Într-o conferință ținută la radio în anul 1938, ministrul de interne Armand Călinescu spunea: „rolul unei administrațiuni municipale este de a pune la dispoziţiunea locuitorilor mijloace civilizate de trai în comun”.
El supunea apoi vechiul regim administrativ, unei critici dure: „Care sunt rezultatele la care s-a ajuns? Nu tăgăduiesc că au existat singuratici gospodari ale căror bune intențiuni merită o subliniere. Dar dacă privim în întregul ei opera vechii orânduiri administrative, ajungem la constatări dureroase. Se ştie oare că, în România, din 175 oraşe, 114 nu au încă lucrări de canalizare? Se ştie că din 175 oraşe, 108 nu au încă alimentarea cu apă potabilă? Se ştie că un sfert din oraşele țării nu au încă lumină electrică?”.
Dincolo de tonul dur, sec, ce îl caracteriza pe omul politic de mare valoare, ce avea să ajungă la cele mai înalte demnități prin meritele sale, trebuie să vedem realitatea în contextul istoric al vremurilor respective. Ceea ce se realizase efectiv, în acei puțini ani ce trecuseră de la obținerea independenței țării, era totuşi un mare câştig; România făcuse progrese importante pe drumul spre modernizarea societăţii şi chiar cifrele arătate de Armand Călinescu o demonstrau. Or, văzând jumătatea plină a paharului, aceasta nu se realizase doar pe seama unor „singuratici gospodari”, având doar „bune intențiuni”.
Prin Legea de organizare a Dobrogei, din 9 martie 1880, oraşul Constanţa era declarat comună urbană. Articolul 47 prevedea că: „Fiecare comună, fie urbană, fie rurală, se administrează de un consiliu comunal, din sânul căruia, la comunele urbane, ministrul de interne, iar la comunele rurale, prefectul, numeşte un primar revocabil”.
La 1903, Constanța era un oraş cu 13.000 de locuitori, „putând să ajungă în timpul sezonului la cel mult 20.000”. Având în vedere evoluția oraşului pe care îl conducea, primarul Cristea Georgescu îşi prezenta într-o şedinţă de consiliu, proiectele sale: cazinoul, bulevardul Elisabeta, Palatul Adminstrativ, iluminatul public, aducerea apei, pavarea străzilor, adăugând: „odată această primă parte de îmbunătățiri introduse, oraşul nostru şi-ar schimba fizionomia, el ar începe să devină un oraş cu aspect occidental, lucru atât de necesar faţă cu situațiunea sa de principal port de mare al Regatului”.
Chiar dacă Dobrogea a avut un regim juridic deosebit până la legea din 17 ianuarie 1913, care abroga dispozițiile legii din 1880 referitoare la instituțiile comunale (între altele), prevederile legii pentru modificarea legii comunale din 1887, s-au aplicat şi în Dobrogea.
După Primul Război Mondial, are loc un amplu proces legislativ ce va realiza, în timp, cadrul legislativ şi juridic al României Mari.
Prin Legea pentru Unificarea Administrativă din 1925, oraşul Constanța era considerat comună urbană reşedinţă de judeţ, iar atribuțiile şi funcţionarea consiliilor comunale, dar şi cele ale delegației permanente comunale, sunt tot atunci clar delimitate.
La 27 septembrie 1925 orașul Constanţa era declarat municipiu; tot atunci satele Anadolchioi, I.C. Brătianu şi Viile Noi, de la comuna Palas, se alipeau la noul municipiu.
Elaborarea regulamentelor emise de Consiliul comunal Constanţa s-a făcut, de cele mai multe ori, după consultarea celor similare emise de alte consilii, cu precădere din oraşe mai mari la acea dată decât Constanța. Procedeul s-a manifestat şi invers. În ianuarie 1933, vrând să întocmească regulamentele de salubritate publică, Primăria municipiului Chişinău cerea „câte un exemplar din fiecare regulament, dacă sunt elaborate separat pe categorii.” La rândul ei, Primăria municipiului Cluj solicita în mai 1933, un regulament de organizare şi funcţionare pentru personalul inferior din serviciul său.
Primăria municipiului Iaşi solicita în ianuarie 1941, „câte două exemplare din următoarele regulamente comunale: financiar, al abatorului, salubrității, organizării serviciului interior, cum şi alte regulamente ce le-ar avea în vigoare acel municipiu”.
Sursa: Constanța – Mărturii documentare, vol.I, Regulamente ale administrației locale (1879-1949), Ex Ponto 2012
Foto: Biblioteca Națională a României
Comentarii 2