest papirus s-a distrus. În schimb, în Rusia au fost publicate, în urmă cu patru-cinci decenii, articole în care se menţiona că papirusul este în bună stare de conservare, dar nu se preciza şi unde se află acest papirus. Unul dintre aceste articole, publicat în anul 1973 într-o revistă ştiinţifică de la Moscova, a fost citit de Ion Pâslaru, care studia pentru teza sa de doctorat.
În anul 2002, când s-a angajat la Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia, dr. Ion Pâslaru şi-a amintit de revista ştiinţifică pe care o citise în urmă cu peste trei decenii. A tot încercat să sensibilizeze foştii directori ai muzeului, autorităţile locale şi autorităţile centrale pentru a readuce papirusul în ţară, dar fără nici un rezultat.
În anul 2009, când se împlinea jumătate de secol de la descoperirea papirusului, dr. Sorin Marcel Colesniuc – director al Muzeului de Arheologie Callatis Mangalia şi-a propus să readucă în ţară acest artefact deosebit de important pentru istoria Dobrogei. După doi ani de activitate continuă, constând în sute de scrisori şi adrese către diverse instituţii din Federaţia Rusă şi din România, sute de email-uri şi sute de telefoane, precum şi trei deplasări la Moscova, singurul papirus descoperit în România a fost regăsit și readus în țară.
În prezent, se depun eforturi pentru descifrarea textului scris pe papirus în greaca veche. Literele sunt scrise cu cerneală de culoare maroniu-închis şi au dimensiunile de 2-3 mm. Pentru reuşita descifrării, au fost făcute fotografii ale fragmentelor cu raze ultraviolete şi infraroșii. Munca cercetătorilor este însă destul de dificilă datorită faptului că sunt 154 de fragmente din acest papirus, unele de dimensiuni foarte mici.
Sursa: mangalia.ro
